Postul întinerește țesuturile și limpezește mintea



Postul întinerește țesuturile și limpezește mintea
Postul întinerește țesuturile și limpezește mintea

Postul, măcar două zile pe săptămână, chiar și în afara perioadelor stabilite de calendarul creștin ortodox, ajută organismul să funcționeze mai bine, ne ajută să fim mai mobili, energici și cu mintea limpede, cu condiția de a evita eforturile fizice și intelectuale exagerate.
În primele zile de post pot apărea dureri de cap și amețeli, o scădere progresivă a forței musculare, stări de somnolență, constipații, diminuarea accentuată a diurezei și reducerea substanțială a randamentului în activitatea fizică și intelectuală. Tocmai de aceea sunt scutiți de post „negru“ copiii, lăuzele, convalescenții și bolnavii cronici.
În afara perioadelor lungi de post, se recomandă respectarea unor posturi de scurtă durată, în tot restul anului, măcar două zile pe săptămână (frecvent miercuri și vineri). În aceste zile se va reduce rația zilnică de mâncare la jumătate, fără a suferi de foame. În locul bucatelor «de dulce» se vor consuma multe legume și fructe (de exemplu mere rase), alături de fulgi de porumb sau de ovăz. Dacă pe parcursul zilei apare senzația de foame se vor bea ceaiuri (infuzii neîndulcite) de sânziene, gălbenele, roiniță și coada-șoricelului.
Pe lângă purificarea și dezintoxicarea organismului, alimentația „de post“ contribuie la o autoînnoire a celulelor, o întinerire a țesuturilor, o intensificare a vitalității și o mărire a rezistenței la boli, infecții. Totodată, scade concentrația în proteine și lipide din creier, precum și doza de zaharuri din sânge și urină. De asemenea, are efecte favorabile în unele boli cronicizate ca: diabetul zaharat, ulcerul gastric și duodenal, ateroscleroza, forme de obezitate și celulită, boli alergice (astm, poliartrite) și ale sistemului nervos central, senilitate precoce, intoxicații alimentare și medicamentoase, gută, unele afecțiuni dermatologice.
– Multe legume, vitamine, ceaiuri
Pe durate de minim 7-14 zile consecutiv se pot înlocui produsele dăunătoare (cărnuri și grăsimi animale) cu legume și fructe în stare proaspătă. Sunt de bază soia, fasole, ciuperci, nuci, alune, ceapă, zarzavaturi, care conțin necesarul zilnic de proteine, lipide, vitamine, săruri minerale și oligoelemente, cu efecte atât nutriționale, cât și adjuvante în diabet, purificarea sângelui, convalescență, anemie, oboseală cronică și regenerarea țesuturilor intoxicate prin alimentație. Se mai recomandă consumul de sucuri naturale și salate din morcov, sfeclă roșie, țelină, pătrunjel, păstârnac, gulii, varză, spanac și salată verde, cu efecte bune pentru orice vârstă, începând cu sugarii, în cazuri de anemii, avitaminoze, intoxicații, tulburări gastrice, hepatobiliare, stomacale și cardiace. Salatele servite cu ulei nerafinat și oțet sau lămâie, precum și legumele proaspete, tăiate mărunt sau rase, își păstrează conținutul în vitamine, iar celuloza, ca fibră vegetală, ușurează digestia, fiind un bun laxativ natural și stimulent al tranzitului intestinal. Având o valoare energetică mai redusă decât carnea și subprodusele animaliere, alimentația cu legume și fructe proaspete favorizează curele de slăbire în caz de obezitate și celulită. Consumatorii de varză, conopidă și tomate reduc riscul îmbolnăvirii de cancere la stomac, plămâni și prostată.
Pe toată durata postului este bine-venită o cură sistematică cu vitamine (A, C, E și complexul B), care intră în compoziția unor enzime ce inactivează o serie de compuși cancerigeni și potejează organismul de efectele nocive ale radiațiilor.
Se recomandă a se consuma, zilnic, câte 3-4 căni cu ceaiuri luate prin înghițituri rare, din care să nu lipsească florile de arnică, coada-șoricelului, gălbenele, mușețel, soc, trifoi roșu, frunze de salvie, anghinare, urzică, afin, frag, mentă, mesteacăn, herba de busuioc, coada-calului, rostopască, sânziene galbene și sulfină. În consum se mai includ fructe de ienupăr, afin, măceș și păducel, muguri de plop negru și rădăcini de valeriană, obligeană, păpădie, tătăneasă.
În cazul bolnavilor de diabet zaharat, cu exces de zahăr în sânge și urină, precum și la hipertensivii obezi care necesită o purificare a sângelui de deșeuri metabolice (toxine, otrăvuri) este indicat un post alimentar de 7-8 zile în care, pe lângă restricția alimentară, se vor consuma numai sucuri de legume crude, sucuri de fructe proaspete și ceaiuri medicinale din speciile menționate mai sus.
În bolile de circulație periferică (hipertensiune arterială, ateroscleroză coronariană, ulcere varicoase, flebite, tromboze), în zilele de post se vor face și câteva băi locale sau aplicații de cataplasme, comprese și frecții cu infuzii sau decocturi din plante care favorizează circulația normală a sângelui și au proprietăți antiseptice și cicatrizante.
(Prof. Univ. Constantin Milică, Ziarul Lumina)



Recomandări

Arbuști ornamentali în locul mașinilor, parcare și loc de joacă în locul garajelor, în Zamca și grădiniță nouă, în Obcini

Arbuști ornamentali în locul mașinilor, parcare și loc de joacă în locul garajelor, în Zamca și grădiniță nouă, în Obcini
Arbuști ornamentali în locul mașinilor, parcare și loc de joacă în locul garajelor, în Zamca și grădiniță nouă, în Obcini

Recomandările medicilor în privința copiilor aflați în tabere, a bebelușilor și a bolnavilor cronici pentru zilele caniculare

Recomandările medicilor în privința copiilor aflați în tabere, bebelușilor și bolnavilor cronici pentru zilele caniculare
Recomandările medicilor în privința copiilor aflați în tabere, bebelușilor și bolnavilor cronici pentru zilele caniculare

Recomandările medicilor în privința copiilor aflați în tabere, bebelușilor și bolnavilor cronici pentru zilele caniculare

Recomandările medicilor în privința copiilor aflați în tabere, bebelușilor și bolnavilor cronici pentru zilele caniculare
Recomandările medicilor în privința copiilor aflați în tabere, bebelușilor și bolnavilor cronici pentru zilele caniculare