Constantin- De origine latină, numele vine de la constans, constantis (constant, ferm). Cel mai de seamă purtător al lui a fost Sf. Împărat Constantin cel Mare, ce a pus capăt persecuțiilor anticreștine (313), a convocat primul sinod ecumenic (Niceea, 325) și a întemeiat Constantinopolul (mai 330).
La români, principalul purtător al numelui a fost Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Înrudite direct cu Constantin sunt nume precum Constanțiu și Constanța (mai rar Constantina). Constant a ajuns la noi relativ recent, pe cale cultă. În limba veche era curentă forma Co(n)standin.
Din aceeași familie mai fac parte Costea, Costache, Costin(a), Codin(a), Dinu, Dina, Tinu, Tina etc., iar dintre diminutive trebuie consemnate măcar Costel(uș), Costi(că), Costaș, Tica, Ticu, Titi(șor), Titel(uș), Dinicu, Dinica, Tinuț, Tinel, sau femininele Tanța, Tănțica, Tanți.
Elena- Străvechiul nume Heléne este explicat de unii prin gr. heláne (torță, făclie, dar și foc sacru, la sărbătorile numite Heleneia, dedicate zeiței Artemis), iar de alții prin gr. héle (lumina arzătoare a soarelui), cu presupunerea că Helena ar fi fost o străveche divinitate indo-europeană a luminii solare.
Dacă în lumea păgână cea mai faimoasă purtătoare a acestui nume fusese Elena din Troia, în lumea creștină cea mai vestită Elena este mama împăratului Constantin cel Mare (descoperitoarea la Ierusalim a Crucii lui Hristos), mutată la Domnul în anul 327. Elena continuă să fie, alături de Maria, cel mai răspândit nume femeiesc din lumea creștină.
La noi sunt cunoscute forme ca Elina, Ilina, Ileana, Leana, Leanca, Ilinca, Elenca etc., iar ca diminutive Ilenuța, Ilenuș(a), Ilinuța, Lenuța, Lenuș(a), Lena, Leni, Lina, Nuța, Nuți, Nuțica, Nuțișor si altele.
Sursa: www.crestinortodox.ro
