Postul

Postul este înțeles în general ca o practică de abținere de la anumite mâncăruri, în anumite zile ale săptămânii (miercurea și vinerea) sau pe perioade mai lungi stabilite de Biserică (Postul Nașterii Domnului, Postul Mare, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel și Postul Adormirii Maicii Domnului). Totuși, postul este și o practică de nevoință sufletească și atenție sporită în plan duhovnicesc.
Biserica noastră consideră că adevăratul post este postul total, postul integral, care este post trupesc și post sufletesc în același timp. Sfinții Părinți au subliniat că postul trupesc fără cel sufletesc este lipsit de orice valoare morală.
Cea mai bună sinteză a învățăturilor despre post o găsim la Sfântul Vasile cel Mare, care zice: „Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug. Postul ne face asemenea cu îngerii”.
Postul este și un mijloc de desăvârșire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei și sârguinței noastre, spre asemănarea cu Dumnezeu și cu îngerii, care n-au nevoie de hrană. Postul și rugăciunea sunt armele cu care creștinul luptă pentru dobândirea libertății duhovnicești. Omul devenit liber duhovnicește capătă „bunătate morală, curăție, cumințenie, bărbăție morală și putere a voinței de a nu mai îngenunchea în fața păcatului”, după cum arată Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina.
Practicarea postului aduce beneficii trupului și sufletului, trupul se detoxifică, iar sufletul se întărește în voința cea lucrătoare de virtuți. Postul aduce bucurie dacă este ținut din dragoste și nu din obligație. Renunțarea la anumite mâncăruri și obiceiuri în cadrul postului este o formă de jertfă a trupului și a voinței.
Postul este un instrument important în procesul despătimirii. El presupune înfrânare și nu este aplicat doar aspectului exterior, ci necesită și o pază interioară a gândurilor și a inimii. Iată de ce postul este unit întotdeauna cu rugăciunea. Ea însăși rod al conlucrării omului cu Dumnezeu, rugăciunea este convorbirea cu Acesta și cheia accesului la lumea duhovnicească.
(Pr. Ciprian Florin Apetrei, Ziarul Lumina)