Într-o lume a tehnologiilor de vârf, tot mai secularizată și mai grăbită pe zi ce trece, postul poate părea un ritual anacronic. Ateii nu se sfiesc să afirme fățiș acest lucru, fără însă a ști un adevăr elementar, și anume, că pe toți cei care urmăresc Calea lui Hristos, viața creștină îi obligă la echilibru, la acea „dreaptă socoteală” sau discernământ, de care vorbesc Sfinții Părinți: a nu aluneca în extreme, a merge pe calea de mijloc.
Tocmai de aceea, Biserica îndeamnă și credincioșii să țină fiecare postul după puterile lui, cu mâncare de origine vegetală, ferindu-se însă de îmbuibare. Este însă foarte important ca postul alimentar să fie dublat de cel duhovnicesc, prin înmulțirea rugăciunilor și participarea la slujbele Bisericii. Încercând să-i dăm postului sensul sau adevărat – acela de curățire de patimi și apropiere de Dumnezeu – și să nu-l ținem doar pentru că este „un obicei sănătos”, vom reuși ca la sfârșitul acestei perioade să-l primim, curați la trup și suflet, pe Mântuitorul Hristos, și să ne bucurăm cu toată ființa de Învierea Sa.
Exercițiul desăvârșirii
Atât de veche este porunca postului, încât Sfântul Vasile cel Mare spunea: „Cucerește-te, smerește-te, omule, în fața bătrâneții postului, că de o vechime cu lumea este el!”. Credincioșii care merg frecvent la Sfânta Biserică știu că perioada de pregătire a Postului Paștelui (numit și Postul Mare, al Paresimilor, al Proorocilor sau al Patruzecimii, pentru că durează patruzeci de zile, atât cât a postit Mântuitorul Hristos când s-a retras în pustie) începe cu trei săptămâni mai înainte – mai precis din duminica Vameșului și a Fariseului, când în fiecare lăcaș de închinare ortodox încep să răsune cântările, pe tonuri tot mai triste și mai tânguitoare, din cartea liturgica a Triodului, semn că se intră într-o perioada duhovnicească specială, care se va încheia odată cu Vecernia din Sâmbăta Mare.
Postul înseamnă iertare
Postul este perioada în care oamenii trebuie să facă exerciții pentru a fi mai buni, mai înțelepți, mai blânzi, mai grijulii la cum gândesc și la ce vorbesc. Acum trebuie să privească mai mult la ei înșiși și mai puțin la cei din jur.
Postul înseamnă, înainte de toate, iertare, împăcare, bunătate, răbdare și, mai ales, smerenie. Într-un singur cuvânt, toate acestea se numesc sfințenie. Sau desăvârșire. Spre asta trebuie să tindem fiecare, pentru că însuși Mântuitorul Hristos ne cere acest lucru: „Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârșit este” (Matei 5, 48).
Postul Paștilor poate fi asemuit, fără nici o exagerare, cu un adevărat război împotriva vrăjmașului. Un timp greu și obositor, pentru ca este vorba de cel mai lung și mai aspru post din timpul anului bisericesc. Acum au loc dramatice încleștări pe ambele fronturi ale războiului nevăzut, pe care îl ducem contra diavolului: rugăciunea și nevoințele trupești. Avem însă alături de noi un aliat de nădejde, care ne ajută să biruim de fiecare dată: Sfânta Biserică. Ea ne oferă, în toată perioada Triodului, slujbe mai lungi, denii (acele extraordinare rugăciuni care ne adună pe toți în Sfânta Biserică la ceasul când în cer se aprind primele stele), acatiste însoțite de metanii și închinări, dar și o serie de ritualuri unice, de o tulburătoare frumusețe duhovnicească, așa cum sunt Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul sau Liturghia Darurilor mai înainte sfințite.
(M. Ionescu Ionescu, www.formula-as.ro)
