Se numește Florin Petrică Iordache, are 34 de ani, dar toată lumea îl știe simplu drept Florin, băiatul care vinde apă, bere sau cafea în trenuri. După ani de-a rândul petrecuți în trenurile care leagă Suceava de Ardeal, îmbrăcat tot timpul în hainele albastre ale celor de la căile ferate, Florin este un personaj pe care mulți suceveni îl cunosc, un om care știe să se facă simpatic și cu suficient bun-simț cât să nu deranjeze aproape pe nimeni. Puțini îi știu însă și povestea vieții, una foarte tristă. O viață care i-a adus până acum foarte puține bucurii.
Viața lui Florin a început la casa de copii
Florin Petrică Iordache s-a născut în satul Chilii, de lângă Roman, iar mama l-a dat la orfelinat. Florin s-a născut practic la creșă, unde a ajuns la o zi după ce a fost adus pe lume. Spune că viața la casa de copii nu a fost una deloc bună și, sătul să încaseze bătăi, și-a luat lumea în cap. Un drum pe care o apucă mulți copii din orfelinate. S-a urcat în tren și a plecat într-o direcție necunoscută pentru el.
Din ce își aduce aminte, Florin a fugit prima dată de la casa de copii în 1987, când avea 6 ani. S-a perindat prin mai multe gări, însă, treptat, și-a găsit locul la Suceava.
Cum a trăit pe lângă ceferiști
Aici a avut noroc de oameni care aproape că l-au adoptat.
„Ciocănarii de la Revizia Vagoane Suceava (n.r. – cei care verifică starea vagoanelor în gări) m-au ajutat enorm, practic din 1990 și până prin 2002 am crescut pe lângă ei. Mi-au adus mâncare și m-au lăsat să dorm în clădirile în care lucrau ei”, rememorează Florin.
„Cred că polițiștii de la Transporturi Feroviare Suceava m-au dus de 30 de ori înapoi la casa de copii, dar de fiecare dată am revenit”, își continuă povestea tristă tânărul.
Cum a ajuns să vândă produse în trenuri, îmbrăcat în uniformă de ceferist
Când a mai crescut, Florin a început să caute posibilități de a face un ban. Așa a ajuns să vândă diferite produse prin trenuri. O perioadă a strâns sticle prin trenuri, sticle pe care le vindea pentru bani de o pâine, apoi a început să adune ziare de prin vagoane, pe care le vindea în aceeași zi călătorilor, după care a început să vândă sucuri, bere sau cafea. Deși comerțul de acest gen nu este legal, Florin a fost tolerat pentru că toată lumea îi știe povestea tristă de viață și pentru că nu a creat niciodată probleme.
După cei 12 ani în care a stat în spațiile ceferiștilor de la Revizie Vagoane, Florin a locuit o lungă perioadă de timp în clădirea unei centrale termice de lângă gară, tot prin mărinimia unor oameni de bine. A avut unde să doarmă, dar și unde să facă dușul obligatoriu pentru a putea prezenta încredere călătorilor și a-și vinde produsele.
După „ciocănari”, cei care au avut grijă de el ani de zile au fost șefii de tren și conductorii.
„Mulți dintre eu m-au luat și acasă la ei de sărbători, mi-au adus mâncare și m-au și îmbrăcat, mi-au dat și hainele lor…”, spune Florin. El a ținut să le mulțumească în mod special șefilor de tren Dan Coșarcă, Ionică Popescu, Doru Trăistaru și impiegatului Ionel Sofroni.
Și polițiștii de la Transporturi Feroviare l-au ajutat enorm pe Florin de-a lungul anilor, prin simplul fapt că l-au tolerat.
„Mama mi-a spus că locul meu e în gară, asta m-a durut cel mai tare”
Chiar dacă a fost și este ajutat de oameni de bine, majoritatea de la CFR, viața lui Florin este una tristă. Stă în chirie pe unde poate, tot în apropiere de gară.
Îl întrebăm dacă și-a căutat familia. Tânărul ne spune cu durere în glas: “Pe mama am cunoscut-o abia la 17 ani. Am fost pe la ea, dar nu a știut decât să profite de mine… De câte ori am fost la ea acasă m-a ținut doar câteva zile, cât am avut bani și mâncarea pe care am adus-o din ce am putut agonisi și eu. Mama mi-a spus că locul meu e în gară, asta m-a durut cel mai tare. Are acum 67 de ani, îi doresc multă sănătate, dar pot să spun că nu are frică de Dumnezeu…”
Mai are cinci surori și doi frați, iar cu unul dintre aceștia din urmă a ținut legătura. A stat la el câteva zile, după care i s-a dat de înțeles că fiecare are drumul lui în viață.
Singurătatea l-a împins spre păcănele, însă s-a vindecat. Acum joacă la Loto
Deși are doar 34 de ani, Florin este diagnosticat cu diabet, a fost operat la coloană și are probleme mari cu fierea.
„Trenurile m-au ajutat, dar m-au și distrus. Noapte de noapte, curent, stat prin frig, prin gări… toate m-au ajuns”, se plânge Florin Petrică Iordache.
Din cauza singurătății și a vieții grele, tânărul a picat pentru o perioadă în patima jocurilor de noroc.
„Din cauza jocurilor de noroc am ajuns aproape de dezastru. Am decis apoi că este mai bine să rămân singur… fără jocuri. Singurul viciu pe care îl mai am este fumatul”, spune Florin. Deși nu mai toacă bani la păcănele, tânărul joacă săptămânal la Loto 6/49. Speră ca într-o zi să dea norocul peste el.
„Dacă voi câștiga marele premiu voi dona 90% din bani pentru copii bolnavi și orfani, iar restul de 10% ar fi pentru ca eu să am un trai mai bun”, spune plin de convingere Florin.
Cea mai frumoasă perioadă a vieții sale a fost când a lucrat ca om de serviciu la spital
Cea mai frumoasă perioadă pentru el a fost în anii 2008 și 2009, când a lucrat ca om de serviciu la Spitalul Județean Suceava. Aici a fost ajutat foarte mult de doctorii Doina Ganea Motan și Mihai Crețeanu, care, spune el, i-au înțeles suferința.
A fost dat însă afară, în 2009, iar de atunci tot speră să fie reangajat pe acel post, singurul loc de muncă pe care l-a avut.
„Aș vrea un serviciu, să nu mai aud glasul roților de tren…”
„Aș vrea un serviciu, să nu mai aud glasul roților de tren… Dacă cineva ar avea pentru mine un post de om de serviciu, pe un salariu cât de mic, aș fi cel mai fericit om din lume”, spune, cu multă simplitate, Florin Petrică Iordache.
Dacă ar fi făcut școală i-ar fi plăcut să ajungă mecanic pe locomotivă. Cum șansa nu a fost de partea sa, tânărul s-ar mulțumi acum și cu un post de om de serviciu. Și acesta este însă un vis foarte îndepărtat pentru el.
Persoanele care cred că îl pot ajuta pe Florin să-și îndeplinească visul îl pot contacta la numărul de telefon 0753 604 718.
