Postul în mănăstiri

Postul în mănăstiri este ca și cel dintr-o familie, doar că mai aspru, mai intens, completat cu rugăciuni stăruitoare. Monahii țin prima și ultima săptămână post aspru, însoțind abținerea de la hrană cu meditația profundă asupra tainei mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului. Prin post devenim cu toții participanți la Jertfa lui Hristos.
Perioadele de post sunt perioade aparte din timpul anului, când fiecare dintre noi avem o atitudine diferită față de restul timpului. Ne rugăm mai mult, ținem un regim alimentar diferit și facem mai multe fapte bune. Aceste lucruri sunt făcute de un bun creștin tot timpul anului, iar în timpul postului trebuie făcute și mai intens.
Însă această atitudine, aceste restricții ne sperie oarecum, gândindu-ne cum vom rezista fără mâncăruri cu carne, fără lapte, brânză sau alte produse de origine animală. Sau cum vom putea merge la biserică mai des decât în restul timpului când noi suntem oameni „ocupați”, sau cum vom putea să fim mai smeriți când intrăm în contact zilnic cu nenumărate persoane și multe dintre ele ne tulbură liniștea sufletească.
„Ispitele sunt și în mănăstiri la fel ca și în lume, cum și bucuriile există și într-o parte, și în alta”
Pentru un creștin, toate aceste opreliști sau obligații sunt lucruri normale și nici nu le vede drept restricții. Pentru că un creștin nu poate fi creștin doar în timpul posturilor și nici nu își schimbă atitudinea doar înainte de marile sărbători. Toate aceste perioade îl bucură, nu îl înspăimântă, deoarece, dacă îți pare rău că ții post, atunci nu mai are nici o valoare duhovnicească. Un creștin adevărat gândește că măcar atât poate face pentru Dumnezeu, să se abțină de la mâncare și de la lucruri lumești obișnuite pentru a putea întâmpina cu bucurie praznicele Nașterii sau Învierii Mântuitorului, Adormirea Maicii Domnului sau sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel.
Mulți dintre noi ne gândim că mult mai ușor este pentru călugări să țină posturile de peste an, pentru că ei nu au aceleași „griji” ca și noi și oricum sunt deprinși cu rugăciunea. Însă ispitele sunt și în mănăstiri la fel ca și în lume, cum și bucuriile există și într-o parte, și în alta.
De aceea am vizitat o mănăstire din Arhiepiscopia Bucureștilor, Mănăstirea Ghighiu, să vedem ce înseamnă postul pentru obștea de maici care viețuiește aici, care este programul zilnic și ce mănâncă.
Rugăciune și muncă
Când am ajuns la mănăstire, fiecare dintre maici era la ascultarea ei, robotind acolo unde a fost rânduită, împletind cu folos rugăciunea cu munca. Ora et labora. Privirile fiecăreia erau ațintite spre lucrul cu care se îndeletniceau, înțelegându-se parcă doar din priviri. Liniștea ce domina complexul monahal era doar din când în când tulburată de admirațiile pelerinilor ce intrau pe poarta mănăstirii.
„Ghidiu?”, întreabă o pelerină venită din zona Galațiului. „Nu, Ghighiu!”, îi răspunde o alta din grup. „Cum?”, continuă nedumerită pelerina, care e salvată de o companioană după încă vreo două repetări, scriindu-i pe un caiet numele corect al mănăstirii. Era pregătită cu un caiet pe care își trecea obiectivele îndeplinite ale pelerinajului, un fel de jurnal de călătorie în care trebuia să noteze și numele acestui sfânt lăcaș.
„Frumos loc. Și liniștit!”, remarcă o altă pelerină, după care grupul gălăgios intră în biserică pentru a se închina icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului și a da pomelnice ca să se roage alții pentru ei.
În bucătăria mănăstirii, două maici, Epiharia și Ecaterina, trebăluiesc în liniște. E aproape ora prânzului, așa că se zoresc pentru a putea chema maicile la masă. Au pregătit ciorbă de ciuperci și mâncare de praz, pe care urmează să le așeze pe mesele
trapezei. Iar la trapeză servesc masa nu numai maicile din obște, ci și vreo treizeci de muncitori care lucrează în sfântul lăcaș.
Ascultarea la trapeză începe dimineața devreme. Micul dejun nu se servește, însă sunt maici care vin să bea un ceai sau să servească ceva înainte de a merge la ascultările la care au fost rânduite și la slujbe.
„În prima parte a zilei pregătim prânzul. Apoi, imediat după ce maicile au servit masa, ne apucăm de mâncarea pentru cină. Pregătim în mare tot ce trebuie și punem la foc mai târziu, pentru a avea mâncarea caldă seara”, spune maica Epiharia, în timp ce maica Ecaterina tăia pâinea ce urma să fie așezată în coșurile de pe mese.
„Am găsit rețeta asta de ciorbă de pleurotus și am zis să o încercăm. Trebuie să mai diversificăm mâncarea. Am mai făcut de câteva ori și a ieșit foarte bună. În loc de cartofi se pun ciupercile astea. E la fel ca ciorba de burtă, numai că nu are smântână”, spune maica stareță, stavrofora Eupraxia Neacșu.
