Postul recomandat de Biserică presupune abținerea de la produsele animaliere. În funcție de evlavie și râvnă, unii nu mănâncă decât o dată în zi, fără ulei sau doar crudități. Mulți sfinți au făcut astfel și exemplul lor este urmat de cei care pot. Trebuie însă avut în vedere faptul că postul și asceza în general nu sunt niște metode de sinucidere, ci de „mortificare”, adică de omorâre a păcatului din natura umană pentru a reveni la starea paradisiacă. Regula moderației se aplică și în acest caz.
Mântuitorul Iisus Hristos recomandă ca în timpul postului fața să fie spălată și luminoasă (Mt. 6, 16-18). Renunțând la nutrienții lumești, omul se hrănește cu mai multă hrană duhovnicească. Intrând într-o biserică veche, pe măsură ce avansăm spre altar, ferestrele devin din ce în ce mai mici, iar lumina naturală este înlocuită treptat de iluminarea interioară. Tot așa și prin post, mâncarea trupească deficitară este suplinită de hrana duhovnicească și bucuria sfântă. Astfel că cel ce postește nu poate fi decât curat și luminat la față, urmând cuvântului Sfântului Apostol Pavel, care spune: „Bucurați-vă pururi!” (I Tes. 5, 16). Nici nu se poate altfel, căci creștinul vede și primește marea iubire de oameni a lui Dumnezeu care Se împărtășește și desăvârșește pe cei care Îl caută.
Postul are și rațiuni sanogene, menite să promoveze sănătatea. Alimentele de origine animală sunt consistente și foarte necesare în perioade de creștere, dezvoltare sau refacere trupească. Însă consumul lor în cantități mari și pe perioade lungi de timp duce la boli variate ca obezitate, afecțiuni cardiovasculare, diferite tipuri de cancer. Astfel, un stil de viață echilibrat ca cel recomandat de Biserică poate preveni multe regimuri și interdicții ulterioare prescrise de doctor, unele dintre ele fiind mult mai severe. De asemenea, hrana bogată în produse vegetale este mult mai sănătoasă, iar medicii accentuează frecvent aceasta.
În timpul postului, sunt anumite zile marcate în calendar în care se mănâncă pește. Carnea de pește, cu multiplele ei beneficii medicale, conține foarte multe grăsimi ce intră în structura creierului uman. Astfel, deși trupul slăbește în timpul postului, creierul este hrănit mai bine, devenind capabil de o înțelegere mai profundă a vieții duhovnicești.
Fiind o perioadă de rugăciune mai intensă, în post ne rugăm și ne amintim mai des de cei adormiți. De aceea se face colivă în pomenirea lor. Aceasta are trei ingrediente principale. Bobul de grâu este simbol al morții și al învierii. Miezul de nucă reprezintă înțelesurile duhovnicești înalte, fiind în același timp și un bun hrănitor al creierului. Și amestecate cu zahăr și împodobite cu bomboane, coliva reprezintă o pregustare dulce a Împărăției cerești.
Pentru multele sale beneficii medicale, este recomandat să se consume un pahar, maxim două de vin pe zi. Însă în timpul postului ne abținem și de la vin, el consumându-se doar sâmbăta, duminica și în zilele mai speciale.
Postul este o perioadă de împărtășire mai deasă. Legată indisolubil de Taina Sfintei Spovedanii ca prefigurare a Judecății de Apoi, Taina Sfintei Împărtășanii reprezintă pregustarea ospățului din Împărăția lui Dumnezeu. Deși creștinul este dator să se împărtășească la fiecare Sfântă Liturghie (cf. Canonului 9 Apostolic), credinciosul trebuie să se sârguiască și să se pregătească pentru împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului măcar în timpul postului. Deci postul este o perioadă în care gustăm mai des din „merindele” pentru viața veșnică.
(Alexandru ULEA)