Sfântul Ioan Gură de Aur a spus că-i ușor să te abții de la mâncare, “dar e mai greu să-l ierți pe altul pentru răul pe care ți l-a făcut, e mai greu să nu răsplătești cu rău pe acela care ți-a făcut rău și-i greu să nu-i întorci altuia vorba urâtă”. Iar Sfântul Vasile cel Mare îndeamnă să nu postim doar ca să ne curățăm trupul, căci “îngerii, păzitorii vieții noastre, stau cu plăcere lângă cei care-și curăță sufletul cu post”.
Să te îngrijești de sentimentul tău, de gândul tău, de emoțiile tale
Iată că sfinții vorbesc despre cele două mari virtuți ale postului: curățarea sufletului și a trupului, dar tot ei ne spun că postul pentru suflet este taina pe care-o avem de dezlegat, de înțeles și, mai ales, de practicat atunci când vorbim despre post.
Postul pentru suflet este însoțit de îngerii păzitori ai vieții, iată ce taină minunată ne-au dezvăluit sfinții. Postul pentru suflet înseamnă “să ierți”. Postul pentru suflet înseamnă să nu-i întorci altuia răul. Postul pentru suflet înseamnă să nu întorci vorba rea către cel care ți-a spus-o. Postul pentru suflet înseamnă să nu mai hrănești mintea cu gânduri distructive, să nu mai ripostezi cu emoții negative la ura altuia și să renunți, în același timp, la comportamentele născute din trufie, mândrie sau ură.
Să te îngrijești de sentimentul tău, de gândul tău, de emoțiile tale, ca și de comportamentele tale; iată ce înseamnă postul pentru suflet, cel însoțit de îngerii păzitori ai vieții.
Postul pentru suflet este însoțit de îngeri mângâietori, dar și de demoni care ne atacă
Acesta-i cel mai greu post și încă unul care nu trebuie musai legat de “vremea postului de mâncare”, căci nu se poate să te scufunzi în răutăți nenumărate zi de zi și, când începe postul, să devii un om bun.
Drumul către omul bun din noi înșine este, poate, cea mai puternică, cea mai provocatoare și mai grea dintre toate alegerile vieții. Pe de o parte, greul se naște din faptul că lumea care ne înconjoară pare a trăi pe coordonate opuse bunătății. Că succesul omenesc pare a veni tocmai dintr-un surplus de inteligență închisă în bălăriile urii, ale agresivității și ale îndrăznelii diabolice. Viața pare rânduită invers îndemnurilor pe care ni le repetă sfinții și binele omenesc pare a fi așezat tocmai pe partea opusă a potecii sufletului bun.
Dificultatea “postirii pentru suflet” se mai naște și din faptul că pentru orice ființă omenească-i la îndemână să simtă, să gândească, să vorbească și să facă rău, pe când pentru bunătate ai nevoie de efort, de căutare, de înțelegere, de lupta cu ispita, de acceptarea înfrângerilor în planul Eului omenesc, de surparea mândriei și de nenumărate renunțări. Drumul omului către sufletul său curat este presărat cu ciulini, cu mărăcini, cu obstacole, cu încercări și eforturi pe care nu le putem face fără ajutor divin. Postul pentru suflet este însoțit de îngeri mângâietori, dar și de demoni care ne atacă, așa cum spun sfinții părinți. Și ei nu ne atacă altfel decât prinzându-ne mintea, inima și fapta în emoții distructive, în sentimente tulburătoare, în gânduri negative, în resentimente și-n fapte urâte.
A ține post înseamnă: „să ierți, să nu întorci fapta rea și să nu întorci vorba urâtă”
A posti pentru suflet este, în fapt, o atitudine umană și este însăși starea naturală, normală a omului. Postul pentru suflet nu trebuie ținut doar în timpul postului pentru trup, cât în fiecare zi a existenței noastre, după înțelegerea, priceperea și nivelul nostru de putere. Nu spune nimeni că omul trebuie sau poate fi perfect. Nu spun nici sfinții, nici Iisus n-a spus că omul este un sfânt ori că viața îi dă cuiva prins în vârtejurile ei prilejul să viețuiască în desăvârșire.
Dar a încerca să fii puțin mai bun decât ieri înseamnă mult mai mult decât a lăsa răul să curgă nestingherit prin tine. A ține post înseamnă, iată, “să ierți, să nu întorci fapta rea și să nu întorci vorba urâtă!”. Aceste trei virtuți ale postirii pot intra în experiența vieții de zi cu zi împreună cu postul de mâncare. Probabil că am putea să le ținem măcar în minte și-n suflet, am putea să le practicăm intenționat în perioada următoare și, chiar dacă eșuăm uneori, chiar dacă alteori suntem încercați să abandonăm, încercarea și dorința înseamnă mai mult decât nimic.
(Sursa: www.jurnalul.ro, Maria TIMUC)
Lecția de religie
Postul pentru suflet
