Slab pregătiți

Posturile de pompieri, rămase neocupate

– Din cele 254 de posturi de subofițer servant și șoferi de mașini de intervenție scoase la concurs, numai 59 au fost ocupate
– Dacă la sport s-au descurcat onorabil, candidații au picat pe capete la proba scrisă de cunoaștere a legislației specifice situațiilor de urgență
Concursul pentru ocuparea celor 358 de posturi de subofițeri în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, care a atras inițial la start peste 1600 de candidați, s-a dovedit prea greu pentru majoritatea candidaților. Din cele 254 de posturi de subofițer servant (cei care intervin la incendii, la inundații, alunecări de teren, intervenții pe linie de protecție civilă sau alte misiuni din categoria situaților de urgență) și conducători de autospeciale scoase la concurs, au fost ocupate numai 59, asta deși la proba scrisă, ultima din concurs, au participat 696 de candidați. Alte câteva sute nici măcar nu au ajuns la testul scris privind cunoștințele de legislație specifică situațiilor de urgență, așa că nu au avut ocazia să își încerce norocul până la capăt. Conform regulamentului, nota minimă obligatorie la testul scris este 7. Cum mulți concurenți abia au luat un 5, au fost automat tăiați de pe listă, asta deși notele de la proba sportivă erau mari. Dacă posturile de subofițer servant și șofer pe mașină de intervenție au rămas în mare parte neocupate, puțin mai bine au stat lucrurile la concursul pentru ocuparea posturilor „civile”, din cadrul unităților Inspectoratului. Din cele 104 locuri disponibile, 74 au fost ocupate, doar 30 rămânând descoperite după concurs.
– Buni la sport, slabi la cunoștințe teoretice
Rezultatele deosebit de slabe i-au mirat și pe mai marii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava. „Candidații au fost, în majoritate, buni la probele fizice. Când a venit vorba însă de examenul scris privind cunoașterea legislației, am avut o surpriză mare și neplăcută în același timp, cei care au obținut măcar nota 7 fiind foarte puțini. Din păcate, majoritatea concurenților nu au parcurs toată programa, iar cei care au făcut-o au fost superficiali”, declară colonelul Lucel Lulciuc, șeful ISU Suceava. El a arătat că în 2007 nu mai este suficient ca un pompier să fie doar bine pregătit fizic, și cunoștințele teoretice privind condițiile în care se poate interveni fiind deosebit de importante. Posturile rămase libere vor fi scoase din nou la concurs în luna septembrie, reprezentanții ISU având nevoie urgent de personalul pe care spera să-l aibă deja după concursul încheiat zilele trecute. „Nu este prea bine că nu s-au ocupat toate posturile odată. După ce intră în structura noastră candidații trebuie să urmeze un riguros program de pregătire, care ar fi fost bine să se desfășoară în același timp pentru toată lumea. Sperăm ca la concursul din septembrie să avem candidați mult mai bine pregătiți”, a subliniat colonelul Lulciuc. Procesul de recrutare de personal din sursă externă a început la ISU Suceava anul trecut, în luna august. Dacă anul trecut, concursul i-a vizat doar pe bărbați, acum, la cea dea doua etapă, și femeile au avut dreptul de a se înscrie la orice probă.

Recomandări

Cum se aducea amfetamină ascunsă în chiloți, prin Vama Siret, sub directa coordonare a unui polițist de frontieră

Peste 400 de dascăli vor să-şi obțină definitivatul în învățământ, cel mai mare număr din ultimii ani

Peste 400 de dacăli vor să-şi obțină definitivatul în învățământ, cel mai mare număr din ultimii ani
Peste 400 de dacăli vor să-şi obțină definitivatul în învățământ, cel mai mare număr din ultimii ani

Primăria Rădăuți angajează specialiști pentru noul Centru pentru copii cu cerințe educaționale speciale și din spectrul autist

22 de candidați pe un loc, la concursul pentru un post de asistent medical la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava