Postul ochilor

Postul presupune participarea întregii ființe umane la actul în sine al ascezei, nu doar simpla reținere de la unele dintre alimente. Astfel, postul extinde actul ascezei la toate cele cinci simțuri ale ființei umane: văz, auz, miros, pipăit și gust.
Ar fi mult de scris și mult de vorbit despre postire și despre întrebuințarea fiecărui simț în parte în actul acesta mai complex al ascezei. De aceea am socotit că în iconomia prezentului material este îndeajuns să ne referim, fie și numai în parte, doar la primul aspect al postirii simțurilor, și anume la postul ochilor.
Postul ochilor înseamnă cenzurarea privitului de la toate mizeriile pe care ni le descoperă provocările străzii, și nu numai, în contextul vieții contemporane. Din această perspectivă, postul ochilor se înscrie ca un act de asceză deosebit de necesar și de folositor în același timp.
Dacă ar fi să ne referim doar la privitul la televizor, chiar și la simplul privit la cei (cele) ce în jurul nostru, pe stradă, își expun goliciunea, „dezbrăcându-se”, arătând de fapt cine și ce sunt, înțelegem și vedem cât de mult poate răni o privire pătimașă viața noastră duhovnicească, încât putem rămâne multă vreme netămăduiți, pradă acestei patimi care otrăvește și în final omoară pe omul cel tainic din noi.
Pornografia excesivă, afișată astăzi și neafișată, desfrânarea, concubinajul și dezbinarea familiei, toate acestea pot fi roade ale neînfrânării ochilor și ale privitului pătimaș, care alimentează în noi toate aceste grele păcate și poveri.
Cum poate lupta creștinul cu aceste ispite, mijlocite de vedere, de o vedere pătimașă, încărcată de patimă? Prin convertirea ochilor spre o „binecuvântată” privire și vedere, ce se poate concentra în vederea și contemplarea unei icoane, a chipului unui părinte duhovnicesc, o vedere care odihnește și bucură atât inima cât și mintea.
Privitul la televizor, fără nici un discernământ (cel mai adesea privim tot ceea ce ni se oferă, fără a avea nici cel mai mic criteriu de alegere a ceea ce se cuvine și a ceea ce nu se cuvine să vedem) poate fi și el convertit în vizionarea unor canale de televiziune care ne mijlocesc privirea unor slujbe bisericești dintr-un lăcaș de cult, vizionarea unor documentare religioase sau a unor emisiuni și dezbateri cu tematică religioasă, chiar a unor interviuri cu mari duhovnici, toate acestea mijlocite prin intermediul televizorului, însă într-un mod sănătos, bine folosit.
Iată doar câteva jaloane, pentru tot cel ce voiește să vadă ceea ce cu adevărat trebuie văzut, adică Împărăția lui Dumnezeu cea dinlăuntrul nostru.
(pr. lect. dr. Lucian FARCAȘIU)