Situație

Posturi de subofițer, suspendate din cauza crizei financiare

Cinci posturi de subofițer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Suceava, despre care conducerea unității a anunțat, la finele lui 2008, că vor fi scoase la concurs, au fost suspendate după apariția unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului care blochează toate posturile vacante din cadrul autorităților și instituțiilor publice. Prin UOG nr. 223 din 30 decembrie 2008 se urmărește reducerea cheltuielilor bugetare.
11 tineri care se înscriseseră deja la acest concurs au fost anunțați telefonic că posturile sunt suspendate și urmează să primească și comunicări scrise cu privire la această situație.
„Pentru că era nevoie de personal am demarat procedura de organizare a unui concurs de încadrare a unui număr de cinci posturi de subofițeri din sursă externă, pentru subunitatea de jandarmi din Vatra Dornei. Posturile vacante au fost scoase la concurs conform legii, fiind promovate prin anunțuri la sediile unităților, pe site-ul nostru și în presa locală. Modificarea ne-a fost transmisă luni, când deja se înscriseseră 11 candidați”, a declarat căpitanul Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.
Conform articolului 1 din recenta ordonanță de urgență, „până la data de 31 decembrie 2009 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgențã, inclusiv a posturilor scoase la concurs sau examen, dar a căror procedură de ocupare nu s-a finalizat, din cadrul autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare și de subordonare a acestora”.

Recomandări

Cinci candidați pe loc pentru un post temporar de asistent medical la UPU și la Nefrologie, la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Femeia care ar fi primit până la 5.000 de euro pentru angajări la Spital, plasată sub control judiciar, după 24 de ore de arest