Cu rugăciune, post și fapte curate scăpăm de cursele întinse de diavol.
În multe mănăstiri se ține post aspru și uscat. La fel ca în Postul Paștelui, monahii mănâncă numai spre seara și doar mâncăruri uscate, pâine, fructe, semințe. Sunt și monahii care nu beau și nu mănâncă nimic, cel puțin o zi întreagă. Asemenea „excepții” se găsesc și în lume. Este vorba despre oameni obișnuiți, dar foarte credincioși, care au descoperit și se bucură de foloasele postului, ale rugăciunii și ale faptelor bune.
Rugăciune, post și fapte bune
„Ca în fiecare an, o să țin postul. Chiar dacă nu sunt un om foarte sănătos, o să mă abțin de la mâncarea de frupt, pentru că am nevoie de ajutor. Să-mi ierte din păcate Maica Domnului. M-a ajutat de fiecare dată când m-am rugat ei. Trebuie să-i fiu și eu recunoscătoare într-un fel, mai ales că este protectoarea mea”, declară Maria Epure, o bătrână care este mai mereu prezentă la slujbele din Catedrala patriarhală.
Un alt credincios, Mitică Ciolpan, este de părere că în perioada aceasta a postului „este ușor să ne abținem de la a nu mânca. Sunt o grămadă de fructe și legume pe care le putem consuma. Nu mâncarea este problema, ci faptele, mintea. Pe acestea trebuie să le avem în vedere. Doar cu rugăciune, post și fapte curate putem să scăpăm de cursele întinse de diavol”.
La toate acestea adăugăm cuvintele părintelui Cleopa, pe care ar fi bine să le avem în vedere pe întreaga perioadă a acestui Post al Adormirii Maicii Domnului și nu numai: „De multe ori pierdem toată osteneala noastră și toată fapta bună, dacă nu păzim două lucruri: mintea și limba. Că tot păcatul începe de la minte, de la gând și toată fapta rea se exprimă întâi prin limbă. Trebuie mare băgare de seamă!”.
Preasfânta Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu
În secolul al V-lea (Sinodul IV Ecumenic, de la Efes), Sfinții Părinți au dogmatisit un fapt pe care Biserica l-a crezut din totdeauna, anume că Preasfânta Fecioară Maria este „Născătoare de Dumnezeu”, iar cinstirea ce i se cuvine este mai presus de cinstirea cuvenită oricărui sfânt. Cu prilejul acestei clarificări dogmatice, sărbătorile Maicii Domnului, inclusiv cea dedicată Adormirii sale, au căpătat o amploare și mai mare.
Postul Adormirii Maicii Domnului s-a dezvoltat diferit, de la o regiune la alta. Astfel, la mijlocul primului mileniu creștin, credincioșii din părțile Antiohiei posteau o singură zi, pe 6 august, cei din Constantinopol posteau patru zile, iar la Ierusalim se posteau 8 zile. Răsăritenii țineau postul în august, apusenii în septembrie.
Odată cu Sinodul de la Constantinopol, din 1166, din vremea patriarhului Luca Crysoverghi, data și durata postului au fost uniformizate în toată Ortodoxia. Cu acest prilej s-a hotărât ca postul să înceapă la 1 august și să dureze până la praznicul de pe 15 august, dată la care evenimentul este serbat atât de Biserica Ortodoxă, cât și de cea Romano-Catolică.
Revenind la Sinodul Ecumenic de la Efes, trebuie spus că, în acel an, 431, credința din totdeauna a creștinilor în sfințenia și rolul unic al Maicii Domnului în istoria mântuirii a devenit una dintre dogmele prețioase ale Bisericii. Sintagma „Născătoare de Dumnezeu”, atribuită Maicii Domnului în mod oficial de Părinții sinodului, mai fusese folosită și de alți părinți și scriitori bisericești cu mult înainte. Astfel, prima atestare a formulei „Născătoare de Dumnezeu” se găsește într-o scriere a lui Origen din 230, iar mai târziu la Sfântul Atanasie cel Mare (în 330), Sfântul Grigorie Teologul (în 370), Sfântul Ioan Gură de Aur (în 400).
Cel mai răspândit hram
An de an, bucuria credincioșilor postitori este încununată de participarea la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, care este cel mai răspândit hram de pe cuprinsul Patriarhiei Române. În fiecare oraș există cel puțin o biserică ce poartă acest hram, iar în fiecare episcopie se află cel puțin o mănăstire cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
Milioane de credincioși merg an de an la aceste sfinte lăcașuri, în pelerinaje și procesiuni. Printre mănăstirile ocrotite de Maica Domnului, spre care oamenii se îndreaptă în număr foarte mare, amintim: Putna (Suceava), Văratec (Neamț), Nicula (Cluj), Rohia (Maramureș).
„Bucuria oamenilor este direct proporțională cu importanța și mărimea praznicului. La greci este împământenită conștiința aceasta a faptului că praznicul Maicii Domnului este unul dintre cele mai mari praznice și este numit în popor „al doilea Paști”, conchide Nicolae Preda, doctor în Științe Liturgice.
„Sântămăria Mare” în credința populară
Sărbătoarea Adormirii este cunoscută în popor ca „Sântămăria Mare” ori Precista Mare (15 august), pe când Nașterea Maicii Domnului este cunoscută ca „Sântămăria Mică” sau Precista Mică.
Cele două „Sântămării” încadrează calendaristic anul bisericesc (care începe la data de 1 septembrie și se încheie la data de 31 august) și sunt însoțite de anumite tradiții populare. Maica Domnului este mult iubită și considerată „grabnică ajutătoare” de femei pentru ușurarea nașterii, de fete pentru grăbirea căsătoriei, de cei bolnavi, de săraci, orfani.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului prefațează deschiderea sezonului de nunți (16 august-14 noiembrie), începerea târgurilor și iarmaroacelor de toamnă, a praznicelor de pomenire a morților.
De Sântămăria Mare se adună ultimele plante de leac și se leagă ciocul păsărilor, pentru a nu prăda strugurii.
Prin unele zone ale țării, în ajunul sărbătorii, 14 august, zi numită „Ziua cercurilor Sfintei Marii”, oamenii se adună și povestesc despre bunătatea și minunile Maicii Domnului.
În unele părți ale Moldovei, sărbătoarea de la 15 august este considerată „a morților”. Cu această ocazie sunt pomeniți toți strămoșii plecați în lumea drepților și care au purtat numele Sfintei Fecioare. În ziua praznicului, femeile merg la biserică și duc cele mai frumoase flori din grădină, o „colivă de struguri”, prune și faguri de miere, pe care le dau în amintirea răposaților, „să fie de sufletul lor”.
(Raluca Brodner, sursa: www.ziarullumina.ro )