“Postul trebuie să fie luminat, consimțit de bună voie, nu cu ciudă, ci să fie ca o bucurie”

Părintele Sofian Boghiu ne îndemna să postim cu bucurie, spre a culege toate roadele bune: “Postul trebuie sa fie luminat, consimțit de bună voie, nu cu ciudă, ci să fie ca o bucurie. Nu un post cu ciudă sau tinut de frică, pentru că atunci stomacul resimte postul ca o mare suferință, iar mintea culege numai mătrăgună și numai răutăți. Dumnezeu nu vrea un astfel de post. Este un post netrebnic, cu adevărat, atunci când postește această aparatură fizică, iar sufletul se revoltă. Nu așa! Dumnezeu vrea ca totul să fie global, armonios; să postească și trupul, dar să postească și sufletul, și atunci e postul cu adevărat binefăcător.”
Pe de altă parte, părintele Ieromonah Arsenie Boca ne-a lăsat prețioase sfaturi privitoare la post și rugăciune, spunându-ne că “postul începe odată cu omul. E prima poruncă de stăpânire de sine. Postul și rugăciunea sunt două mijloace prin care curățim firea de patimi. Toți oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu și-au smerit sufletul cu rugăciune și post. Și Iisus a postit 40 de zile, punând postul începătură a vestirii împărăției lui Dumnezeu, deși Lui nu-I trebuia, fiind nepătimaș. Temeiurile mai adânci ale postului și rugăciunii le găsim tot la Botez. Adâncul ființei noastre se îmbracă în Hristos. În acest adânc al minții sau în altarul inimii, după expresia Părinților, se sălășluiește Hristos, izgonind afară pe satana, care se retrage în simțiri. De aici puterile potrivnicului, patimile, se silesc să învăluie și să prindă voința din nou în mrejele sale. (…) Postul curățește ochiul, rugăciunea curățește mintea.”
Sfaturi pentru post
Sfântul Vasile cel Mare foarte frumoase sfaturi ne-a dat pentru post. Și prima grijă este aceea de a nu posti doar de la mâncare.
“(…) Postul e un dar din bătrâni. Nu s-a învechit, nici n-a îmbătrânit. E totdeauna nou, e veșnic în floare. (…) Legea postului a fost dată în paradis. Adam a primit întâia oară porunca de a posti: «Nu mâncați din pomul cunoștinței binelui și răului». Cuvântul «nu mâncați» este o lege a postului și a înfrânării. (…). Ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocăință! Iar pocăința fără post este neputincioasă. (…)
N-am postit și am fost alungați din rai! Să postim, dar, ca să ne întoarcem în rai! Nu vezi că Lazăr a intrat prin post în paradis/ Nu imita neascultarea Evei! Nu lua din nou ca sfătuitor pe șarpe, care ne sfătuiește să mâncăm, ca să ne cruțăm trupul! Nu-ți găsi scuza în boala trupului sau în slăbiciune! Nu-mi spune mie scuzele! Spune-le Lui Dumnezeu, Care știe totul!(…)
Postul naște profeți, întărește pe cei puternici. Postul înțelepțește pe legiuitori. Postul este bun talisman al sufletului, tovarăș credincios al trupului, armă pentru luptători, loc de exercițiu pentru atleții credinței. Postul îndepărtează ispitele, postul îndeamnă spre evlavie. Postul este tovarăș al înfrânării, creator al castității. În timp de război face eroi, iar în timp de pace propovăduiește liniștea. Pe credincios îl sfințește, iar pe preot îl desăvârșește.(…) Dar nu mărgini folosul postului numai la îndepărtarea de mâncare! Adevăratul post stă în îndepărtarea de păcate. (…)Pentru cei ce postesc de bunăvoie, postul le este folositor tot timpul, pentru că demonii nu îndrăznesc să atace pe cel ce postește, iar îngerii, păzitorii vieții noastre, stau cu plăcere lângă cei care-și curăță sufletul cu post. (…)
În fiecare biserică îngerii scriu pe cei ce postesc. Ia aminte, dar, ca nu cumva din pricina unei mici plăceri pe care ți-o dau bucatele, să suferi paguba de a nu fi înscris de înger, fugind dinaintea celui care înrolează ostași. E mai mică primejdia când un ostaș aruncă pavăza și fuge, decât atunci când un creștin aruncă postul, arma cea tare și puternică.(…) Îndură, dar, toate suferințele, ca un bun ostaș! Luptă-te după toate regulile luptei, ca să fii încununat, știind bine cuvintele apostolului: Tot cel ce se luptă, se înfrânează la toate.” (C. A.)
Sfântul Siluan, “Despre cât trebuie să mâncăm”
Trupul poate fi veștejit repede prin post, dar nu e deloc ușor ca sufletul să se smerească așa ca el să rămână mereu smerit, și nu e cu putință degrabă.
Sfânta Maria Egipteanca a luptat 17 ani cu patimile ca și niște fiare sălbatice și abia după aceea a găsit odihnă, măcar că își uscase repede trupul, fiindcă în pustie n-avea nimic cu ce să se hrănească.
Socotesc că trebuie să mâncăm atât, încât, după ce am mâncat, să mai vrem să ne rugăm; încât duhul să fie întotdeauna aprins și să năzuiască nesăturat spre Dumnezeu ziua și noaptea.”
(Sursa: Jurnalul.ro)