– Omul trebuia să fie conștient și convins că prin renunțare poate transforma foamea și setea materială într-o foame și sete spirituală
Așa cum era creat, în starea edenică, omul apare ca o persoană flămândă și însetată, iar raiul, universul, ca o masă bogată, din care urma să se înfrupte în anumite condiții, stabilite de Creator și pe care el le putea respecta sau nu, fiind liber deplin. Deci, viața era dată de Dumnezeu, iar hrana este permisă și menținerii acesteia (vieții), însă nu e dătătoare de viață. Omul trebuia să fie conștient și convins de aceasta și prin renunțare să transforme foamea și setea materială într-o foame și sete spirituală – după Dumnezeu, urmând a trăi în Împărăția lui Dumnezeu ca îngerii din ceruri, unde nu se mănâncă, nu se bea. Însă, omul s-a înșelat gândind că prin mâncare poate să ajungă asemenea lui Dumnezeu – „în ziua în care veți mânca din el (pomul cunoștinței binelui și răului) vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul” (Facerea 3,5) și nu prin ascultare și renunțare de bunăvoie. Cu alte cuvinte, omul nu l-a mai văzut pe Dumnezeu ca singurul izvor al vieții, înlocuindu-l cu ceva din ordinea creatului, cu mâncarea. Această logică inoculată de diavol va fi dezmințită de Dumnezeu, Care i-a hrănit pe iudei în chip minunat în pustie: Te-a smerit și te-a pedepsit cu foamea și te-a hrănit cu mâna… ca să-ți arate că nu numai cu pâine trăiește omul, ci cu tot cuvântul ce iese din gura Domnului” (Deuteronomul 8,3) și de Hristos, confruntat cu foamea și cu setea materială și ispitit de diavol cu aceeași logică a lui, arătând falsitatea acestuia: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4,4).
Deci, dacă în rai postul constă în primirea cu bucurie și cu mulțumire din cele îngăduite de Dumnezeu, și avea menirea de a-l spiritualiza pe om și de a-l conduce la comuniunea deplină cu Dumnezeu, el va avea același rol și după căderea în păcat, cu o singură diferență: în urma păcatului, omul a dobândit o și mai mare pondere materială, devenind carnal, înclinat spre plăcere, spre patimă și în consecință, postul va avea menirea de a converti patimile în acte creatoare, spirituale. Din acest motiv, revenind la ideea inițială și la afirmațiile Sfinților Părinți citați, postul alimentar este doar prima etapă, după care urmează cel spiritual și deprinderea virtuților. Una din cântările bisericești din Postul Mare spune: „De bucate postind, suflete al meu, și de pofte necurățindu-te, în deșert te lauzi cu mâncarea ; că de nu ți se va face ție pricină de îndreptare, ca un mincinos vei fi urât de Dumnezeu și demonilor cei mai răi te vei asemăna, care niciodată nu mănâncă. Deci, caută să nu faci netrebnic postul păcătuind; ci nemișcat să rămâi spre poruncile cele fără cale, părându-ți că stai înaintea Mântuitorului Celui Ce s-a răstignit și, mai ales, că te răstignești împreună cu Cel Ce s-a răstignit pentru tine, strigând către El: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta”.
