Postul Paștelui – o călătorie spre „Înviere”

La întrebările: „Ce este pocăința?”, „De ce avem nevoie de ea?”, „Cum ne putem pocăi?”, Postul Paștelui ne oferă toate răspunsurile. Postul Paștelui este o călătorie. Iar fiecare dintre cei care au făcut măcar o dată această călătorie cu inima deschisă cunoaște răspunsul întrebărilor: noua viață, care cu peste 2000 de ani în urmă ne-a fost dăruită nouă, tuturor celor care credem în Hristos. Drumul are mai multe etape: pregătirea, cu mult înainte de începutul propriu-zis al Postului, Biserica face cunoscută apropierea acestuia. Este o trăsătură caracteristică a tradiției liturgice ortodoxe aceea că fiecare sărbătoare sau perioadă importantă – Paște, Crăciun – este anunțată și pregătită înainte. Această pregătire include cinci Duminici consecutive care preced, Postul, fiecare fiind dedicată unor aspecte fundamentale ale Pocăinței.
Prima înștiințare cu privire la Post este făcută în Duminica în care se citește pericopa evanghelică despre Zaheu (Luca, XIX,1-10). Aceasta este prima vestire, prima invitație: al nostru este a dori ceea ce avem cel mai profund și adevărat în noi, a conștientiza setea și foamea pentru Absolutul din noi. Următoarea duminică este numită „Duminica vameșului și a fariseului”, care ne dezvăluie cel de-al doilea aspect al pocăinței: smerenia. În a treia Duminică din perioada pregătirii pentru Post, auzim parabola Fiului Risipitor (Luca, XV, 13-32), care simbolizează dorința de întoarcere, de înapoiere, de recăpătare a Căminului pierdut. Următoarea Duminică este numită „Duminica Lăsatului sec de carne”, pentru că de-a lungul săptămânii ce urmează este rânduită de biserică o postire parțială – abținerea de la consumul de carne. În ajunul acestei zile se face pomenirea tuturor celor ce au adormit întru nădejdea învierii și vieții veșnice. Aceasta este ziua cea mare de rugăciune a bisericii pentru cei morți. Pericopa evanghelică pentru Duminica Lăsatului sec de carne ne prezintă parabola lui Hristos despre Înfricoșătoarea Judecată (Matei, XXV, 31-46). Parabola ne răspunde la întrebarea care va fi criteriul judecății Lui: iubirea.
Ultima Duminică dinainte de Post a fost „Duminica Lăsatului sec de brânză”. În Sâmbăta care o precede Biserica pomenește pe toți bărbații și femeile care au fost luminați prin postire. În cele din urmă vine ultima zi, numită „Duminica Iertării”, dar al cărei nume liturgic trebuie de asemenea menționat: „Izgonirea lui Adam din Rai”. Pericopa evanghelică a acestei ultime duminici (Matei, VI, 14-21) stabilește condițiile liberării de sub robia față de păcat: postirea, iertarea, reîntoarcerea la unitate, iubirea. Toată pregătirea se apropie de sfârșit. Repetăm de cinci ori Prochimenul și iată că Postul a sosit! Cea de-a doua etapă a drumului pe care îl facem în fiecare an se constituie din slujbele postului propriu-zis. Fiecare din pildele sau parabolele citite luptă împotriva păcatelor de care ne putem face vinovați, pregătindu-ne totodată sufletește și mental pentru marea zi a Paștelui. Postul Mare are propria sa carte liturgică – Triodul. Aceasta conține cântări și pericope biblice pentru fiecare zi a postului, începând cu Duminica Vameșului și a Fariseului și sfârșind cu Vecernia din Sâmbăta Mare. Una dintre rânduielile liturgice aparținând Postului și specifică Ortodoxiei este împărtășirea cu Sfintele Taine la fiecare sfârșit de săptămână. Deși Euthanasia ar putea părea incompatibilă cu ideea de post, lucrurile nu stau întocmai așa. Fiecare Duminică devine (prin importanța care i se acordă astfel) un punct de sprijin și totodată ziua bucuriei duhovnicești. Postul propriu-zis este comparat cu călătoria de patruzeci de ani a poporului în pustiu. De-a lungul acestei călătorii Dumnezeu a săvârșit mai multe minuni și prin analogie același model de explicație este dată de Sfinții Părinți celor patruzeci de zile de Post.
Armele luptei noastre cu noi înșine devin acum nădejdea și dragostea, iar pericopele evanghelice ale slujbelor din Duminicile Postului vorbesc de credință, încredere, pornirile rele, de pocăință. Toate aceste concepte sînt tratate în primele două Duminici. În cea de-a treia, apare tema Sfintei Cruci, astfel că până la sfârșitul postului să putem avea „inimile sus”. Ceea ce este important în această perioadă nu este ideea abținerii de la unele mâncăruri, gesturi, ci conștientizarea luptei, și atingerea stării de spirit și de suflet în care să putem accepta și primi jertfa care se face pentru noi.