Postul, maica înfrânării

Cât de bine numesc sfintele cântări postul „maica a înfrânării”! Căci, pe de o parte, nimic nu îl împinge pe om atât de mult la încălcarea întregii înțelepciuni ca îmbuibarea și beția, adică încălcarea postului, iar pe de alta păzirea postului ne duce la cea mai înaltă formă a întregii înțelepciuni, care e curăția inimii.
Importantă e dispoziția duhovnicească
Știu cât de grea este postirea în vremurile noastre, știu că nu totdeauna puteți găsi mâncare de post. Ce să vă spun? Important e nu numai ce vă intră în gură, ci în primul rând dispoziția duhovnicească, atitudinea față de post: căci dacă nu aveți mâncare de post și sunteți nevoiți să mâncați ce puteți găsi, Dumnezeu n-o să vă osândească pentru asta; dar dacă veți disprețui postul, dacă nu veți avea intenția și dorința de a posti, veți fi osândiți de Dumnezeu, fiindcă El prețuiește nu numai faptele noastre bune, ci și intențiile noastre bune. El privește inima noastră, și dacă vede că suntem amărâți fiindcă nu putem posti, ne socoate aceasta amărăciune întru adevărat post.
Domnul ne-a dat El însuși pildă, postind patruzeci de zile
De ce suntem datori să nutrim mare evlavie față de post? În primul rând, fiindcă postul a fost rânduit de însuși Domnul nostru Iisus Hristos, iar ceea ce a rânduit El e sfânt și cuvintele Lui trebuie păzite din toată inima.
Pe lângă asta, Domnul ne-a dat El însuși pildă, postind patruzeci de zile în pustie. Și sfinții Lui apostoli posteau, în Faptele apostolilor citim că ei, postind și rugându-se, și-au pus mâinile peste Saul și peste Varnava, și așa i-au lăsat să plece (v. Fapte 13, 2-3).
Cei care nu vor să postească, cei ce disprețuiesc postul, care îl resping, de pildă sectanții sau protestanții, care postesc numai două-trei zile pe an, spun cu fățărnicie: „Trebuie să plăcem lui Dumnezeu nu prin mâncare, ci prin fapte bune”. Dar faptele lor bune sunt fățărnicie de la un capăt la altul. Ei fac adeseori trimitere la cuvintele Domnului: Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om. (Mt 15, 11) – însă cuvintele acestea au fost spuse mai mult spre înfierarea cugetării deșarte a fariseilor și a cărturarilor, care dădeau o uriașă însemnătate curăției dinafară, de pildă spălării mâinilor înainte de masă, dar nu se îngrijeau deloc de curăția inimii. De asemenea, în cugetarea deșartă a potrivnicilor postului este vorba întotdeauna de aspectul lui exterior, ca și cum postul ar fi regim alimentar!
Să facem totul din convingere, nu din fățărnicie
Mulți citează cuvintele apostolului Pavel: Pe cel slab în credință primiți-l nu întru îndoirea gândurilor, ca unul crede să mănânce de toate, iar cel slab legume mănâncă. Cel ce mănâncă să nu disprețuiască pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine ești tu ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere ca să-l facă să stea (Rom. 14, 1-3).
Scoase din context, cuvintele acestea nu sunt cu totul limpezi. Apostolul Pavel vorbește despre probleme dureroase ale vremii sale: despre păzirea exagerată de către unii a rânduielilor Vechiului Testament, în particular a deosebirii dintre „curat” și „necurat”, precum și despre ferirea de mâncărurile jertfite idolilor sau gustarea lor și smintelile ce apăreau de aici. Ceva mai jos, lucrul acesta devine evident: Știu și sunt încredințat în Domnul Iisus că nimic nu este întinat prin sine, decât numai pentru cel care gândește că e ceva întinat: pentru acela, întinat este… Rău este pentru omul care mănâncă spre poticnire. Bine este să nu mănânci carne, nici să bei vin, nici să faci ceva de care fratele tău se poticnește, se smintește sau slăbește (Rom. 14, 14-20). Și în continuare sfântul apostol trage concluzia că trebuie să facem totul din credință și întru slava lui Dumnezeu.
Însemnătatea postului
În acest context, cel slab în credință este cel care se smintește, lăsându-se târât de cugetarea deșartă, nu cel care postește crezând în sfințenia postului. Pe deasupra, noi ne înfrânăm de la mâncarea de dulce nu fiindcă o socotim necurată, fiindcă tot ce a zidit pentru noi Făcătorul este curat, ci datorita poruncii privitoare la înfrânare, spre înfrânarea patimilor și poftelor noastre, după cuvântul aceluiași apostol. Și, bineînțeles, postim pentru Domnul, întru slava lui Dumnezeu, cum ne-a și învățat Domnul. Dar de ce nu vor să postească sectanții și ceilalți ? Să se gândească singuri.
Din celelalte Epistole ale apostolului Pavel putem trage concluzia că și el ținea post.
Dau numai un exemplu. În a doua Epistolă către corinteni, vorbind despre numeroasele necazuri și pătimiri prin care a trecut în timp ce propovăduia despre Hristos, arată că s-a aflat în felurite primejdii: în osteneală și supărare, în privegheri de multe ori, în foame și în sete, în posturi adeseori, în frig și gol (2 Cor. 11, 27). Și atunci, cine va cuteza să spună că apostolul nu postea? Cine va cuteza să îi răstălmăcească vorbele, făcând din ele o tăgăduire a postului? Dimpotrivă, el îi chema pe creștini să exerseze postirea, le arăta uriașa însemnătate a înfrânării.
„Dar care este însemnătatea postului?” – veți întreba. Încă din Vechiul Testament, în cartea prorocului Iona citim că Domnul Dumnezeu a osândit la nimicire străvechiul, uriașul și vestitul oraș Ninive – dar înainte de înfăptuirea osândei l-a trimis acolo pe prorocul Iona ca s-o vestească locuitorilor Ninivei și să îi cheme la pocăință.
Cine citește Viețile Sfinților știe în ce chip de neurmat pentru noi posteau cuvioșii Părinți și cuvioasele Maici: ei posteau mereu, adeseori nu mâncau de dulce, mulți gustau doar pâine și apă, dar trăiau o sută de ani și mai bine, fiindcă îi ținea harul atotputernic al lui Dumnezeu, în timp ce noi nădăjduim în sprijinul mâncărurilor noastre rafinate, care, fiindcă veni vorba, sunt deseori vătămătoare pentru sănătate, pricinuind numeroase boli de stomac și de intestine, dureri de cap, podagra și așa mai departe.
Să ne călim voința
Așadar, să nu se îndoiască nimeni de faptul că postul petrecut în chip plăcut lui Dumnezeu nu vatămă, ci, dimpotrivă, dă tărie și putere trupului și duhului. Nu puteți posti cum posteau cuvioșii, dar puteți păzi posturile rânduite de Biserică.
Dacă, postind, ne vom învăța să ne înfrânăm pântecele nesățios, ne va fi mai simplu să ne învățăm cu înfrânarea tuturor poftelor, tuturor pornirilor trupești, din care vin cele mai multe păcate: prin înfrânarea de la mâncarea oprită în timpul postului ne călim voința. Și oare sunt puține lucrurile de la care trebuie să ne înfrânăm? Oare puține sunt lucrurile pe care trebuie să ni le interzicem?
Așadar, să ne binecuvânteze Domnul la nevoința postului care ne stă în față, să ne dăruiască credință, tărie și răbdare. Amin.
(Sfântul Luca al Crimeei, sursa: www.geocities.com)