Postul în mănăstire este la fel ca și cel din „lume”
Abținere de la mâncare și intensificare a rugăciunii, completate cu fapte de milostenie și smerenie. Cea mai aspră perioadă a postului este prima săptămână și ultima, sau Săptămâna Patimilor. Atunci se mănâncă doar seara, după ce se săvârșește slujba Canonului sau a Deniilor, însă nici atunci cu lăcomie. Doar câțiva cartofi fierți sau copți, sau varză acră.
Cu mâncarea nu este așa greu, ne mărturisește maica stareță. În mănăstire, oricum se postește lunea, miercurea și vinerea, așa că posturile mari sunt doar o perioadă mai extinsă a zilelor de post din timpul săptămânii. „Nu este greu să ții post de mâncare. Și în post se pot face tot felul de mâncăruri, aproape la fel ca în zilele celelalte. Maicile fac și sarmale, chiftele și alte mâncăruri despre care ai crede că se pot face numai cu carne. Apoi sunt tot felul de dulciuri de post. Oricum, avem maici care nu mănâncă niciodată carne în timpul anului, ci doar pește, iar pentru ele este și mai simplu”, ne mai spune maica stareță.
Postul material și postul spiritual
Totuși, nu postul de mâncare este mai greu. Postul spiritual, duhovnicesc, este mult mai dificil de ținut așa cum trebuie. „Postul este de două feluri. De mâncare, când te abții de la anumite alimente, și cel spiritual, când ne abținem de la gânduri necurate, de la fapte rele, când facem mai mult bine, mai multe fapte de milostenie, iubim mai mult pe aproapele și facem toate faptele bune pe care ne învață Biserica. Postul așa trebuie să fie, împletit cel trupesc cu cel duhovnicesc”, ne mai spune maica stareță.
Totuși, mai dificil este să ții un post spiritual adevărat, pentru că e mai greu să faci o faptă bună decât una rea. Să te abții de la mâncare este simplu, ne spune maica stareță. Ai tot felul de mâncăruri pe care le poți mânca. Și este și sănătos să ții post, te ajută trupește. „Când ai o boală, te duci la medic și el îți dă regim. Or, acest regim este un post. Postul Paștelui este cel mai lung ca perioadă și este cel mai aspru pentru că este ținut pentru patimile Mântuitorului. Nu este un post de bucurie precum Postul Nașterii, când ne bucurăm că s-a născut Mântuitorul. Mai avem apoi Postul Sfinților Apostoli, care este unul mai scurt, și Postul Adormirii Maicii Domnului, care și acesta este de doar două săptămâni.
Cel al Paștelui este cel mai lung și mai greu, dar și slujbele sunt mult mai frumoase. Rânduiala liturgică este diferită în această perioadă, numită a Triodului”, explică stareța Mănăstirii Ghighiu.
Doar fructe și legume sănătoase
În ceea ce privește alimentele folosite, „noutățile” de pe piață nu prea își au loc în bucătăria mănăstirii. Se preferă fructele și legumele autohtone, bună parte din ele chiar din grădina mănăstirii. Nu toate, pentru că numărul mesenilor este mare, iar grădina de zarzavaturi este mică.
Totuși, o bună parte din alimente sunt produse tot prin truda ostenitorilor de la Ghighiu. „Nu folosim produse din astea de cumpărat, lapte de soia, produse care înlocuiesc carnea sau alte produse de acest gen. Folosim legume simple, pentru că nici acestea nu mai sunt așa sănătoase. Și pentru cultivarea acestora se folosesc tot felul de chimicale, pentru creșterea sau conservarea lor, dar mai bine din astea decât preparate de cumpărat”, spune maica Eupraxia.
Legumele sunt produse în general în grădina mănăstirii, în sere și solarii, însă obștea numără 50 de maici și mai sunt și câte 30 de muncitori care iau masa la aceeași trapeză, la aceștia adăugându-se pelerinii care vizitează mănăstirea. Așa că aprovizionarea se face în bună parte și din piețe. În plus, mâncarea de post a însemnat dintotdeauna fructe și legume, nu lapte de soia, șnițele de soia, pateuri sau alte preparate-substitut.
Masă pentru pelerini
Discuțiile sunt întrerupte de o maică ce își anunță stareța că cineva vrea să vorbească cu ea. „E un grup de pelerini. Vrea să servească masa la noi la trapeză. Au mâncarea lor și vor doar să stea la masă, să nu mănânce afară. O să le dăm și noi câte ceva pentru că de obicei suntem pregătite cu mai multă mâncare. Dacă ne anunțau din timp, îi puteam pune să mănânce doar de la noi”, spune maica stareță.
Între timp, clopotul a sunat și a adunat lumea la masă în frumoasa trapeză împodobită cu fresce impresionante. După masă, maicile își vor relua ascultarea și apoi vor merge la slujbă. Apoi, iarăși ascultare și iarăși rugăciune. Ciclicitatea și buna rânduială după care se desfășoară viața în mănăstire te fac să crezi că veșnicia începe în obștile monahale și că fiecare călugăr se bucură deja de eternitate.
(Sursa: Ziarul Lumina)