Poșta a avut profit operațional de 22,5 milioane de lei în primul trimestru, în urma reducerii personalului

Poșta Română a obținut în primul trimestru al acestui an un profit operațional de 22,5 milioane de lei, după ce și-a reorganizat și eficientizat activitatea, prin restabilirea echilibrului între volumul de prestații poștale și a numărului de angajați la nivel operațional și administrativ, informează Mediafax.Astfel, față de martie 2012, personalul de conducere al operatorului poștal național a fost redus cu 55%, la 173, iar cel funcțional (TESA) cu 16%, la 1.771.De asemenea, numărul total al angajaților Poștei a scăzut cu peste 16%, la 27.305, potrivit datelor companiei.”În luna mai 2012, la preluarea managementului de către noua echipă de conducere, Poșta se afla în prag de insolvență, cu pierderi de peste 480 milioane de lei, acumulate în perioada 2009 – 2011. Veniturile Poștei în luna precedentă schimbării de management (aprilie 2012) au fost de 99,3 milioane de lei, în timp ce cheltuielile au atins 109,2 milioane de lei, determinând pierderi de 9,9 milioane de lei. Doi ani mai târziu, în martie 2014, veniturile Poștei au fost de 97,5 milioane de lei, în timp ce cheltuielile au totalizat 89,5 milioane de lei, rezultând astfel un profit de 8 milioane de lei”, se arată într-un comunicat al companiei remis MEDIAFAX. Pentru perioada octombrie 2013 – martie 2014, profitul operațional se ridică la 37,3 milioane de lei.”Raportat la totalul costurilor anuale ale companiei, poderea cheltuielilor salariale a rămas constantă la un nivel de 70%. Creșterea veniturilor lucrătorilor poștali este asigurată prin spor de vechime (între 5 – 25%), spor de fidelitate (între 3 – 18%) și automatul de clasă (creșterea periodică, cu 3-7% la fiecare 3 ani, a salariului de bază în urma unui examen)”, se mai spune în comunicat.

Recomandări

Consilierii județeni au aprobat ca Spitalul Clinic Suceava să folosească 17,65 de milioane de lei pentru continuitatea programelor naționale de sănătate

Deputata AUR Veronica Grosu solicită Guvernului reducerea impozitelor pentru a opri închiderea firmelor românești

Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să ia măsuri urgente pentru reducerea datoriei externe a României

Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să ia măsuri urgente pentru reducerea datorii externe a României
Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să ia măsuri urgente pentru reducerea datorii externe a României

Ce s-a întâmplat cu miile de amenzi din pandemia de Covid-19, în valoare totală de peste 5 milioane de euro, aplicate de DSP Suceava