Postul? O predică fără cuvinte

Suntem Biserica postirii. Când ne raportăm la Ortodoxia noastră aceasta să ne fie mărturia. Să refuzăm să construim locașul de lumină a sufletului pe molozul conștiinței. Să punem piatră nouă, stropită cu sudoarea postirii și sângiuirea opunerii la rău, templului duhovnicesc ce ne este trupul. Fără a uita că el nu poate fi educat postirii dacă nu se realcătuiește cu sufletul său întru pacea cunoștinței de Dumnezeu. Celor care nu ne înțeleg nu avem cum le explica. Nici o predică nu va fi mai bună decât să ne vadă bucuroși de postirea noastră. Nesmoliți pe fețe, neacroșați de rigorisme obtuze ori forțări de sens. Oamenii din jurul Bisericii, care nu mai știu dacă să intre sau să iasă, ne cer să fim sinceri, curați în lucrarea noastră, transparenți. Noi suntem lentila prin care privesc spre Rai. Cui i-ar place să stea pentru veșnicie în Rai cu farisei îngâmfați ori frați cârcotași, cu adami fără conștiința căderii? Dacă altădată „mâncarea din lemn“ ne-a depărtat de Rai acum lemnul Crucii ne redeschide Raiul. Cheia este postirea noastră, neruptă de Ortodoxia mărturiei. Postirea noastră, luminată de Lumina lui Hristos. Postirea noastră, Scară virtuților și adânc de smerenie. Metafore, vor zice ateii. Nădejdi, vom răspunde noi. Nădejdi legate de mila lui Hristos Dumnezeu, împreună-postitorul cu noi. Cel Care pentru despătimirea noastră a pătimit moarte și încă moarte pe Cruce. A posti ține așadar de disponibilitatea asumării Crucii Mântuitorului. Greu? Ușor? Imposibil fără El! Să zicem dar toți, cu Slava Luminândei: „Porunca Ta, Doamne, nu am ascultat-o eu, ticălosul, și golit de slava Ta, m-am umplut de rușine și din desfătarea Raiului m-am depărtat; Îndurate Bunule, miluiește-mă pe mine cel lipsit, după dreptate, de a Ta bunătate“. Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă! (Conf. Univ. Constantin Necula, sursa: Ziarul Lumina)

Recomandări

Duminica Sfintei Cruci a fost plinită cu Taina Sfântului Maslu de obște, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Duminica Ortodoxiei la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, locaș al cinstitelor moaște ale Sfântului Ioan cel Nou

„Dumnezeu față în față cu Dumnezeu” – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Praznicul Întâmpinarea Domnului