POST-FESTUM

Două mari evenimente îngemănate s-au înscris pe firmamentul acestui ianuarie toropit de călduri, odată cu ieșirea la lumină a pruncului Monicăi și a misivei lui Tăriceanu. Predicția noastră potrivit căreia scrisoarea pierdută n-o să fie dăruită ochilor lacomi de adevăr și dreptate ai acestei generații a fost infirmată de tehnica veacului XXI, grație căreia beletu’ n-a fost dat publicității, ci… furat. Domnul președinte, încă adept al semnalizării marinărești, cu stegulețele, n-a luat în calcul capacitatea electronicii de a izbuti un stop-cadru, urmat de zoom și de banalele operațiuni prin care textul jinduit devine mai lizibil decât neonul firmei PETROM în noaptea ignoranței noastre. Dac-ar fi să rezumăm, spre a afla ce rămâne (ca învățătură) din nemaipomenitul, balcanicul și penibilul tămbălău, atunci s-ar cuveni reținute măcar următoarele: 1 – în esență, textul răvașului nu-i altceva (orice s-ar spune) decât o tentativă incorectă de a mixa politica, justiția și afacerile. 2 – Toată tărășenia este scăldată generos în minciună (Seneca: „mint din cauza deprinderii”): mesajul n-a fost arhivat, ci pus cu grijă la păstrare de Băsescu, taman cum proceda Dandanache cu scrisoarea de amor totdeauna pregătită pentru „Resboiul”, Tăriceanu a negat, la început, existența grenadei, deși prea bine știa c-a trimis-o la Cotroceni, chestia cu ne-intrarea în Europa din pricina bilețelului e-o gogoașă cât Ceahlăul, bună de adormit Mitzura ș.a.m.d. Războiul dintre palate se nutrește din filosofia de Ferentari și Mandravela, exprimată sintetic prin sintagma „ba pe-a mă-tii!” Eu sunt în slujba afaceriștilor? Ba tu ești! Simplificând și coborând prea de tot nivelul discuției, ar veni cam așa: „Eu sunt părtaș la furt din avutul țării? Da’ ce, tu nu ești?” Revoltător de trist (și deloc inexplicabil) rămâne faptul că, deși dovedite, escrocheriile arătate cu degetul și de președintele României, și de primul ministru al țării, n-a ajuns niciodată în atenția Parchetului. De ce? Din motive de… parteneriat (cuvințel ce i-a scăpat lui Băsescu și, pare-se, imediat regretat): indiferent de relațiile dintre noi, nu mă ating de ai tăi, nu te atingi de ai mei. Dacă Baba Rada n-a avut cum să-și plătească o nenorocită de amendă, la pușcărie cu ea! Dacă Vântu întoarce cu lopata purcoaie de miliarde cel puțin suspecte, să facem așa fel încât să se ajungă la prescriere (apropo: mai sunt câteva zile!) Dacă Patriciu… Dar cine va vedea vreodată procesul lui Patriciu – că prea a știut să joace la două capete! Peste toată această imundă bulibășeală, păguboasă pentru români și România, plutește duhul angelicei Udrea. Cine-i asta, oameni buni? Cu ce drept trage madama atâtea sfori, inițiază și catalizează scandaluri, numește miniștri (!) și se dedulcește până la strepezire, mușcând cu lăcomie din fagurele bugetului? E boită atât de blondă, încât nici nu poți să-i spui „eminență cenușie”! Oricum, se înscrie într-o lungă și sordidă listă, alături de Vidra, Lupeasca, Ceaușeasca & comp. Na, că ni s-a isprăvit spațiul și nu mai putem comenta celălalt eveniment marcant, nașterea din curtea Columbenilor. Măcar acolo totu-i clar și nu încape firicel de minciună. Iar la nevoie, există proba ADN.