„Tu postești? Bine! Dar arată-mi aceasta prin fapte: când vezi un sărac, fie-ți milă de el; de-l vezi pe aproapele tău fericit, nu-l invidia, ține ochii tăi în stăpânire ca să nu arunce priviri pofticioase și nerușinate. Nu numai gura trebuie să postească, ci și ochii tăi, și urechile tale, și toate mădularele trupului tău… Ochii tăi să postească neuitându-se cu poftă și aprindere. Urechile tale să postească neascultând clevetirile și vorbele rele asupra cuiva. Iar gura ta trebuie să postească, înfrânându-se de la vorbele rele și de la clevetiri”. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Mântuitorul recomandă postul discret, nefățarnic: „Când postiți, nu fiți triști, ca fățarnicii… să nu vă arătați oamenilor că postiți” (Matei 6, 16-18).
Sfântul Apostol Pavel vorbește despre post ca fiind nu numai o abstinență voluntară de la mâncare ci și autodisciplinare. Postul nu este o povară ci el înseamnă libertate, adică puterea de a putea să te abții de la orice și mai ales de la un lucru rău, dăunător. El face din om să fie liber cu adevărat și prin aceasta să cunoască adevărul prin dreapta socotință, adică prin puterea de a discerne răul de bine în orice situație fie ea de criză, de compromis, de ispitire sau de maximă bucurie. Postul în primul rând, înseamnă pocăință, fiindcă el este mijlocul cel mai potrivit prin care omul se căiește pentru păcatele sale, meditează asupra modului cum au fost săvârșite păcatele și prin aceasta încearcă pe cât posibil să diminueze precedentele care au stat la baza împlinirii acestor păcate. Postul prin excelență înseamnă smerenie.
Dacă postul este un mijloc, o cale care ne ajută să ajungem la sfințenie, atunci faptele bune, iubirea, rugăciunea sunt primordiale în această perioadă, înfrânarea de la mâncare având un rol important, dar ea este doar un constituent al postul și nu postul însine: „Păzește-te de a restrânge postul doar de la ferirea de carne. Adevăratul post stă în a te îndepărta de păcate” (Sfântul Vasile cel Mare).
Astăzi am restrâns postul la ceea ce este mai simplu de săvârșit, înlocuirea anumitor alimente cu altele. Dar ceea ce este mai grav este că latura postul mai importantă, ferirea de răutăți care vin din inima noastră, și permanenta trăire în fapte bune, nu este luată în seamă mai deloc chiar dacă Însuși Dumnezeu spune că acesta este postul care Îi place: „Nu știți voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeți lanțurile nedreptății … Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l, atunci lumina ta va răsări ca zorile și tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu”(Isaia 58, 6-8).
Postul de păcate – nu completare ci temelie a postului de bucate
Scopul postului nu este altceva decât schimbarea vieții: „Dacă nu ți-ai schimbat viața, ce-ți folosește să postești? Schimbarea bucatelor nu ajută la nimic” (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Această schimbare nu se produce în urma postului de bucate ci în urma curăției de păcate și a săvârșirii faptelor bune în mod treptat și mai accentuat în perioadele de post ale anului. Așadar postul de păcate este superior celui de bucate, și în ciuda acestui fapt, astăzi în Biserica noastră se vorbește numai despre postul de bucate. Postul de păcate îl putem ține chiar dacă postul de bucate nu este prezent în viața noastră, în schimb postul de bucate în zadar îl ținem dacă nu are ca bază iubirea, faptele bune și permanenta ferire de păcate.
Așadar, postul de bucate, chiar și ajunarea, nu au nici o valoare dacă nu au ca temelie postul înfrânării de la păcatele trupești și spirituale și dacă nu au la bază faptele bune, așa precum ne spune Sfântul Ioan al Antiohiei: „Nu ajunge numai să oprești gura de la mâncare, ci toate mădularele să le oprești de la tot ce-i stricăcios”. Postul de mâncare nu aduce nici un folos fără celelalte lucruri: pocăința, rugăciunea, citirea din Sfânta Scriptură, milostenia și vegherea.
Postul de bucate
Despre postul de bucate, putem spune că el pregătește teren prielnic pentru postul cel sufletesc. El este trenul care face o anumită rută într-un anumit timp. Numai că acest marfar trebuie încărcat cu bunuri iar acestea sunt tocmai faptele noastre bune și voința puternică de a înlătura răutățile din inima noastră. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Nu e nici un folos pentru negustori că au făcut un lung drum pe mare, dacă nu duc cu ei o mare încărcătură și multe mărfuri; nici noi nu avem vreun folos de pe urma postului, dacă îl trecem fără folos și fără rost.” Așadar dacă trece postul și noi am rămas cu aceleași păcate, zadarnic a fost efortul nostru în ceea ce privește abținerea de la bucate. Postul constituie consacrarea trupului și dispoziția de a împărți cu semenul prinosul nostru. Și astfel scopul este unul duhovnicesc în care relația cu semenii devine și în cadrul postul centrul viețuirii noastre. Prin postul de bucate, noi facem loc postului celui adevărat, printr-o anumită pregătire. În această pregătire punem început bun curăției celei trupești și celei sufletești, făcând posibilă sălășluirea în sufletele noastre a Duhului Sfânt, pentru a putea împlini faptele bune, căci nu noi ci harul lui Dumnezeu le săvârșește. Singuri nu putem să ne curățim de răutăți și să avem o relație bună cu semenii, căci în orice acțiune pe care o întreprindem, trebuie să avem conștiința conlucrării cu Dumnezeu, iar în tot ceea ce facem trebuie să ne raportăm la Dumnezeu, lăsându-ne în permanență conduși de har.
Abținerea de la răutăți și săvârșirea faptelor bune – postul cel adevărat.
Dacă ne înfrânăm de la mâncare și nu ne abținem de la răutăți, nu numai că este zadarnic efortul depus, dar putem spune, că ne este în defavoarea noastră „Cei ce se înfrânează de la mâncare, dar au purtări rele, se aseamănă cu diavolul, care, deși nu mănâncă nimic, totuși nu încetează să păcătuiască” (Sfântul Vasile cel Mare).
Diacon Bogdan GOREȚCHI
