Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, pomenit de Biserică la 6 decembrie, are o istorie aparte. În seara dinaintea praznicului, copiii își pregătesc încălțămintea, așteptând daruri de la „Moș Nicolae“. Pentru cei cuminți, este aducător de cadouri, iar celor neastâmpărați le aduce o nuia.
Asocierea Sfântului Ierarh Nicolae cu cadourile aduse celor mici are origini în cultul închinat sfântului în Olanda, ca ocrotitor al orașului Amsterdam. De „Sinter Niklaas“ – numele sfântului în olandeză – pantofii copiilor erau umpluți cu cadouri. Această imagine a prins la majoritatea popoarelor și cultelor, drept sărbătoare a copiilor. În secolul al XX-lea, o companie producătoare de băuturi răcoritoare produce, probabil, cea mai importantă campanie publicitară care a existat vreodată: Sinter Niklaas devine Santa Claus. Din rațiuni comerciale, Sfântul Nicolae nu mai este prezentat ca arhiepiscop al Mirelor Lichiei, cu veșminte, mitră și cârjă arhierească, ci ca un bătrânel vesel cu barbă albă, îmbrăcat în mantie roșie, cu margini albe din blană. În tradiția românească, numele sărbătorii a dat și numele caracterului care împarte cadouri în seara de Ajun: Moș Crăciun.
Colindul românesc
Odată cu începutul Postului Crăciunului, creștinii se adună și repetă colinde. Cei dintâi colindători ai primului Crăciun au fost îngerii, care, potrivit Sfântului Evanghelist Luca, la Nașterea Domnului cântau: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!“. Colindul românesc are atât motive religioase (Sfânta Treime, facerea lumii, căderea în păcat, Maica Domnului, Buna Vestire, Nașterea Domnului), cât și elemente profane (colinda gazdei, colinde pentru flăcău, pentru fecioară, pentru tinerii căsătoriți, pentru prunci, pentru văduvă sau pentru bătrâni). La români, colindul reprezintă un liant între generații, păstrat, parcă, mai fidel decât la oricare alt popor. Colindătorii sunt mesageri ai lui Dumnezeu: vin cu pace, îndeamnă la nădejde, urează sănătate și fericire și vestesc mântuirea. Așa se explică deosebita cinste cu care sunt întâmpinați de gospodari. Mitropolitul de fericită pomenire Antonie Plămădeală afirma că autorii cuvintelor colindelor sunt necunoscuți, iar poporul credincios a găsit cuvintele și melodiile cele mai potrivite, care „se prind așa de ușor, se învață atât de ușor, se transmit atât de ușor de la o generație la alta, tocmai pentru că au reușit să prindă cuvintele în cele mai adecvate melodii care răspund sensibilității noastre celei mai adânci“. Cuvintele provin din teologia Nașterii Domnului, iar melodiile vin din geniul poporului nostru.
Post negru până seara
În ziua de 24 decembrie, înainte de Crăciun, se ajunează până la ora Ceasului al IX-lea. Apoi se obișnuiește a se consuma grâu fiert amestecat cu miez de nucă, fructe și miere, amintind de postul proorocului Daniel și al celor trei tineri în Babilon, „care, deși erau hrăniți cu semințe, s-au arătat mai frumoși decât cei hrăniți cu multe desfătări.“ Potrivit pr. prof. dr. Nicolae Necula, „în ziua respectivă, în multe părți din țară se face și pomană cu asemenea grâu fiert, ducându-se pe la casele rudelor și ale celor nevoiași, împreună cu foițe subțiri ca de plăcintă coapte, în care se înfășoară miez de nucă amestecat cu zahăr sau miere. Ele se numesc «scutecele» Mântuitorului“. Ajunarea din această zi amintește de postul din perioada primară a creștinismului, când catehumenii ajunau în seara dinaintea Crăciunului, urmând a primi pentru prima oară Sfânta Taină a Euharistiei.
Postul Nașterii Domnului, perioadă de pregătire pentru întâlnirea tainică, dar reală, cu Hristos
Despre pregătirea credincioșilor pentru marele praznic al Nașterii Domnului ne-a vorbit pr. prof. drd. Vasile Dumitrescu, de la Seminarul Teologic „Sfântul Voievod Neagoe Basarab“ din Curtea de Argeș: „Momentul întrupării Fiului lui Dumnezeu a fost trăit cu mare intensitate de întreg cosmosul împodobit de Dumnezeu cu energii minunate, create, dar capabile să primească lucrarea nevăzută a energiilor necreate ale harului dumnezeiesc. De aceea, Sfântul Ioan Teologul spune că «întru ale Sale a venit». În acele clipe minunate lumea a trăit o simfonie cosmică. Naturalul și supranaturalul s-au împletit spre slava lui Dumnezeu și pentru pacea celor de pe pământ. Îngerii au cântat, păstorii s-au închinat, făptura a oferit găzduire și căldură, magii au unit bogăția lumii cu filosofia vremii și au prosternat-o la picioarele Cuvântului ce era dintru început la Dumnezeu și care era Dumnezeu. Numai în acest context poate fi înțeles Postul Crăciunului, ca participare personală prin jertfă la bucuria Întrupării Domnului. Postul Nașterii Domnului se vădește ca o perioadă de pregătire pentru întâlnirea tainică, dar reală, cu Hristos, Pruncul din Betleem. Citim, medităm, ne rugăm, ne împăcăm cu semenii și cu întreg cosmosul, ne spovedim și ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului, într-o atmosferă minunată de iarnă, cu foc în sobă și glasuri de colindători pe la ferestre. Reînnodăm șirul anilor încărcați de tradiții ortodoxe și biruim duhul lui halloween și valentine’s day“. (sursa: www.ziarullumina.ro)
