Postul ne face asemenea îngerilor

Ca definiție simplă, postul se constituie prin reținerea totală sau parțială de la anumite alimente și băuturi, de la viața conjugală și distracții, pe un timp mai lung sau mai scurt, în scop religios-moral. Dar nu ne putem opri aici, deoarece această reținere alimentară de la mâncaruri și băuturi este numai partea văzută a postului creștin.
Partea nevăzută a postului, cea interioară, duhovnicească, sufletească, care de multe ori este mult mai importantă decât cea fizică, înseamnă reținerea spirituală de la gânduri, pofte, patimi, vorbe și fapte rele.
Biserica noastră consideră că adevăratul post este postul total, postul integral, care este post trupesc și post sufletesc în același timp. Sfinții Părinți au subliniat că postul trupesc fără cel sufletesc este lipsit de orice valoare morală. Scopurile postului cuprind: înmulțirea milosteniei, întețirea rugăciunii către Dumnezeu, a pocăinței, pregătirea pentru Sfânta Spovedanie și împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului.
Sfinți Părinți spun că postul potolește poftele trupului (Sfântul Evagrie Monahul), deprinde voința să domine asupra lăcomiei pântecelui – cea care alungă toate virtuțile (Nil Ascetul) –, este o jertfă bineplăcută lui Dumnezeu, înlesnește săvârșirea tuturor virtuților și ajută rugăciunea, purifică organismul de toxine, îl înnoiește și-l ferește de boli, iar de unele chiar îl vindecă.
Alți Sfinți Părinți, precum Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, arată originea divină a postului în Rai, prin interzicerea dată de către Dumnezeu protopărinților noștri de a mânca din pomul oprit. Dacă Adam și Eva ar fi postit, n-am mai fi avut nevoie de postul de acum. Ne-am îmbolnăvit prin neascultare și trebuie să ne vindecăm prin ascultarea de Dumnezeu și prin post (înfrânare). Aceasta o găsim în mod explicit prin instituirea în calendarul creștin-ortodox a Duminicii izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză), ca ultimă Duminică dinaintea începerii Postului Sfintelor Paști.
Practicat din vremuri străvechi, postul este regăsit aproape în toate religiile și la toate popoarele, în forme și accepțiuni diferite, adaptate la timpurile, locurile, nivelul de civilizație și de practică religioasă specifice.
Evreii, în Vechiul Testament, au practicat postul cerut de Legea lui Moise (Deuteronom 9, 10; Levitic 16, 29-31; Judecători 20, 26; I Regi 7, 6; Isaia 58, 6; Ioil 2, 15; Iona 3, 5-8). Din Pilda vameșului și a fariseului cunoaștem că evreii posteau de două ori pe săptămână, marțea și joia.
Însuși Mântuitorul Hristos S-a retras în pustie, unde a postit 40 de zile și 40 de nopți (Matei 4, 2; Luca 4, 2), Prin exemplul Său, Iisus a desăvârșit postul prin arătarea sensului său adevărat, ca și a modului în care trebuie să fie practicat (Matei VI, 16-18). Mai mult, El a recomandat postul, alături de rugăciune și semnul Sfintei Cruci, drept arme împotriva diavolilor (Matei 17, 21; Marcu 9, 29).
Sfinții Apostoli și ucenicii lor s-au pregătit pentru misiuni importante prin post și rugăciune (Fapte 13, 3; 14, 23). În Canoanele 66 și 69 apostolice, în Constituțiile Apostolice 5, 15, Sfinții Apostoli au recomandat tuturor creștinilor postul ca obligație generală.
Sfinții Părinți din veacurile următoare au practicat și recomandat postul, subliniind valoarea deosebită a acestuia. Prin hotărârile unor Sinoade ecumenice și particulare, ca și prin canoanele unor Sfinți Părinți, postul a fost instituționalizat (89 sinodul VI ecumenic; 49, 50, 51 și 52 Laodiceea; 1 Dionisie al Alexandriei; 15 Petru al Alexandriei; 8 și 10 Timotei al Alexandriei, ș.a.).
Sfântul Casian spunea că principiul călăuzitor cu privire la hrană este de a nu da trupului spre satisfacerea plăcerii, ci spre îndreptarea slăbiciunii. Sfântul Maxim Mărturisitorul zicea: „Cei care se împărtășesc de mâncare din alte motive decât de hrană și tămăduire se vor osândi cu cei care s-au dat desfătării”. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că postul ni s-a dat de Dumnezeu ca leac salvator, prin care să se stârpeasca păcatul desfrânării și grija lumească să se îndrepte spre activitatea duhovnicească.
În mod special, în perioada celor patru posturi (al Nașterii Domnului, al Sfintelor Paști, al Sfinților Apostoli Petru și Pavel și al Sfintei Marii), creștinii se pregătesc sufletește și trupește pentru Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie. Harului Duhului Sfânt poate conduce, numai prin Biserică, prin Sfintele Taine, prin preot, la disciplinarea biologicului, la schimbarea traiectoriei tentației, la canalizarea energiei înmagazinate în ființa noastră pentru atingerea scopurilor postului.
Cea mai bună sinteză a învățăturilor despre post o găsim la Sfântul Vasile cel Mare care zice: „Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug. Postul ne face asemenea cu îngerii”.
Postul determină sufletul să strălucească și înalță simțurile, supune pe trup duhului, face inima zdrobită și smerită, nimicește norul poftelor, stinge aprinderea desfrânării și luminează înțelepciunea omului. Postul păzește pe prunci, face curat pe tânăr, umple de vrednicie pe bătrân. Postul desăvârșește pe creștin.
(Pr. Teofil Leuștean, Doxologia.ro)