Postul a fost prima poruncă dată de Dumnezeu în Eden. Simbolismul acestei porunci face referire directă la viața duhovnicească, la viața liturgică, mai ales că omul în starea primordială se afla într-o comuniune reală cu Dumnezeu. „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu Cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei IV; 4). Hristos se oferă omului nu numai ca hrană duhovnicească, pâinea și vinul fiind parte palpabilă din cadrul cultului liturgic din care-l gustăm în chip real pe Hristos. Din această perspectivă postul apare pregătitor pentru cea mai mare dintre tainele instituite de Mântuitorul – taina Euharistiei.
Astfel liturgic, postul apare ca o necesitate în viața moral creștină; întrucât comuniunea cu Hristos, Euharistia, nu poate lipsi din cadrul vieții liturgice. Omul, ajuns trupesc prin lipsa înfrânării impuse prin post, ajunge să se situeze în afara pâini euharistice. Pornirile religioase ale unei conștiințe laxe nu mai îndrumă viața liturgică a omului spre desăvârșire.
Trebuie subliniat în special faptul că postul nu înseamnă doar înfrânare din punct de vedere al hranei. Postul face referire directă la o viață duhovnicească lipsită de păcate și la nevoință. Acesta este caracterul postului care îl prezintă și sub aspect pnevmatologic. Se înțelege deci că motivația și lucrarea postului ține de lucrarea Duhului Sfânt pe care îl primim și noi prin Sfintele Taine. Postul este modalitatea de a omorî și învinge pe omul cel vechi și de a fi începătură a omului celui nou. Prin înfrânarea de la hrană, omul își curăță trupul pentru a-l primi pe Hristos sub forma pâinii și a vinului.
Călătorie duhovnicească
Acest post se mai numește și patruzecime sau Părăsimi (de la latinescul quadrogesima), fiind instituit în amintirea postului de 40 de zile ținut de Mântuitorul Hristos în pustiul Carantaniei înainte de începerea activității Sale. Pe acest munte al Carantaniei merg creștinii mai pioși până astăzi pentru a posti în cele 40 de zile înaintea Sfintelor Paști.
Prin urmare, Postul Mare nu este altceva decât perioada de pregătire pentru un cer nou și un pământ nou. Sensul inițial al postului rămânând același: urcuș spre Înviere.
Prin instituirea Postului Mare, Sfânta noastră Biserică ne cheamă să pornim an de an împreună cu Mântuitorul pe cale spre Golgota și spre Înviere. „Preoții se îmbracă în veșminte stacojii, Biserica se îmbracă în haine de doliu pentru că ea închipuiește moartea patimilor din noi împreună cu Hristos, pentru că împreună cu el să înviem în chip tainic în noaptea Învierii.”
Postul este o călătorie și când cineva începe o călătorie trebuie să cunoască încotro se îndreaptă. Mai presus de orice, Postul Mare este o călătorie duhovnicească, iar destinația sa este Paștele, „Praznic al Praznicelor”.
Postul și rugăciunea, spune părintele Arsenie Boca sunt două mijloace prin care noi credincioșii ne curățim firea de patimi.
Rânduiala liturgică
Sfântul Ioan Gură de Aur zice „Postiți? Arătați-mi-o prin fapte. Cum? De vedeți un sărac, aveți milă de el; un dușman împăcați-vă cu el; un prieten înconjurat de nume bun, nu-l invidiați; o femeie frumoasă, întoarceți capul. Nu numai gura și stomacul vostru să postească ci și ochiul și urechile și picioarele, și mâinile voastre, și toate mădularale trupului vostru.
Mâinile voastre să postească rămânând curate și de hrăpire și de lăcomie, picioarele nealergând la priveliști urâte și în calea păcătoșilor, ochii neprivind cu ispitire frumusețile străine… Gura trebuie să postească de sudalme și de alte vorbiri rușinoase.
Cel mai potrivit pentru primirea cu vrednicie a Patimilor și a Sfintei Învieri, este deci Postul Mare, care prin înfrânarea de alimente și păcate, prin rânduiala liturgică cu totul deosebită și în simfonie cu atmosfera de penitență îndrumă pe credincios spre rugăciune, smerenie, dragoste față de aproapele.”
Așadar, timp de șapte săptămâni (împreună cu Săptămâna Patimilor), creștinii, „vor rătăci prin deșertul Postului, dar la capăt strălucește deja lumina Paștelui, lumina împărăției lui Dumnezeu”.
