Oricine intuiește, credem că răspunsul este afirmativ. În urmă cu aproximativ șapte ani, într-un pelerinaj făcut în Egipt la câteva biserici și mănăstiri ortodoxe copte, am descoperit cu bucurie râvna misionară deosebită, nu numai a clericilor, ci și a laicilor, pentru menținerea și sporirea ortodoxiei într-o țară cu foarte puțini creștini, nevoiți să viețuiască într-o „mare” musulmană. Bunăoară, la parohii, „serile catehetice de joia” sunt conduse de câte un laic, preotul fiind doar un „observator” tacit, atent să nu se facă greșeli doctrinare, desigur. Iar laicii-cateheți nu sunt teologi, ci creștini de profesii diferite, dar care au învățat de mici în aceste școli catehetice „de joia”…
Socotim că este un bun exemplu și pentru laicii de la noi și, fără complexe, să imite această râvnă, adaptată la condițiile noastre, bineînțeles. Ne revine, de aceea, datoria să arătăm, fie și pe scurt, care ar fi câteva dintre modalitățile practice prin care orice credincios îl poate sprijini pe preot în misiunea catehizării, limitându-ne pe moment să exemplificăm cu acțiuni care se desfășoară în interiorul Sfântului Lăcaș, urmând ca într-un articol viitor să arătăm și câteva dintre activitățile catehetice dinafară, în cadrul teritoriului parohial și nu numai. Trebuie să amintim cititorilor, mai întâi, că în câteva dintre articolele precedente am prezentat mai multe mijloace practice de catehizare. Reluate pe rând, vom observa că în cadrul fiecărui mijloc credincioșii pot avea o contribuție însemnată, alături de preot și, bineînțeles, cu binecuvântarea lui.
1. La cateheza tradițională (clasică), rostită la sfârșitul unor slujbe de seară, cu toate că vorbește doar preotul, neîntrerupt, multe dintre temele alese pot fi sugerate (ori cerute) de credincioși, fie în anumite convorbiri particulare (după miruit, de exemplu), fie în cadrul „dialogului săptămânal”, fie chiar prin mijloace mai noi, cum ar fi
e-mailul. Totodată, pentru tema propusă, credinciosul poate indica (ori aduce) o anumită carte sau revistă, prioritar de spiritualitate ortodoxă, dar nu exclusiv, pe care a descoperit-o de curând și care i-a folosit într-un fel sau altul.
2. La dialogul săptămânal, laicii au posibilitatea nu doar să adreseze întrebări, la care să primească răspuns de la preot, ci să răspundă ei înșiși atunci când cunosc tema, preotul fiind atent să completeze ori să corecteze la nevoie. Și aici, pot aduce și prezenta cărți și reviste prin care să contribuie la sprijinirea educației moral-religioase a celor prezenți. Între activitățile din cadrul „dialogului săptămânal” intră și cunoscutul program catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, la care laicii (părinți, bunici, frați ai copiilor etc.) sunt bineveniți cu prezența și cu scurte intervenții.
3. Publicațiile parohiale pot avea și laici în echipele redacționale, iar în cuprinsul lor pot publica articole de interes creștin, după ce au fost verificate de preot, evident. Același lucru este valabil și pentru site-ul parohial.
4. Biblioteca parohială, cu program de împrumut, poate avea custode un laic, iar îmbogățirea ei se poate face prin donații din partea tuturor credincioșilor, fie în cărți, fie în bani, pentru noi achiziții.
Prin cele expuse nu am epuizat nici pe departe subiectul, dar l-am deschis pentru a-i convinge pe cititorii laici să-și manifeste tot mai mult disponibilitatea în sprijinirea misiunii catehetice ortodoxe, de care este atâta nevoie în societatea noastră.
(pr. prof. Vasile GORDON)
