Povestea iasomiei

Povestea vorbește despre puterea iubirii, taina și mărimea iubirii materne. Adăugați dvs. o altă posibilitate.
Este o noapte de iarnă, viscolește și este un frig de crapă pietrele. Peste Bethleem ninge, ninge… Într-o iesle minunată se născuse Isus. Boul și măgarul, miloși, suflau asupra lui, să-l încălzească. Alături vegheau Iosif și Maria.
Deodată o rafală puternică de vânt a adus un val de aer rece și zăpadă.
Iosif s-a repezit în calea rafalei cu pieptul, pentru ca frigul să nu ajungă la Pruncuț. Câțiva fulgi s-au așezat totuși pe obrăjorii și fruntea micului Isus.
Temându-se să nu-L trezescă, Maria s-a aplecat asupra lui cu toată dragostea ei și cu un sărut a îndepărtat stălucitorii fulgi reci. Minune! Fulgii de nea s-au topit la căldura iubirii materne și s-au prefăcut în mici flori, cu patru petale mici, ascuțite și delicate, albe ca neaua și cu o minunată mireasmă, care a învăluit ieslea pământul și cerul.
Iasomia s-a născut din sărutul dat de Sfânta Fecioară Pruncului Iisus.
Spunem povestea celor prea închiși în sine,
cui nu mai crede în iubire,
unuia care nu vede minunea vieții din jur,
unui șef scorțos,
educatorilor(părinți, dascăli) care uită să-și arate iubirea.
Cei trei sihaștri
Povestea vorbește despre impulsivitate, răbdare, înțelepciune, legea talionului, iubire adevărată, superioritate spirituală, dezvoltare spirituală, iubire adevărată.
În pădurea necuprinsă trăiau trei pustnici. În singurătate, în liniștea pădurii, departe de oameni ei se rugau îndelung și se nevoiau, căutând pe Dumnezeu.
Un oarecare călător, trecând prin locurile acelea, l-a întâlnit pe primul sihastru, care se ruga și l-a întrebat de drum, dar pustnicul nu i-a răspuns și omul mânios s-a repezit la el și i-a tras o palmă. Pustnicul a sărit pe dată în picioare și i-a tras la rândul lui două palme. Speriat de repeziciunea, cu care îl pălmuise pustnicul, călătorul a plecat mai departe.
S-a întâlnit cu al doilea eremit și pentru că nici acesta nu i-a răspuns la salut și întrebare, i-a tras și lui o palmă. Pustnicul foarte liniștit i-a întors și celălalt obraz…apoi a continuat rugăciunea, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Omul și-a continuat drumul și a întâlnit pe al treilea pustnic. L-a întrebat și pe acesta despre drum, dar n-a primit nici-un răspuns și deznădăjduit i-a tras și celui de-al treilea o palmă. Acesta a rămas nemișcat și nici măcar nu l-a privit, pentru că rugându-se cu mintea și inima lipite de Dumnezeu el nici nu a simțit, măcar, că a primit o palmă.
Spunem povestea: cuiva impulsiv
aceluia care nu învață din eșecuri
tânărului gata să riposteze
ca îndemn la răbdare și înțelepciune
exemplificând că adevărata iubire este iertare
ca îndemn de a ne arăta superioritatea spirituală
ca pledoarie împotriva legii talionului
Frigul
Povestea relatează despre compasiune, empatie, grijă de aproape, elevare spirituală
Un bătrân înțelept era așezat lângă foc împreună cu ucenicii săi. În cameră era cald și bine și toți erau senini. La un moment dat înțeleptul a început să tremure puternic, ca de frig și ucenicii, uimiți tare, l-au întrebat îngrijorați:
–Maestre, ce ai? Nu este destul de cald?
–Aici este cald și bine, dar afară se află un sărman, care tremură de frig…
Ucenicii au ieșit degrabă și nu mică le-a fost mirarea să găsească în apropiere un om aproape degerat, care abia mai sufla.
De îndată ucenicii l-au adus lângă foc și l-au îngrijit…
Spunem povestea individualiștilor, egoiștilor, meschinilor,
pentru a ilustra lucrul cu sine însuși,
ca argument pentru iubirea adevărată de aproape,
ca îndemn la elevare spirituală.
Ileana Vasilescu (email: hidalgo_iv@yahoo.com)