Există numeroase mărturii în favoarea postului. Nu doar că Mântuitorul a postit, că Apostolii și urmașii lor au postit, sau că majoritatea religiilor lumii au anumite forme de post prevăzute în cadrul lor, dar postul periodic reprezintă un factor benefic pentru sănătate, lucru demonstrat și de studii științifice independente de vreo determinare religioasă.
Postul însă nu trebuie comparat cu moda contemporană pentru ținerea a tot felul de diete. Alimentele care se mănâncă sau nu în post sunt sortate nu doar pe baza unor principii calorice sau nutritive, ci și pentru semnificația lor spirituală. Spre deosebire de o simplă dietă, postul își prelungește foloasele în veșnicie. Rămânând la stadiul de regim alimentar bazat pe fructe și legume, postul nu poate garanta decât cel mult o sănătate mai bună și o viață îndelungată. Acompaniindu-se însă de o intensificare a vieții duhovnicești, postul devine vehicul de viață veșnică.
Biserica recomandă postul, însă modul în care el se face depinde foarte mult de fiecare persoană în parte. Cu ulei sau fără, cu vin sau nu, ajunare sau post negru, toate acestea și altele asemenea țin de puterea fiecăruia, de nevoile fiecăruia. Important însă este postul.
În lumina libertății aduse de Hristos, postul pare a-și pierde sensul, astfel încât unii creștini nici nu țin cont de acest aspect esențial al vieții creștine. Însă libertatea adusă prin Hristos nu înseamnă lipsa regulilor, căci Însuși Hristos S-a supus multora, ci o înțelegere a lor și o transformare spre mântuire. Creștinul nu trebuie să postească pentru că așa îi cere Biserica, pentru sănătate sau pentru „a slăbi”. Creștinul nu trebuie să postească doar pentru că postul este o premisă elementară în dezvoltarea duhovnicească.
Postul reprezintă renunțarea la ceea ce ai pentru a trăi din ceea ce nu ai. El reprezintă unul dintre cele mai simple mijloace prin care omul își manifestă libertatea sa ontologică. Dacă faci ceva pentru că trebuie, îți lipsește libertatea. Chiar și prin faptul că mănânci, omul este dependent, nu se poate ridica la libertatea pe care i-o dorește Dumnezeu, la libertatea pe care El o are. Însă prin post, omul nu renunță la mâncare pentru a muri și a nu mai fi. Ci creștinul se recunoaște pe sine superior nevoilor sale de creatură, renunță la o parte din mâncare pentru a-și manifesta libertatea față de legile creații, dar în același timp continuă să mănânce pentru a-și manifesta dorința de viață față de Cel de la care provine viața. Astfel, postul creștin se delimitează de îmbuibarea bulimică spre umflarea trupului cu viață efemeră sau de înfometarea anorexică ca lipsire de viață spre moarte.
Postul nu este pentru cel care trebuie, ci pentru cel care vrea, este pentru cel care dorește să-și depășească condiția sa, cel care nu vrea să fie supus naturii sale, ci el să devină stăpânul ei. Postul reprezintă recunoașterea statutului de creatură și limitare care însă e menită pentru desăvârșire și îndumnezeire.
(Alexandru ULEA, Ziarul Lumina)
