Povestea celor trei tineri

Nu există slujbă a Utreniei la care în cântarea a șaptea să nu facă pomenire de tinerii aflați în cuptorul cel de foc și credința lor neclintită în Dumnezeu. Cunoașteți cu toții povestea lor. Trei băieți iudei din familii nobile, care au fost duși cu forța în Babilon, tratați și hrăniți bine de rege, refuză să aducă adorare statuii conducătorului. Sunt imediat denunțați de caldei și pentru că rămân neînduplecați în atitudinea lor, sunt înlănțuiți și aruncați în cuptorul cu foc aprins. Dar să-l lăsăm pe prorocul Daniil să povestească el ce s-a întâmplat mai departe: „Iată patru bărbați dezlegați, umblând prin mijlocul cuptorului, nevătămați, lăudau și binecuvântau pe Dumnezeu“ (Daniil 3, 25). Ce se întâmplase? De ce erau acum patru? „Un înger al Domnului coborâse cu ei în cuptor și le-a suflat în mijlocul cuptorului ca o răcoare de adiere și de rouă, așa că focul nu i-a mai atins; nu le-a mai pricinuit nici dureri, nici teamă“ (Cântarea celor trei tineri 1, 26). Și cei trei cântau imnul care și astăzi se recită în canonul Utreniei.
De ce ar trebui să ne intereseze pe noi isprava unor băieți care au trăit cu 460 de ani înaintea lui Hristos?
Sfântul Ioan Gură de Aur îi ia ca exemplu pe acești tineri dovedind că nimic din ceea ce ne este exterior nu ne poate face rău, nici închisoarea, nici îndepărtarea de patrie, nici singurătatea, nici pierderea puterii. Ceea ce îi distinge pe cei trei tineri este încrederea lor în Dumnezeu. Pentru că rămân neclintiți în Dumnezeu, situațiile nefavorabile nu pot să le pricinuiască nici un fel de daună. Credința în Dumnezeu induce un mod drept de a gândi lucrurile, o atitudine dreaptă a spiritului cu privire la patrie, posesie, rude și libertate exterioară.
Cu siguranță, nici noi, nici tinerii din ziua de astăzi nu vom fi aruncați într-un foc material, dar situația celor trei iudei din cuptor poate fi o imagine a experienței noastre existențiale. Focul poate fi nu doar material. Poate reprezenta o pasiune, sexualitate sau agresivitate. Atunci când în noi se cască o prăpastie între spiritualitate și instinct, între conștient și impuls, între o normalitate calmă și violența unei pasiuni, avem senzația că suntem într-un cuptor în care suntem consumați de pasiunile noastre.
Or, imaginea celor trei tineri în cuptor spune că încrederea în Dumnezeu ne protejează de flăcările pasiunilor noastre și ne face să le vedem în lumina lor dreaptă. Ele pot să ne înflăcăreze emoțiile. Dar în văpaia focului există în noi o sferă intimă la care focul nu are acces. Este locul unde stă îngerul nostru, locul în care Dumnezeu Însuși locuiește în noi.
Încrederea în Dumnezeu ne conduce, pe de o parte, într-un mediu neatins de patimi, de pasiuni și ne permite în același timp să vedem lucrurile în mod drept. Când Îl am pe Dumnezeu ca susținere nu mai am nevoie de sprijinul reprezentat de posesia bunurilor, nici nu mai trebuie să mă atașez de persoanele sau de obiceiurile care mi-au însoțit creșterea. Încrederea în Dumnezeu mă conduce spre libertatea pe care cei trei băieți iudei au demonstrat că o au în fața regelui idolatru.
A avea încredere în Dumnezeu înseamnă a fi și în sintonie cu El, a fi mulțumiți de ceea ce Dumnezeu ne dă, de ceea ce El ne cere și așteaptă de la noi. Încrederea în Dumnezeu constă în a avea o percepție dreaptă a realității.
(Preluare din volumul „Să nu-ți faci rău“, Anselm Grun, Galaxia Gutenberg, 2008)