Postul, timp al virtuților

Suntem în a treia săptămână din Postul Mare, când consolidăm prin practicarea virtuților postirea noastră. Acum intensificăm rugăciunea și postul, cele două virtuți fundamentale pentru urcușul duhovnicesc al Păresimilor. Postind, ne rugăm lui Dumnezeu să ne întărească întru aceste sfinte zile și să ne dăruiască tărie asupra patimilor și semn de pace, după cum mărturisește imnografia cărții de cult numite Triod.
Tot Triodul ne spune că începând postul săptămânii a treia să săvârșim cu bucurie cealaltă vreme a lui slăbind patimile trupești. Prin rugăciune, creștinul își orientează viața după voia dumnezeiască spre dobândirea mântuirii, iar prin post se eliberează de patimi și de tot ceea ce-l ține departe de Dumnezeu. Acest lucru ni-l spune și Triodul: „Postul cel omorâtor de patimi fiind de față, vestește vindecare celor vătămați de păcate”.
Postul este timpul când câștigăm virtuțile, părăsind patimile cele pierzătoare. El este „de mare preț, pentru că se face în ascultare față de rânduiala Bisericii…” (arhimandrit Zaharia Zaharou de la Essex) și „urmărește să ne întoarcem către propriul sine și contribuie la tămăduirea noastră de bolile duhovnicești, care ne întunecă mintea, ne îngreuiază și ne amărăsc viața” (Părintele Moise Aghioritul). Prin post dobândim așadar tămăduire duhovnicească, iar prin ascultare urmăm lui Hristos. Și facem acestea pentru că vrem să ne desăvârșim pe calea postului ce ne pregătește pentru Jertfa și Învierea Domnului, ce ne-au dăruit viața veșnică.
Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolit al Mesoghiei și Lavreoticii, numește Postul Mare un „binecuvântat laborator de virtuți”. Lucru consemnat și de imnurile Triodului, care ne amintesc de virtuți. Dacă în prima săptămână imnurile ne vorbesc despre virtutea postului, în a doua ne-au vorbit despre milostenie, apoi iar despre post și despre rugăciune. Triodul ne învață că rugăciunea și postul sunt minunate arme duhovnicești împotriva diavolului și ne îndeamnă: „postul cel duhovnicesc să-l postim fugind de smintelile păcatului, iertând fraților noștri datoriile, ca și nouă să ni se ierte greșelile noastre”, pentru a putea cânta: „să se îndrepteze rugăciunea noastră ca tămâia înaintea Ta, Doamne”. Acum este vremea pocăinței și ceasul rugăciunii, când oprim patimile cu frâul curatului post și ne înălțăm mintea spre cinstite vederi dumnezeiești, pentru a dobândi viața cerească și strălucire dumnezeiască.
Suntem îndemnați să ajungem prin post și rugăciune la dobândirea virtuților: „Vremea postului este bucurie. Pentru aceasta, îndestulându-ne de curăția cea luminată, de dragostea cea curată, de rugăciunea cea luminoasă și de alte multe virtuți…” (Stihiră, Vecernia de Miercuri din săptămâna a doua a Postului Mare), deoarece postul este „calea împărătească a curățirii” și „maica nepătimirii”. Iar Părintele Moise Aghioritul ne spune: „Picioarele pe care umblă Postul Mare sunt rugăciunea și postul. Însă rugăciunea și postul fără smerenie și dragoste nu aduc nici un rod”. Starea naturală a celui ce postește este smerenia ce îl ferește de mândrie, sursa tuturor păcatelor. Prin dragoste față de aproapele postitorul săvârșește faptele milei creștine, așa cum îndeamnă și Triodul: „Milostenia unită cu postul izbăvesc pe om din moarte”, adică din moartea adusă de păcatul nepostirii lui Adam. Însă, pentru a dobândi viața veșnică nu e de ajuns doar postul, ci trebuie împlinită milostenia prin care ne arătăm dragostea creștină față de aproapele nostru aflat în nevoi. „Vreme de pocăință și pricinuitoare de viață veșnică este nouă nevoința postului, numai de vom întinde mâinile spre facerea de bine; că nimic nu mântuiește sufletul așa ca darea la cei lipsiți”. Grija față de aproapele ne situează în orizontul dragostei, virtutea creștină definitorie pentru cei ce-I urmează lui Hristos. De aceea, în post ea trebuie să se manifeste cu intensitate, mai ales prin fapte bune. Astfel, ne arătăm împlinitori ai Evangheliei lui Hristos și următori ai Lui.
În timpul Postului Mare noi urmăm exemplul Mântuitorului Iisus Hristos, Care a postit 40 de zile înainte de a ne vesti Evanghelia Sa. Și facem acest lucru în vederea pregătirii noastre pentru Săptămâna Mare a Sfintelor și Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului. De aceea, Părintele Efrem Filoteitul ne îndeamnă ca postul să-l însoțim „de rugăciune, citire, priveghere, mers la biserică, spovedanie, Sfânta Împărtășire, de fapte bune și mai ales de milostenie”, pentru că așa facem „o foarte bună pregătire pentru Săptămâna Pătimirilor Domnului”. Ne pregătim așa pentru a ajunge ca în Săptămâna Mare să ne răstignim și să ne îngropăm împreună cu Hristos, iar în Ziua Pascală să înviem împreună cu El. Și astfel ne întoarcem în Patria cerească pe care am pierdut-o prin neascultarea și nepostirea lui Adam.
Sinteza iconomiei mântuirii noastre pe care o trăim în vremea postului o face și imnografia Triodului: „Nepostind de pomul cunoștinței, după porunca Făcătorului, cei dintâi zidiți și-au agonisit moartea pentru neascultare și s-au înstrăinat de pomul vieții și de raiul desfătării. Pentru aceasta să postim, credincioșilor, de mâncările cele ce strică și de patimile cele pierzătoare, ca să culegem viață din dumnezeiasca Cruce și împreună cu tâlharul cel cu minte să ne întoarcem la patria cea dintâi luând de la Hristos Dumnezeu mare milă”. Vedem subliniată foarte clar că nepostirea a dus la pierderea Raiului și la moarte, iar dacă postim ajungem la Patria cerească dobândită prin Jertfa de pe Cruce a lui Hristos, prin care am fost izbăviți de neascultarea primilor oameni. Postim, după cuvântul Sfântului Nicolae Velimirovici, pentru a ne aminti de obârșia noastră cerească, „că nu suntem doar rodul pământului, ci al cerurilor – mai întâi de toate al cerurilor”. Prin post suntem în starea paradiziacă, iar prin rugăciune comunicăm cu Dumnezeu arătând că locul nostru este în Rai și că nu am uitat că pentru el am fost creați.
Prin post ne înălțăm din patimi către Hristos Domnul, „Cel ce S-a înălțat pe Cruce și lumea a înălțat” din moartea păcatului, iar prin smerenie „avem în minte ziua și ceasul în care vom sta înaintea veșnicului Judecător”, pentru a da răspuns de fapte bune și să fim primiți în Patria cerească umplându-ne de lumina cea veșnică a Împărăției Sale.
(Pr. Ciprian Florin Apetrei , Ziarul Lumina)