Buna Vestire (sau Blagovestenia, cum se mai numește în popor, cu vechiul termen slavonesc) e o sărbătoare cu dată fixă (25 martie), de la care începe să curgă perioada de 9 luni – până la Crăciun – cât Maria L-a purtat în pântece pe Iisus. Fecioara din Nazaret, crescută în Templu până la 15 ani și apoi dată în tutela dreptului Iosif (căci părinții ei muriseră între timp), a fost aleasă de Dumnezeu și a primit înștiințare prin Arhanghelul Gavriil: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har! Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei/ Și iată, vei lua în pântece și vei naște fiu, și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema” (Luca 1, 28-32). Iar Fecioara, cutremurându-se în sufletul ei, s-a smerit voii lui Dumnezeu, zicând: Iata roaba Domnului! Fie mie după cuvântul tău! (Luca 1, 38). Și Arhanghelul l-a vestit în vis și pe Iosif (tutorele și logodnicul Mariei, care nu se atinsese de ea, ci o avea doar în grijă) de zămislirea și nașterea cea minunată: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 20).
Pe 26 martie, imediat după Buna Vestire, e sărbătorit Soborul Sf. Arhanghel Gavriil, crainicul lui Dumnezeu. Arhanghelii, cum le-o spune și denumirea de origine grecească, sunt Ťingeri întâistătătorit. Echivalând termenul grecesc, tradiția românească îi numește și Voievozi. Conform tradiției evreiești, ei sunt în număr de 7, dar in Biblie nu sunt nominalizați decât 3 (Mihail, Gavriil și Rafail).
Calinic – Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, prăznuit în ziua de 11, este cel mai de seamă sfânt roman din calendarul lunii aprilie. Calinic, numele călugăresc al acestuia, de străveche origine grecească, este analizabil în adjectivul kalos („frumos” sau „bun”, în funcție de contextul gramatical) și substantivul nike („victorie”), având sensul sintetic de „Învingătorul” sau „Biruitorul”. Astăzi nu mai funcționează ca nume de botez, dar dăinuiește ca nume monahal. Limba noastră veche a cunoscut și forma Calinic, precum și femininul (foarte rar) Calinichia. Deși provenite din slavă, Calin și Calina ar putea avea aceeași rădăcină (nu și Cătălina/Cătălin, care stau în legătură mai degrabă cu Ecaterina).
Constantin – De origine latină, numele vine de la constans, constantis („constant”, „ferm”). Cel mai de seamă purtător al lui a fost Sf. Împărat Constantin cel Mare, ce a pus capăt persecuțiilor anticreștine (313), a convocat primul sinod ecumenic (Niceea, 325) și a întemeiat Constantinopolul (mai 330). La romani, principalul purtător al numelui a fost Sf. Voievod Martir Constantin Brîncoveanu. Înrudite direct cu Constantin sunt nume precum Constanțiu și Constanța (mai rar Constantina). Constant a ajuns la noi relativ recent, pe cale cultă. În limba veche era curentă forma Co(n)standin. Din aceeași familie mai fac parte Costea, Costache, Costin(a), Codin(a), Dinu, Dina, Tinu, Tina etc., iar dintre diminutive trebuie consemnate măcar: Costel(us), Costi(ca), Costas, Tica, Ticu, Titi(sor), Titel(us), Dinicu, Dinica, Tinut, Tinel, sau femininele Tanța, Tănțica, Tanti.
Cristian – Cristian și Cristi(a)na stau în legătură cu numele lui Hristos (Cristos, Christos) și cu denumirea de creștin, fiind atribuite cu precădere celor născuți de Crăciun sau în apropierea Crăciunului. Formele moderne par să aibă la bază mai ales numele latine Christianus și Christiana (formele grecești sunt Christianos și Christina). Din aceeași familie onomastică fac parte la noi vechile Carstian, Carstiana, Carstea, Cristel, Cristea, Cristache, Hristea (la aromani: Hristu), Hristache, Hristina, Hristiana etc. Diminutivele cele mai frecvente sunt Cristi și Cristinel (uneori grafiate, după model apusean, Christi/Christinel), aplicabile ambelor sexe. În vechime erau mai numeroase decât astăzi compuse ca Cristofor, Hristofor, Cristodor, Hristodor, de proveniență grecească.