Duminicile Postului Mare, sunt indicate prin numărul de ordine din cursul Postului, fiecare dintre ele fiind totodată închinată amintirii sau cinstirii unor sfinți sau unor evenimente sin istoria sfântă astfel:
– duminica I a Postului sau a Ortodoxiei, închinată amintirii reabilitării definitive a cultului sfintelor icoane, prin Sinodul de la Constantinopol din 842-843 (Sinodul VII Ecumenic);
– duminica a II-a a Postului, închinată Sfântului Grigorie Palama (+1359);
– duminica a III-a a Postului, închinata cinstirii deosebite a Sfintei Cruci;
– duminica a IV-a a Postului, închinata Sfântului Ioan Scărarul (+605);
– duminica a V-a a Postului, închinata Cuvioasei Maria Egipteanca;
– duminica a VI-a a Postului sau a Floriilor, închinată amintirii intrării triumfale a Domnului în Ierusalim, înainte de Patima Sa.
Așadar, timp de șapte săptămâni (împreună cu Săptămâna Patimilor), creștinii, „vor rătăcii prin deșertul Postului, dar la capăt strălucește deja lumina Paștelui, lumina împărăției lui Dumnezeu”.
Combaterea păcatului prin post
Postul devine astfel, principala armă de combatere a marelui dușman al vieții creștine – păcatul.
O latură spirituală deosebită a Postului Mare, în special, este taina mărturisirii, pe care credincioșii o primesc îndeosebi în acest post. Mărturisirea nu are un anumit timp al desfășurării, dar ea se administrează îndeosebi în Postul Mare, când credincioșii sub atmosfera de penitență a Sfintelor Patimi, simt nevoia de a se apropia de Hristos printr-o viață cât mai curată. „Spovedania reînnoiește relația de comuniune și iubire cu Dumnezeu și cu semenii”.
Taina Mărturisirii împreună cu Taina Sfintei Euharistii este o adevărată Taină a vindecării atât sufletești cât și trupești.
Înfrânarea din timpul Postului Mare prin amintirea Sfintelor Patimi ale Lui Hristos, alăturată unei vieți curate încununată cu Sfânta Euharistie, fac din credincioși adevărați creștini și urmași ai lui Hristos: „demonii se înspăimântă și fug la vederea unuia care se împărtășește. Asta pentru motivul că în acel ceas se vede ieșind din gură foc dumnezeiesc. Priveliște minunată pentru îngeri, înfricoșătoare pentru demoni. Nu este stea care să strălucească atâta pe cer cît strălucește un suflet în lumina harului dumnezeiesc în ceasul în care se împărtășește”.
Postim pentru a ne împărtăși cu Hristos
Postul Mare al așteptării Învierii Domnului nostru Iisus Hristos poartă cu sine semnificația unui drum al virtuților, al unei căi pe care odată parcursă ne redescoperim pe noi după spusa Sfântului Efrem Sirul, care zice că nu este important să vezi îngerii sau să vezi vedenii despre Dumnezeu, ci să te vezi pe tine însuți. Cu atât mai mult devine important, într-o lume care nu mai pune valoare pe oameni, ci doar pe realizările lor exterioare, să descoperi că în tine trebuie să construiești cu adevărat valorile și pe acestea trebuie să le aduci în dar lui Dumnezeu.
Duminicile Postului Mare nu sunt altceva decât așezări în umbra binecuvântată a luminii Învierii și pentru a recăpăta întru fel sau altul dimensiunea căutării lui Hristos. A-L căuta pe Hristos este de fapt mesajul Postului Mare, a-L căuta și a-L afla pe Hristos, pentru că nu postim doar de dragul de a posti, ci postim de dragul de a ne împărtăși cu Iisus Hristos, de a trăi împreună cu El, de a gusta din viață în Hristos încă din vremea aceasta.
Păresimile sunt un drum spre Golgota, care se poate străbate de către credincios numai într-o singură atitudine sufletească, cea a penitenței și a mărturisirii.
Dacă noi mergem pe acest drum al Golgotei cu păcatele noastre, facem mai grea suferința patimilor lui Hristos.
În concluzie, Postul Mare este vremea înțelepțirii și îndreptării noastre, este timp de reculegere, de ridicare, de întărire duhovnicească. Este vremea îndeplinirii chemării paradisiace, de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu.
(Pr. Mihai COBZIUC)
Postul Mare, urcuș spre Înviere
