Ne ajută oare postul și în alte situații, când putem spune că avem o boală a sufletului – spre exemplu e cazul fumătorilor, a celor ce fac abuz de alcool și chiar a celor care sunt înrobiți de un sentiment ce nu află răspuns – o problemă cu care se confruntă mai ales adolescenții…?
Mai ales pentru ei este recomandat postul, înfrânarea, deoarece Mântuitorul însuși menționează că a venit pentru cei bolnavi și nu pentru cei sănătoși. Iar bolnavi suntem noi cu toții, deoarece fiecare om e robit de o patimă sau alta – mândrie, zgârcenie, lăcomie etc. Și dragostea fără de măsură, sentiment ce-i înrobește adesea pe tineri, dar nu numai, tot poate fi considerat o boală a sufletului. Dar în primul rând trebuie ca omul să-și dorească să se elibereze de păcatul său. Atunci Dumnezeu neapărat îi va ajuta. Dacă omul va face primul pas, Dumnezeu va face următorii 99 în întâmpinare, precum spunea cineva dintre sfinți.
Desigur, trebuie să ținem cont de faptul că postul, mai întâi de toate este o perioadă, în care Biserica ne propune să începem o viață nouă, o viață lipsită de păcate. Deoarece a posti nu înseamnă numai a posti cu trupul, ci și a ne abține de la păcatele pe care le săvârșim cu sufletul. Prin aceasta Dumnezeu ne îndeamnă să lepădăm acele păcate pe care le săvârșim în fiecare zi. Postul adevărat, cu alte cuvinte, este acela când ne abținem de la a judeca, a ne mânia, a cârti, săvârșim fapte bune, acte de milostenie. Sfântul Ioan Gură de Aur ne vorbește despre acest lucru. El spune:
“Postiți? Arătații-o prin fapte. Cum? De veți vedea un sărac – aveți milă de el. Un dușman – împăcați-vă cu el. Un prieten înconjurat de un nume bun – nu-l invidiați. O femeie frumoasă? Întoarceți capul. Nu numai gura și stomacul vostru să postească, ci și ochiul, și urechile, și picioarele, și mâinile voastre, și toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească rămânând curate și de hrăpire și de lăcomie, picioarele – nealergând la priveliști urâte și în calea păcătoșilor. Ochii – neprivind cu ispitire frumusețe străină. Gura trebuie să postească de sudălmi și de alte vorbiri rușinoase”. Astfel ne învață Ioan Gură de Aur ce înseamnă postul adevărat.
(www.crestin-ortodox.ro)