Premianții Galei “Top 10 Suceveni” – ediția 2015
Câteva secunde. Atât. Nu e nevoie de mai mult pentru ca o nenorocire să îți schimbe definitiv viața. Și se poate întâmpla oricând. Peste câteva ore, mâine, poimâine…
Lui Ciprian i s-a întâmplat în vara lui 2006. Avea 21 de ani, era student în anul III, la Suceava, și într-o zi de august mergea spre litoral cu prietenii, cu două mașini. La un moment dat, unul dintre autoturisme l-a acroșat pe celălalt, în urma unei depășiri imprudente, iar Ciprian, care își schimbase locul cu doar câteva minute înainte, a fost singurul grav rănit.
Totul, în câteva secunde.
„Țin minte că m-am trezit la un moment dat la spital și vedeam așa cum trec niște lumini deasupra, de la neoane probabil, era o asistentă și a văzut: «O deschis ochii, o deschis ochii!»“, își începe povestea Ciprian Pânzariu.
După luni întregi de stat prin spitale, a fost adus acasă, paralizat aproape complet, în micuțul apartament al mamei sale, situat la etajul I al unui bloc din centrul municipiului Suceava.
Mama, Angela Bursuc, l-a crescut singură, după ce tatăl lui Ciprian i-a părăsit.
Grav bolnavă și ea, diagnosticată de mai mulți ani cu o maladie necruțătoare, femeia și-a văzut singurul ei copil, speranța vieții ei și așa chinuite, zăcând neputincios la pat.
„Apoi vedeam pe zi ce trece cum ea își pierde puterile și devine tot mai grav, se accentua boala și eu nu puteam să fac absolut nimica, stând în pat“, continuă Ciprian.
Ultima dorință a mamei, găsită într-un filmuleț din arhiva Monitorului
Ce poate fi mai cumplit pe lume pentru o mamă decât să știe că nu poate să-și ajute cu nimic fiul grav bolnav? Ce poate fi mai îngrozitor pentru un copil decât să fie la trei metri de mama sa, să știe că suferă și să nu poată să-i ducă nici măcar o cană cu apă?
„Mai pe la urmă, când s-a îmbolnăvit mai tare, plângea noaptea sau s-a mai întâmplat de câteva ori să cadă pe aicea și plângea, nu se putea ridica“, își amintește cu ochii înlăcrimați Ciprian.
În primăvara lui 2011, mama lui s-a stins. În arhiva Monitorului de Suceava am găsit un filmuleț făcut în octombrie 2010. Angela Bursuc plângea la marginea patului fiului ei: „Nu are cine să ne ajute. Atâta îmi doresc: să-l văd mergând pe scaunul cu rotile, să-l văd că se descurcă să-și ia o cană cu ceai singur“.
Iar Ciprian încerca să o liniștească: „Nu mai plânge, mamă.“
Angela Bursuc nu a mai apucat însă să-și vadă dorința îndeplinită.
De la moartea mamei sale, Ciprian își reproșează încă pierderea celei mai dragi ființe din viața lui: „Din cauza mea efectiv ea a ajuns mai rău și a murit. Dacă nu, probabil trăia și acuma.“
„Vrea să dea Dumnezeu un exemplu prin mine la alte persoane“
Din când în când, se mai uită peste singurele imagini video cu el de dinainte de accident. Imagini de la banchetul de absolvire a liceului.
Recunoaște că de mai multe ori s-a întrebat de ce el. De ce tocmai lui i-a dat Dumnezeu o așa o năpastă? Mulți poate ar fi furioși pe divinitate, pe destin, pe Cel de Sus care i-a ales această soartă chinuită.
Și totuși Ciprian nu s-a îndepărtat de biserică și a primit răspunsul la întrebarea care îl măcina.
„Să nu cer socoteală de la Dumnezeu, că el știe ce e mai bine pentru mine. Nu pot să fiu mânios pe El. Vrea să dea Dumnezeu un exemplu prin mine la alte persoane“, e răspunsul găsit de Ciprian.
A găsit puterea să-și înțeleagă și prietenii pe care îi avea înaintea producerii accidentului, puțini mai trecând să-l viziteze.
„La toți viața se schimbă și numai eu rămân la fel“, zâmbește întins pe patul în care este țintuit de mai mulți ani.
“E înfiat, dar fără acte încă”
Chiar la scurt timp după nenorocirea din 2006, pe ușa apartamentului lui Ciprian a intrat Bogdan Pilat, angajat în cadrul Fundației Caritas, care a venit să înceapă cu pacientul ședințele de kinetoterapie. Cei doi au legat o prietenie și chiar dacă statul îi decontează lui Ciprian doar câteva ore de kinetoterapie pe lună, Bogdan vine zi de zi la prietenul său.
„Dacă lui îi decontează 10 zile nu vin 10 zile și după aia ne vedem luna viitoare. Vin cât are nevoie“, explica Bogdan.
