Postul duhovnicesc

O latură fundamentală a postului este cea duhovnicească. Dacă postul nu este duhovnicesc, atunci este doar o simplă cură alimentară. Postirea duhovnicească ne desăvârșește și ne duce la scopul esențial al postului, și anume la întâlnirea cu Hristos Înviat, Care ne dăruiește mântuirea și viața veșnică: „Pe mine cel omorât cu sufletul, prin rodul călcării de poruncă, înviază-mă, Hristoase, ca un îndurat, prin post adevărat și prin pocăință, rogu-mă; și-mi dă să umblu pururea în căile cele drepte și bune ale cinstitelor Tale porunci; ca dobândind dumnezeiască slăvirea Ta, împreună cu toți cei ce Te iubesc pe Tine, să laud, Iisuse, bunătatea Ta pentru toate” (Podobie, Utrenie, luni în săptămâna a doua din Postul Mare).
Postul duhovnicesc este postul adevărat pentru că împletește nevoința trupească cu desăvârșirea sufletească. Părintele Cleopa ne învață că, pentru a împlini postul duhovnicesc, `este necesar ca omul să-și păzească mintea de gândurile care o spurcă și o răspândesc la cele deșarte și trecătoare”.
Păzirea minții de gânduri necurate este esențială în dobândirea postirii duhovnicești. Astfel putem să trece de la postul trupesc la cel duhovnicesc. Când nu ne ferim de gândurile rele, rămânem doar la o postire trupească. Pentru a ajunge la postul duhovnicesc, care este postirea curată, trebuie, după cum ne învață Triodul, să ne îndepărtăm de păcate, de patimi, să avem dragoste către Dumnezeu, nevoință spre rugăciune, lacrimi cu umilință și grijă față de săraci, pentru că așa a poruncit Hristos în Scripturi.
Din imnurile Triodului învățăm că pentru a ajunge la postul duhovnicesc trebuie să însoțim postirea noastră cu îndepărtarea de păcate, mai ales de ura față de semeni, de certuri cu aceștia și de defăimarea aproapelui; la care se adaugă lepădarea de slava deșartă, care izvorăște din mândrie și duce la o postire fariseică, adică fățarnică, ipocrită, doar de ochii lumii.
Când ne angajăm pe calea postirii curate este foarte important să o facem practicând toate virtuțile creștine, implicând în egală măsură și sufletul, și trupul, adică să postim cu toată ființa noastră întru desăvârșire duhovnicească.
„Cu înfrânare să omorâm patimile, cu postul duhul, cu aripi să-l înălțăm spre cer și să strigăm întru umilința inimii: Greșit-am Ție, Dumnezeule; ca un îndurat iartă-ne” (Cântarea a 8-a, Utrenie, luni în săptămâna a doua din Postul Mare). Astfel imnograful ne prezintă postul curat ca fiind postul duhului la care ajungem prin omorârea patimilor în sufletele noastre, prin smerenie și pocăință.
(Pr. Ciprian Florin Apetrei, Ziarul Lumina)