Postul de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava nu a stârnit interesul specialiștilor din domeniu, concursul pentru ocuparea funcției fiind amânat din lipsă de candidați. Direcția Teritorială a Apelor Siret Bacău, autoritatea care coordonează activitatea SGA Suceava, decisese ca concursul pentru ocuparea funcție de director să se desfășoare pe 12 aprilie la sediul Direcției Apelor de la Bacău. Cum nimeni nu s-a înscris, concursul urmează să fie organizat din nou în perioada următoare, data nefiind încă stabilită. Actualmente funcția de șef al SGA Suceava este deținută cu titlu interimar de inginerul șef Ioan Ungureanu, unul dintre cei mai vechi angajați ai unității, care a mai deținut funcția de director în perioada octombrie 2001 – martie 2005. Deși atât el cât și alți angajați ai instituției au o experiență și o calificare profesională care le-ar permite să conducă SGA Suceava, postul pare a fi o sperietoare. Fostul șef al SGA Suceava, Vasile Păcurari, a fost eliberat din funcție pentru unele nereguli grave în activitatea desfășurată de unii agenți economici proprietari de balastiere. Pentru moment, conducerea SGA Suceava nu mai are dreptul de a elibera autorizații pentru exploatarea de balast din albiile râurilor din județul Suceava.





