Manifestările organizate în Gura Humorului cu ocazia sărbătorilor de iarnă vor începe vineri, 18 decembrie a.c., în zona centrală a orașului. Începând cu ora 17:00, humorenii sunt invitați să fie prezenți la spectacolul interactiv pentru copii „Poveste de Crăciun” și la întâlnirea cu „magicianul” Marian Râlea, peste 1.000 de copii urmând să primească daruri. Tot atunci va avea loc și deschiderea oficială a Orășelului copiilor și a Târgului de Crăciun, precum și aprinderea luminilor din bradul din centrul orașului Gura Humorului. Seara de vineri se va încheia cu un foc de artificii. „Într-un peisaj sperăm cât mai hibernal și un oraș îmbrăcat în haine de sărbătoare, Primăria orașului Gura Humorului și Centrul Cultural prezintă, începând din data de 18 decembrie și până în ultima zi a anului, o ofertă bogată și variată de evenimente specifice acestei perioade. Astfel, vineri, 18 decembrie are loc, începând cu orele 17:00, inaugurarea Orășelului copiilor și a Târgului de Crăciun printr-un spectacol interactiv destinat mai ales copiilor, care îl are ca protagonist pe «Magicianul» Marian Râlea, însoțit de trupa sa. Ca de obicei, în zilele următoare, vor fi prezente pe scena de pe esplanada Muzeului formațiile care de ani buni îi bucură pe humoreni, dar și pe turiștii care ne vizitează orașul, apropiindu-i de atmosfera sărbătorilor de iarnă cu spectacole de colinde, dansuri, datini și jocuri tradiționale”, a spus primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc.
Astfel, evenimentele de sâmbătă, 19 decembrie, vor începe la ora 16:00, pe esplanada Muzeului Obiceiurilor Populare, cu un spectacol de colinde, cu dansul urșilor și jocul caprei, toate prezentate de copiii din cadrul Serviciilor Multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate. După aceste momente va urma un spectacol de colinde și dansuri populare din Gura Humorului, Mănăstirea Humorului și Păltinoasa. În următoarea zi, duminică, 20 decembrie, de la ora 16:00, pe esplanada Muzeului Obiceiurilor Populare va avea loc un nou spectacol de colinde și dansuri populare din Gura Humorului.
Evenimentele vor continua marți, 22 decembrie, de la ora 19:00, cu un concert de Crăciun și Anul nou care va avea loc la Casa de Cultură din Gura Humorului. Apoi, duminică, 27 decembrie, în zona centrală a orașului, humorenii și turiștii sunt invitați la un concert de colinde susținut de corurile bisericilor din Gura Humorului.
Manifestările de marți, 30 de decembrie a.c., vor începe la ora 12:00, în centrul orașului, cu „urătura humorenilor” și cu un spectacol de datini și obiceiuri de iarnă, parada formațiilor de Anul Nou, cu cerbul de la Corlata, caprele de la Mălini, hurta de la Bosanci, caprele și urșii din Capu Câmpului și caprele și căiuții de la Stulpicani.
În ultima zi a acestui an, miercuri, 31 decembrie, pe esplanada Muzeului Obiceiurilor Populare va avea loc un spectacol de urături, iar la trecerea dintre ani, humorenii sunt invitați în centrul orașului pentru a admira un frumos foc de artificii.






