Nu știți voi postul care îmi place? – zice Domnul. Rupeți lanțurile nedreptății, dezlegați legăturile jugului, dați drumul celor asupriți și sfărîmați jugul lor. Împarte pîinea ta cu cel flamînd, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l și nu te ascunde de cel de un neam cu tine.” (Isaia 58 , 6-7)
În Vechiul Testament, ca și în Noul Testament, creștinii întîlnesc texte privind postul și importanța lui pentru viața religioasă. Autorii sfinți, inspirați de Duhul Sfînt, se referă la post, deoarece valoarea sa în păstrarea curăției sufletului este indubitabilă.
Potrivit Sfintei Scripturi, postul își are originea în porunca divină dată primilor oameni în rai de a nu mînca din pomul cunoștinței binelui și răului. De aceea, primul sens al noțiunii de post este acela de a asculta de porunca lui Dumnezeu și, implicit, de a fi responsabili de misiunea încredințată lor. În acest sens, este important să subliniem faptul că termenul românesc de post implică, pe lîngă înțelesul sau religios, și pe acela de a nu consuma carne și pe cel de răspundere sau responsabilitate pentru o persoană desemnată să respecte legile civile. Pentru o mai bună înțelegere, vom menționa cuvîntul biblic „ana(h)”, care are mai multe sensuri: a răspunde, a fi ascultător, a se smeri, etc.; respectivul termen se folosește pentru prima dată în Vechiul Testament la „ziua împăcării” (10 Tișri) „și să vă smeriți sufletele voastre” (Lev. 23,32), pentru ca israeliții să postească, deoarece era singura zi din an pentru iertarea păcatelor și a împăcării lor cu Dumnezeu.
– Postul are o dublă semnificație pentru creștini, întrucît prin el se angajează atît cu sufletul, cît și cu trupul
După cum se știe, în rai, Adam și Eva nu au ascultat de porunca divină și nici nu au fost răspunzători de greșeala lor, primul învinuind pe Eva, iar aceasta pe diavol. Dacă protopărinții neamului omenesc țineau porunca divină și dovedeau smerenie, adică ascultare față de Ziditorul lor, nu mai erau alungați din rai. Păcatul mîndriei strecurat în sufletul lor de diavol i-a privat de virtutea smereniei și a răspunderii pentru faptele lor. Am putea spune că sinonimul postului spiritual este smerenie, ascultarea de Dumnezeu și responsabilitatea pentru ceea ce săvîrșim în lume.
La ziua împăcării, Dumnezeu a cerut israeliților să postească „smerindu-și sufletele” și tot acum aceștia trebuiau ca din seara zilei de 9 și pînă în seara zilei de 10 Tișri să postească pentru că este așezămînt veșnic (Lev. 23, 28-32).
Pe lîngă sensul spiritual al postului, se adaugă și cel material, redat în Vechiul Testament prin cuvîntul „tom”, ceea ce definește postul adevărat în care sînt angajate sufletul și trupul. Ignorarea sensului spiritual al postului și reducerea lui doar la un regim de abstinență alimentară a fost condamnată de profeți.
Astfel, profetul Isaia recomandă postul adevărat care ajută la ruperea lanțurilor nedreptății și la dezlegarea jugului păcatului (58, 6).
Eficiența postului este evidentă în perioada vechiului Testament, cînd Moise, prin mijlocirea lui, a primit Legea (Ies.34,28). Sfîntul Ilie a rezistat să ajungă la muntele Horeb (III Regi 19, 8) iar ninivitenii au fost salvați de la pedeapsa dumnezeiască (Iona 3,5-10).
Cel mai elocvent exemplu despre utilitatea postului, cînd omul duce o viață mai mult „cerească” decît pămîntească, l-a dat Mîntuitorul Hristos Care a postit 40 de zile înainte de a începe activitatea Sa publică de 3 ani și jumătate. În Predica de pe Munte, El subliniază modul în care trebuie să postim, deosebindu-ne de fățarnicii copleșiți de mîndrie și care nu dau dovadă de smerenie (Matei 6, 16-18). Prin post, așa cum ne recomandă Mîntuitorul, putem învinge puterea diavolului (Matei 17, 21), de aceea valoarea lui este indiscutabilă pentru viața creștinului.
Așadar, după Sfînta Scriptură, postul are o dublă semnificație pentru creștini, întrucît prin el se angajează atît cu sufletul, cît și cu trupul. Nerespectînd primul sens al postului, acesta nu are valoare, și pe bună dreptate un Sfînt Părinte spunea în acest sens că acel ce nu consumă carne de animal, însă prin ură și alte fapte nedrepte, face rău semenului său, înfrînarea lui de la mîncare și băutură este nefolositoare trăirii sale religioase.
