Nou înființata Școală Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, care are disponibile pentru primul an de școlarizare un număr de 150 de locuri, este luată cu asalt de tineri din toată Moldova, la examen anunțându-se o concurență foarte mare. După cum a precizat căpitanul Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, la nivelul județului sunt înscriși deja 367 de candidați, 307 băieți și 60 de fete, din celelalte județe din Moldova înregistrându-se alte câteva sute de candidați.
„Cifrele exacte le avem doar pentru Suceava, însă știm de la colegii din județele vecine că mulți candidați de la ei au optat deja pentru această școală, fapt normal având în vedere că este singura unitate pentru pregătirea subofițerilor din regiune. Tinerii sunt foarte atrași de faptul că se oferă școlarizare gratuită, un loc de muncă sigur și un salariu bun, și ne așteptăm la o concurență foarte mare”, a precizat căpitanul.
Înscrierile continuă până pe 20 iulie și nu există nici o diferențiere între băieți și fete, aceștia având de trecut de probe cu același grad de dificultate.
Vârsta maximă a candidaților, 27 de ani Dacă pentru cele 150 de locuri concurența este foarte mare, pentru cele cinci posturi pentru persoane de etnie romă disponibile la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni s-au înscris până acum doar doi candidați.
În afara sutelor de tineri care vor să devină subofițeri, la nivelul județului Suceava mai sunt înscriși 27 de candidați pentru Academia de Poliție Al. I. Cuza București – specialitatea Jandarmi, plus trei candidați la Academia Tehnică Militară, doi la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu și unul la Academia Forțelor Aeriene Brașov, armele jandarmi.
Vârsta minimă pentru înscrierea la aceste concursuri este de 27 de ani.
Persoanele interesate de condițiile de înscriere și probele de concurs sunt invitate să se adreseze Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, unitatea abilitată să se ocupe cu această campanie de înscrieri.





