– Să postim pe cît posibil tot postul și să-i dăm sensul lui adînc duhovnicesc
Nici o rînduială nu ne îndreptățește să postim doar o săptămînă, să ne împărtășim și după aceea să mîncăm de dulce ca și cînd n-ar fi tot același post al Crăciunului. Ceea ce trebuie însă subliniat este faptul că s-a creat o concepție greșită despre post socotindu-se de către unii credincioși, ca o obligație doar pentru primirea Sfintei Împărtășanii, fără să se aibă în vedere scopul lui principal, adică de a fi un mijloc de curățire de patimi, de înduhovnicire, o jertfã făcută pentru Dumnezeu. De aici și practica greșită a unor credincioși de a posti prima săptămînă din post, pentru a se împărtăși, continuînd după aceea, să mănînce de dulce. Or, un post cu cît este mai scurt, cu atît este mai puțin eficient. Prin aceasta se desconsideră postul și nu i se apreciază adevărata lui valoare. Este mai bine și mai folositor să încercăm să postim cît mai mult și mai ales în ultima săptămînă a Postului și apoi să ne împărtășim, decît să ne împărtășim la începutul Postului, iar după aceea să neglijăm tot restul perioadei de postire. Fără îndoială că, în practica ortodoxă, nu se administrează Sfînta împărtășanie fără post, dar nu trebuie transformat într-o obligație formală, respectată doar pentru cîteva zile sau o săptămînă. Iată, așadar, o primă obligație legată de post: să postim pe cît posibil tot postul și să-i dăm sensul lui adînc duhovnicesc.
– Să ne împărtășim cu Trupul și Sîngele Domnului
O spune și porunca a IV-a bisericească, îndemnîndu-ne să ne spovedim și să ne cuminecăm în fiecare din cele patru posturi mari de peste an, ori dacă nu putem, cel puțin o dată pe an, în Postul Sf. Paști. Este minimum de obligație creștină pe care fiecare trebuie să-l respectăm. Nici un creștin n-ar trebui să rămînă neîmpărtășit în acest post sau în vederea întîmpinării Nașterii Domnului. Se înțelege că împărtășirea în acest post o putem face oricînd vrem. Unii o fac în prima săptămînă, iar alții în ultima, dar ea se poate face oricînd ne simțim pregătiți. O putem face de mai multe ori, dar cu condiția de a fi spovediți și dezlegați de păcate și mai ales vrednici. Nu numai duhovnicul trebuie să ne spună că sîntem vrednici sau nevrednici, ci trebuie ca fiecare din noi „să ne cercetăm”, cum zice Sf. Apostol Pavel (I Cor. XI, 28). O putem face și la început, și la sfîrșit, și la mijloc. De aceea postul este necesar să nu fie întrerupt.
– Să ne ferim de lucrurile care nu se potrivesc cu caracterul sobru al Postului: oficierea de nunți și serbarea zilelor onomastice sau aniversarea zilelor de naștere, care, de obicei, se fac cu petreceri zgomotoase
De aceea, socot că nici n-ar trebui să îndrăznim să cerem dispense pentru nunți care nu se pot săvîrși în această perioadă. A cere o dispensă pentru așa ceva însemnează o totală sfidare a rînduielilor bisericești care, mai devreme sau mai tîrziu, nu rămâne nepedepsită. Cît privește acordarea dispenselor, fără îndoială că ține de autoritatea și dreptul ierarhului, dar nu trebuie să-l presăm cu asemenea cereri și rugăminți.
Respectînd aceste cîteva îndemnuri care țin de postul în sine, la care am putea adăuga și binecuvîntarea și sfințirea caselor și a gospodăriilor printr-o slujbă de sfințire a apei sau sfeștanie, putem și trebuie să facem din post un mijloc de purificare trupească și sufletească, de smerenie și pocăință care să ne învrednicească să întîmpinăm după cuviință, marea sărbătoare a Nașterii Domnului.
