Angajări

Posturi libere, scoase la concurs de Spitalul Clinic din Suceava

Posturi libere, scoase la concurs de Spitalul Clinic din Suceava
Posturi libere, scoase la concurs de Spitalul Clinic din Suceava

Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava organizează în această lună mai multe concursuri de angajare pentru ocuparea unor posturi vacante de medici, asistenți medicali și de bucătar.
Unitatea medicală are nevoie de un medic specialist neurochirurg, post pentru care perioada de înscriere este până în data de 8 iulie a.c.. Proba scrisă va avea loc pe 11 iulie și cea clinică pe 19 iulie, ambele la spitalul din Suceava.
Instituția a scos la concurs și două posturi de medic rezident în ultimul an, unul în specialitatea pediatrie, pentru Unitatea de Primiri Urgențe, și unul pentru secția Neonatologie. Pentru Pediatrie UPU-SMURD perioada de înscriere este până pe 11 iulie. Proba scrisă este programată pentru 19 iulie și cea clinică pentru 25 iulie, ambele la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași.
Pentru postul de medic rezident neonatolog înscrierile se fac până pe 15 iulie. Proba scrisă va fi pe 23 iulie, iar cea clinică pe 29 iulie, la Maternitatea „Cuza Vodă” – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Iași.
Cele cinci posturi de asistent medical sunt la secțiile Gastroenterologie – un post de asistent medical debutant cu studii superioare; Chirurgie și ortopedie pediatrică (secție clinică) – un post pentru asistent medical cu studii postliceale și vechime 6 luni ca asistent medical; Chirurgie generală (secție clinică) – un post pentru asistent cu studii postliceale și vechime de 6 luni ca asistent medical; Obstetrică Ginecologie – două posturi pentru asistenți medicali cu studii superioare, de asemenea cu vechime minimă de 6 luni ca asistent.
Data limită pentru depunerea dosarelor este 16 iulie. Proba scrisă va avea loc pe 24 iulie și interviul pe 30 iulie, la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava.
Pentru postul de bucătar se pot înscrie la concurs persoanele care au calificare/atestat în această meserie și au minimum 3 ani vechime ca bucătar. Perioada de înscriere este până pe 15 iulie. Proba scrisă va fi pe 23 iulie, iar interviul pe 29 iulie, ambele probe urmând a fi susținute de candidați la spital.

Recomandări

Tineri medici cu specializare în cardiologie, urgență, urologie și ATI, recrutați de Spitalul Clinic din Suceava

Pediatria spitalului din Suceava are din acest an doctori specializați în boli de rinichi, boli de plămâni și în diabet la copii

Spitalul din Suceava, selectat de un consorțiu academic elvețian pentru dezvoltarea unei aplicații de monitorizare a astmului la distanță

„Alex” este o aplicație mobilă, un asistent digital de sănătate, care va permite monitorizarea continuă la distanță a astmului la copii și tineri
„Alex” este o aplicație mobilă, un asistent digital de sănătate, care va permite monitorizarea continuă la distanță a astmului la copii și tineri

Copii cu cancer din toată țara, transferați la spitalul Clinic din Suceava pentru investigații de înaltă performanță

Deșeurile de medicamente de la populația din municipiul Suceava sunt colectate de Spitalul Clinic de Urgență și Spitalul Bethesda