Iată în ce fel au înțeles și au definit postul unii dintre cei mai mari asceți ai creștinismului, de la care ni s-au păstrat fie cuvinte de învățătură, fie simple sfaturi sau cugetări sub forma de sentințe:
„Fraților, îmbuibarea pîntecelui este maica desfrînării, iar postul și înfrînarea este bogăția sufletului; deci aceasta să ne silim să o cîștigăm cu smerita înțelepciune, păzindu-ne de mîndrie, plăcere și lauda oamenilor care este maica tuturor răutăților”.
„Fiilor, bine este a-l sătura pe cel sărac și flămînd și așa să postești”.
„A întrebat avva Iosif pe avva Pimen cum trebuie a posti. I-a zis avva Pimen lui: eu voiesc ca cel ce mănîncă în fiecare zi, cîte puțin să mănînce, ca să nu se sature…”
„Acolo e adevărata sărbătoare, acolo unde e mîntuirea sufletelor, unde e pace și înțelegere, unde e alungat orice gînd lumesc, unde e izgonit strigătul, zgomotul, umbletele bucătarilor, tăierile de animale; unde în locul acelora sălășluiește liniștea, pacea, dragostea, bucuria, bunătatea și alte nenumărate bunătăți… Postul este hrana sufletului; și, după cum hrana trupească îngrașă trupul, tot așa și postul face mai puternic sufletul, îl face mai ușor, îi dă aripi, îl face să stea la înălțime, să se gîndească la cele de sus și să se ridice mai presus de plăcerile și dulcețile acestei vieți”.
Deși exemplele pot continua, ne oprim la aceste cîteva cugetări alese după un singur criteriu: în cuvinte puține și simple, autorii lor surprind problema postului în profunzime. Plecînd de la acestea, vă invit să încercăm foarte pe scurt – să înțelegem care este conținutul și sensul postului, în general.
– Comuniunea cu Dumnezeu poate fi deci realizată atît în plan material, cît și în plan spiritual
După cum am semnalat deja și după cum constatăm din spusele sfinților citați, avem impresia că postul se referă, mai ales, la mîncare sau așa cum înțelegem foarte mulți dintre noi, numai la mîncare. Postul nu poate fi limitat la mîncare, ci are un aspect material și un aspect spiritual, el reprezentînd un mijloc, o cale de desăvîrșire a omului, care este și trupesc, dar și sufletesc. Din punct de vedere material, se referă,
într-adevăr la hrana omului și, în general, la „mișcarea trupului”, iar din punct de vedere spiritual la hrana sufletului și la mișcarea sufletului, avînd în vedere desăvîrșirea trupească și sufletească.
De asemenea, subliniez faptul că postul nu a intervenit în viața omului după căderea în păcat, ci a fost dintru început o dimensiune ontologică a omului și, în consecință, nu trebuie raportat la căderea omului, ci la desăvîrșirea lui. Ce înseamnă acestea? Că omul a fost creat de Dumnezeu trup și suflet într-o stare de desăvîrșire relativă, cu posibilitatea de a ajunge la desăvîrșirea absolută, după har, prin lucrare, prin efort personal. Desăvîrșirea la care era chemat omul, subliniată de Scriptură prin sintagma „după asemănarea cu Dumnezeu” (Facerea 1,26) viza atît trupul cît și sufletul, care erau în armonie, lucrînd împreună, neantagonist. Așadar, dacă partea spirituală a omului era prin fire înclinată spre comuniunea cu Dumnezeu, fiind rațională, partea trupească, materială a omului colabora cu acesta prin intermediul simțurilor care prin supunere de bunăvoie față de voia dumnezeiască și prin renunțare, prin jertfă, urmau să fie eliberate și ele (simțurile) de greutatea materiei și spiritualizate, conducîndu-l pe om la comuniunea cu Dumnezeu. Comuniunea cu Dumnezeu putea fi deci realizată atît în plan material, cît și în plan spiritual.
Datorită faptului că desăvîrșirea ținea de libertatea omului și de efortul lui personal, Dumnezeu l-a supus unui test, unei încercări, în fața căreia să-și poată exercita libertatea: l-a așezat în rai, spunîndu-i: „Iată, vă dau toată iarba, ce face sămînță , de pe toată fața pămîntului și tot pomul, ce are rod cu sămînța într-însul. Acestea vor fi hrana voastră” (Facerea 1,29) și „Din toți pomii din rai poți să mănînci. Iar din pomul conștiinței binelui și răului să nu mănînci, căci, în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreșit!” (Facerea 2,16-17).
Mai avem puțin timp pînă la Crăciun – Nașterea Domnului. Să nu uităm de sufletul nostru, să postim, să ne curățim de păcate, să ne spovedim, să fim vrednici de sfînta împărtășanie, și, cu sufletele încărcate de bucurie, să întîmpinăm marele praznic al Nașterii Mîntuitorului de pe 25 Decembrie.