Kinetoterapeutul și pacientul său au devenit mai mult decât prieteni, Ciprian fiind considerat deja un membru al familiei lui Bogdan. Ies împreună în oraș, la grătare, în tot felul de drumeții și chiar sărbătorile și le petrec împreună.
„Da, Ciprian, este un membru al familiei, a fost de la bun început. Noi îl privim ca un exemplu, de cele mai multe ori, el ne încurajează pe noi și nu noi pe el, cum ar fi normal. Alexandru, băiatul nostru, îl iubește foarte mult“, spune și Raluca, soția lui Bogdan.
“El (n.r. – Ciprian) e înfiat, dar fără acte încă”, o completează râzând tânărul kinetoterapeut.
E cel mai fericit când este scos din casă
La vârsta la care mulți tineri contabilizează fericirea în cifre, aventuri și vacanțe exotice, pentru Ciprian fericirea are o cu totul altă definiție. „Păi acuma cel mai fericit îs când ies afară din casă“, oftează Ciprian. Iar Bogdan confirmă: „Chiar odată îmi aduc aminte că mergeam la stomatolog și l-am programat și pe el, că avea niște probleme. Nu înțelegeam la început de ce tot insista să-l programăm mai des, că el ar fi vrut să meargă chiar de trei ori pe săptămână la stomatolog, și l-am întrebat și mi-a zis că el nu se bucură că merge neapărat la stomatolog, el era bucuros că iese din casă“.
Prietenii lui Bogdan au devenit și prietenii lui Ciprian, iar de fiecare dată când au ocazia își petrec timpul liber împreună.
Ionuț Popescu, de exemplu, a avut și el un accident de mașină și a aflat de la Bogdan, care venise să-i facă și lui ședințe de kinetoterapie, despre Ciprian.”Și tot am insistat, am insistat în timp, ori să merg la el, ori să vină el la mine… Și Ciprian a devenit și cu noi prieten“, precizează Ionuț.
Cristina Bujor l-a cunoscut pe Ciprian tot prin intermediul lui Bogdan. Era în anul I de facultate și a mers să facă practică la Centrul Caritas.
“Visez că joc fotbal sau că înot. Nu mă mai rog să merg din nou”
Dacă la început medicii i-au spus că va rămâne aproape complet paralizat, Ciprian a luptat și reușește acum să-și miște brațele. „Nu mă mai rog la Dumnezeu să pot să merg din nou, nu vreau decât să stau în căruț, să pot să am singur grijă de mine“, e dorința lui Ciprian.
Mai e nevoie însă de multe ședințe de kinetoterapie, dar acum, înconjurat de prieteni, Ciprian este tot mai încrezător, neîncetând să viseze.
„În toate visele, mă visez că merg, de exemplu, prea puține vise au fost că eram în căruț sau la pat. În mai toate visele mă visez că merg în continuare, că jucam fotbal din nou, de exemplu, sau că înotam“, spune tânărul.
Povestea lui Ciprian, tristă, nedreaptă, poate fi povestea oricui. Între tânărul din imaginile de la banchetul de absolvire a liceului și cel care zăcea imobilizat pat e o diferență de doar câteva secunde. Uneori, și mai puțin.
Nimic nu se mai poate schimba, la fel ca și dramele multor altor oameni. Și tot noi, oamenii, putem să facem diferența, între zâmbete și lacrimi, între un final trist și unul fericit.
8.600 de euro, bani donați pentru Ciprian în numai câteva minute
Povestea tristă a lui Ciprian, arătată în cadrul unui reportaj realizat de Monitorul de Suceava, a fost prezentată în acest an în cadrul Simfoniilor de Toamnă, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție, manifestare pentru care Clubul Rotary Suceava a fost nominalizat în prima ediție a Galei “Top 10 Suceveni”. În câteva minute, miile de suceveni prezenți au donat aproape 39.000 de lei, echivalentul a aproximativ 8.600 de euro, pentru Ciprian.
“M-a înconjurat Dumnezeu de persoane care să mă ajute”, era impresionat până la lacrimi Ciprian.
I-a cumpărat un apartament nou
Între timp, Ciprian s-a mutat într-un apartament mult mai mare, într-un bloc nou, tot în zona centrală a municipiului Suceava.
Mircea Șalvar i-a citit povestea în anul 2010 în Monitorul de Suceava și de atunci a început să-l ajute, mai întâi cu plata facturilor, apoi a încercat să-i caute un apartament mai spațios, din care să poată să iasă mai ușor. “L-am cunoscut, m-am atașat de el și nu-l pot abandona. Am zis că trebuie să-l scot la capăt”, explica Mircea Salvar.
Fostul apartament a fost vândut cu 32.000 de euro, iar Mircea Șalvar a plătit din banii săi o diferență 8.000 de euro și, prin intermediul unor suceveni cărora le-a spus povestea lui Ciprian și au vrut să-l ajute și ei, a reușit să-i mobileze nouă locuință.
