POVESTEA PROSTIEI

La sfârșit de an apar tot soiul de bilanțuri și clasamente: au trecut 12 luni din viață, ia să vedem ce isprăvi chisnovate am izbutit noi și compatrioții noștri. Nu văd de ce n-am alcătuit și clasamentul tâmpeniilor autohtone 2007, lesne de recoltat din paginile gazetelor și din izvorul generos al internetului. Dacă inventarul general este relativ simplu de făcut, ierarhizarea e mai dificilă, fiindcă mai toți concurenții ar merita cu prisosință locul I și, la urma urmei, stabilirea unor grade și trepte ale prostiei, de tipul nătâng, și mai nătâng, foarte nătâng, nătângul absolut, ar necesita un șubler-minune aflat doar în dotarea Celui de Sus. Oricum, Premiul special n-are cum să-l rateze inteligenta și culta Loredana Groza: s-a arătat încântată c-a reușit să „învețe puțin limba braziliană”, este convinsă că El Nino nu-i un fenomen meteo-climatic, ci… un cântăreț de muzică latino și (bomboana de pe colivă!) a întrebat un coleg din Basarabia dacă
„Pe la voi, la Chișinău, trece Volga? Cum? Nu mai trece?” O cugetare adâncă și memorabilă a formulat omniprezentul Dumitru Dragomir: „Familia e sfântă, patria e sacră”, fără a-l putea concura pe bietul Hagi, autorul unei constatări de mare profunzime filosofică: „Omul este o persoană umană.” Dar ce spuneți despre bogatul și influentul parlamentar Dan Iosif, fost copil al străzii, fost revoluționar, fost consilier prezidențial, care, într-un moment de adâncă reflecție, a rotunjit o propoziție pentru care l-ar invidia și Gâgă: „Destinul meu a fost marcat de soartă.” Câte odată, sinceritatea tezaurizată în străfundurile sufletului rupe zăgazurile și irumpe năvalnic, în pofida opreliștilor dictate de autocontrolul ce și-l impune omul politic uns cu toate alifiile. Drept pentru care dl. Hrebenciuc a exclamat: „Dl. Cristoiu a spus despre mine că sunt corupt pe vremea când nu eram, în 1993.” (Rămâne să mai verificăm dacă citatul a fost reprodus într-adevăr până la capăt.) Un etaj întreg în edificiul impunător al prostiei umane îl deține autoritar imprevizibilul Gigi Becali, pe care sus-citatul Dumitru Dragomir încearcă să-l absolve de gafa impardonabilă comisă după meciul „Stelei” de la Buzău, declarând că „prostia nu se pedepsește” (așa o fi; de fapt, nici nu doare). Dar să cităm din gândirea titanului din Pipera, coleg de Academie cu popularul Bulă: „Este voința lui Dumnezeu ca eu să pasc acest popor!”. Ori: „Eu, în tinerețe, eram amfitrion pe oriunde mă duceam.” Plină de interes este și particulara concepție a lui Gigi despre insulte și jigniri: „M-am certat cu Mitică Dragomir, dar fără jigniri. El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanță, dar nu ne-am insultat.” Tâmpeniile înșirate până acum pot fi considerate, totuși, glumițe, față de monumentala intervenție a lui Viorel Cataramă într-un moment aniversar: „Există aici, în această sală, tineri care au murit în revoluția din decembrie 1989.” Am păstrat pentru final, pour la bonne bouche, cum zice franțuzul, mărturisirea artistului de mare rafinament, multi-milionar (de această dată, datorită … prostiei noastre) Costi Ioniță: „Fiecare are gusturile lui în muzică. N-are cum să asculte toată lumea numai Schopenhauer.”Cam astea ar fi primele nominalizări. Lista rămâne larg deschisă.