Postul adevărat

Postul adevărat este asociat de Biserică cu rugăciunea stăruitoare. Această alăturare a postului cu rugăciunea dă expresia obiectivă a legăturii noastre cu Dumnezeu, căci, cu cât postul este mai susținut, cu atât rugăciunea noastră este mai adâncă și mai vie.
În acest înțeles postul și rugăciunea, ca arme ale duhului de luptă contra răului, depășesc granițele obișnuite ale zilelor calendaristice stabilite și se permanentizează ca normă de viață a credincioșilor.
Postul și rugăciunea se definesc reciproc.
Rugăciunea dă puteri tainice trupului ca să poată posti, iar postul dă aripi sufletului ca să se poată ruga. Așadar, postul și rugăciunea sunt, pe de o parte, mijloace intime de exprimare a raportului nostru cu Dumnezeu: trăiri subiective, individuale, care implică pe fiecare credincios; dar, pe de altă parte, ele lucrează în afară, rodesc nemijlocit atât în lupta contra răului, a ispitelor, a patimilor și a păcatelor, cât și în relațiile noastre cu semenii noștri, în mod pozitiv.
În acest chip, postul și rugăciunea nu devin scop în sine, ci ele se interpătrund cu întreaga noastră ființă morală; cu credința, cu virtutea și cu faptele cele bune. Pentru aceasta, locul și însemnătatea postului și a rugăciunii în viața creștină sunt de o importanță deosebită. În acest fel să încercăm, pe cât este cu putință, să înțelegem rolul postului și al rugăciunii, locul și rostul lor pentru viața de aici și cea de dincolo, pentru fericirea și mântuirea noastră.
Postul – mod de viață.
Să considerăm postul ca un mod de viață, plin de bucuria de a trăi în curățenie și Duh, exteriorizat în lumina feței și în pacea Duhului. Așa cum ne-a învățat Mântuitorul: „Tu când postești unge-ți capul tău și fața ta o spală” (Mat., 6, 17), adică, fiți bucuroși, fiți veseli. Căci pe de o parte, postul oprește pornirile rele ale vieții, ceea ce-i un mare folos, iar pe de altă parte, postul ne oferă un curat izvor de virtuți, care înseamnă cel mai mare folos și răsplată pentru noi, făgăduită de Dumnezeu celui ce postește: „Tatăl vede pe cel ce postește și îi va răsplăti lui”.
Este adevărat și verificat că în ființa omului se duce o luptă surdă, între pornirile trupului și năzuințele sufletului. Sfinții Bisericii, mari postitori și rugători, au arătat aceasta. Sfântul Apostol Pavel a pus în lumină, în chip dumnezeiesc, acest adevăr și tot el mărturisește că din această pricină își supune trupul unui sever exercițiu, pentru a-l face să asculte, în pace, graiurile duhului (Romani, 8, 4-10).
Postul creștin este un mare proces de curățire a sufletului și a trupului, ca să ne facă vrednici de a sluji lui Dumnezeu și de a ne împărăși cu El.
Postul este deci, o normă de viață creștină. El a fost instituit de Dumnezeu la facerea lumii, prin porunca de a nu mânca din fructul oprit (Fac., 3, 16). De la Moise la ultimul prooroc al Vechiului Testament, Sf. Ioan Botezătorul, toți au postit. La fel toți patriarhii și drepții Vechiului Testament.
Postul curățește inima.
Mântuitorul Iisus Hristos spiritualizează postul. El însuși și-a început activitatea în istorie după ce a postit și s-a rugat 40 de zile în pustie (Mat., 4, 1-2). Sfinții Apostoli au postit, iar Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă explicit la post (I Cor., 7, 5). Sfinții Părinți, mari postitori, au arătat valoarea postului și ne-au îndemnat să-l practicăm. Pentru Sf. Ioan Gură de Aur postul este leacul adevărat al trupului și al sufletului, iar Sf. Vasile cel Mare zice: „Primii noștri părinți au fost izgoniți din rai pentru că n-au ținut postul poruncit lor; noi trebuie să postim ca să intrăm din nou în rai” sau „adevăratul post este îndepărtarea de la rău, înfrânarea limbii, înfrânarea mâniei, lepădarea poftelor, a defăimării și minciunii”.
„Postul, spune Fericitul Augustin, curățește inima, ridică sufletul și-l închină către căință, depărtează răul, potolește văpaia poftelor și aprinde flacăra credinței”.
Avem pildă supremă în acest sens pe însuși Mântuitorul Iisus Hristos, pe Sfinții Apostoli și pe Sfinții Bisericii, care sunt expresii de cea mai înaltă ținută de realizare a noastră pe scara valorilor morale, pentru care postul și rugăciunea au constituit o condiție cerută pe drumul spinos al cunoașterii adevărate a lui Dumnezeu.
Postul, ca jertfă.
Postul este o jertfă a fiecăruia, pentru că postul nu este un tipar rigid, care se aplică uniform tuturor, indiferent de puterile fiecăruia. Contează, în cea mai mate măsură, puterea spirituală a fiecăruia, până la atingerea limitelor de sus ale capacităților noastre, postul și rugăciunea devenindu-ne unitate de măsură.
Dar pentru ca postul să realizeze o cât mai perfectă armonie intimă între trup și suflet, între om și obște și între credincios și Dumnezeu, el trebuie să se împletească cu rugăciunea. Această împletire ni se înfățișează ca o necesitate cerută a echilibrului și a frumosului moral-spiritual.
Știm că rugăciunea este legătura noastră intimă și directă cu Dumnezeu; ea este o comuniune de viață cu divinitatea. Prin ea preamărim, mulțumim și cerem ajutorul lui Dumnezeu. Ea alungă ispitele, șterge păcatele, mijlocește mântuirea, atunci când ea izvorăște dintr-o credință puternică. Dumnezeu ne-a spus să-L „chemăm la vreme de necaz” (Ps., 49 15) și știm că „El ne ajută” (Ps., 68), pentru că Domnul Iisus ne-a făgăduit: „cere și ți se va da, bate și ți se va deschide”.
Trebuie să ne rugăm cu timp și fără timp (Luca, 18, 1), pentru că numai rugăciunea învinge răul deznădejdii noastre și ne întărește puterea duhului în lupta cu păcatul: „Privegheați și vă rugați ca să nu cădeți în ispită, căci duhul este plin de râvnă; dar trupul e neputincios”, ne îndeamnă Domnul Iisus Hristos (Mat., 26, 41).
(www.crestinortodox.ro)