Postul Paștilor, Paresimilor sau Patruzecimea, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung și mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe; de aceea în popor e numit, în general, Postul Mare. El a fost rânduit de Biserică pentru cuviincioasa pregătire a catehumenilor de odinioară, care urmau să primească botezul la Paști și ca un mijloc de pregătire sufletească a credincioșilor pentru întâmpinarea cu vrednicie a comemorării anuale a Patimilor și a Învierii Domnului; totodată ne aduce aminte de postul de patruzeci de zile ținut de Mântuitorul înainte de începerea activității Sale mesianice (Luca IV, 1-2), de unde i s-a dat și denumirea de Paresimi.
În primele trei secole durata și felul postirii nu erau uniforme peste tot. Astfel, după mărturiile Sfântului Irineu, ale lui Tertulian, ale Sfântului Dionisie al Alexandriei, unii posteau numai o zi (Vinerea Patimilor), alții două zile, adică Vineri și Sâmbătă înainte de Paști, alții trei zile, alții o săptămână, iar alții mai multe zile, chiar până la șase săptămâni înainte de Paști; la Ierusalim, în sec. IV se postea opt săptămâni înainte de Paști, pe când în Apus în aceeași vreme se postea numai patruzeci de zile.
Începând de la sfârșitul secolului al III-lea înainte, postul cel mare a fost împărțit în două perioade distincte, cu numiri diferite: Postul Paresimilor (Patruzecimii), sau postul prepascal, care ținea până la Duminica Floriilor, având o durată variabilă, și Postul Paștilor (postul pascal), care ținea o săptămână, adică din Duminica Floriilor până la cea a învierii, fiind foarte aspru. Abia în secolul al IV-lea, și anume după uniformizarea datei Paștilor, hotărâtă la Sinodul I ecumenic, Biserica de Răsărit a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de șapte săptămâni, durata pe care o are și astăzi, deși deosebirile dintre Bisericile locale asupra duratei și modului postirii au persistat și după această dată. După disciplina ortodoxă, se lasă sec în seara Duminicii izgonirii lui Adam din rai (a lăsatului sec de brânză), și postim până în seara Sâmbetei din săptămâna Patimilor, inclusiv.
Din cele mai vechi timpuri, postul Paresimilor a fost ținut cu multă rigurozitate. Canonul 69 apostolic osândea cu caterisirea pe slujitorii Bisericii și cu excomunicarea) pe credincioșii laici care n-ar fi respectat postul de miercuri și de vineri și pe cel al Paresimilor, neadmițând excepții decât în cazuri de boală.
Pentru a trezi sufletele credincioșilor și a le îndemna la căință și smerenie, Biserica a hotărât, prin canoanele 49 Laodiceea și 52 trulan, ca în timpul Paresimilor să nu se săvârșească liturghie decât sâmbăta, duminica și sărbătoarea Buneivestiri, iar în celelalte zile ale săptămâni (de luni până vineri inclusiv) să se săvârșească numai Liturghia Darurilor mai înainte sfințite.
Sunt oprite, de asemenea, nunțile și serbarea zilelor onomastice în Paresimi. Odinioară chiar și legile statului bizantin asigurau respectul cuvenit postului Paresimilor, interzicând toate petrecerile, jocurile și spectacolele din acest timp.
Postul propriu-zis al Paresimilor este precedat de cele trei săptămâni introductive de la începutul perioadei Triodului (începând cu Duminica Vameșului și a Fariseului), care pregătesc treptat și prevestesc postul mai aspru, care începe de la lăsata secului.
Toate serviciile divine din timpul Paresimilor sunt mai sobre decât cele din restul anului și îndeamnă la smerenie, întristare și căință. Este timpul în care se spovedesc cei mai mulți credincioși, în vederea împărtășirii din ziua Paștilor, conform poruncii a patra a Bisericii.
În acest an, Postul Paștilor începe pe 15 februarie și ține până pe 3 aprilie. Sărbătoarea Învierii Domnului este pe 4 aprilie.
(www.crestinortodox.ro)
