Postul și sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Postul și sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel
Postul și sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Suntem în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, pe care îi vom sărbători pe 29 iunie. Postul acesta ne amintește de pregătirea Sfinților Apostoli pentru primirea Sfântului Duh la Cincizecime, dar și de râvna cu care ei au slujit Biserica, ducând cuvântul Evangheliei până la marginile lumii. Perioada de pregătire duhovnicească înainte de sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel este o practică veche a Bisericii, care datează din epoca primară. Despre aceasta au vorbit Sfinții Atanasie cel Mare, Ambrozie al Milanului și Leon cel Mare. Prin ținerea postului se evidențiază și se cinstesc și darurile Sfântului Duh care s-au revărsat peste Sfinții Apostoli la Cincizecime, de aceea în vechime acest post se mai numea Postul Cincizecimii.
La sfârșitul acestui post îi vom sărbători pe Sfinții Petru și Pavel și astfel ne este atrasă atenția asupra unui aspect al tainei Bisericii, și anume asupra slujirii apostolice la care Mântuitorul Hristos a dorit să-i facă părtași pe oameni.
Sărbătorirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel pe 29 iunie este rânduită de Biserică pentru că cei doi mari Apostoli au suferit martirajul la Roma în aceeași zi și în același an. Sfântul Apostol Petru a fost răstignit cu capul în jos, iar Sfântul Apostol Pavel a fost martirizat prin tăierea capului. Ei au fost martirizați la Roma în timpul împăratului Nero, în anul 67. Cinstirea lor într-o singură sărbătoare simbolizează unitatea credinței, unitatea Bisericii care s-a alcătuit la începuturile ei din elemente eterogene: adică evreii, cărora s-a adresat lucrarea misionară a Sfântului Apostol Petru, și neamuri, pentru creștinarea cărora s-a ostenit Sfântul Apostol Pavel. Acesta a fost și motivul care a condus la înființarea sărbătorii comune a celor doi corifei, când în anul 258, pe 29 iunie, Papa Sixt al II-lea a mutat moaștele lor în catacomba Sfântului Sebastian din Roma. Curând sărbătoarea aceasta s-a ținut în toate Bisericile locale.
(Ziarul Lumina)

Recomandări

„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a X-a după Rusalii

100 de preoţi din ţară şi din străinătate, 100 de voluntari și mii de pelerini, la Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica

Ștefanistul David Palaghianu și prof. Petru Crăciun sunt în India, la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică