Posomorâții din amical

Vedem zilnic meciuri amicale și vom mai avedea câtevaîn cursul acestei săptămâni, ultima dinaintea fluierului de start al Campionatului Mondial. Marea lor majoritate opune o echipă calificată la World Cup uneia din rândul celor care vor privi competiția la televizor. Mai rar se întâlnesc echipe doar din categoria televizoristelor, încât îți vine să te întrebi de ce o fac. Asta, înainte de începerea partidei. La sfârșitul ei, vine și confirmarea: au făcut-o degeaba. Am uitat să fac o precizare: până acum, din cele peste 20 de amicale, unul singur a adus față în față două combatante din rândul necombatantelor de la Cupa Mondială. Desigur, cel în care o echipă a nimănui (sau exclusiv a domnilor, liberi, încă, Nașu’ și Piți, lasă-ne!) s-a întâlnit pe teren neutru (păi, unde găsești unul mai potrivit decât în țara neutralității absolute, Elveția!?) cu altă echipă a nimănui, Albania, o țară și ea pe deplin neutră în privința performanțelor sportive, cu excepția situațiilor când Domnul îi scoate în cale, de exemplu, lui 17 Nentori Tirana, singurul adversar pe care-l poate elimina, Dinamo București. Așadar, sâmbătă, la ora locală 18.00, pe un teren aparținând școlii generale nr. 14 din sătucul ăla, în fața unei hoarde de circa 2.000 de albanezi, echipa României (considerată aici, la noi, drept victima unei configurații astrale nefericite care a privat-o de participarea la World Cup) s-a străduit preț de vreo 87 de minute să ne convingă că între ea și nobilul sport în cauză nu există absolut nici o legătură. Că o adunătură de loseri nu poate, indiferent pe cine-i pui în față, să-și depășească statutul de loseri. Că gândul le e, tuturor și fiecăruia în parte, la grătare, gagici, bere și Ibiza, și că amicalul cu Uruguay, care a fost înlocuit de cel cu Albania, n-avea ce să caute în programul de noi necalificări care ne așteaptă începând din toamnă. În celelalte amicale, am văzut jucători, antrenori, spectatori, zâmbind relaxați chiar când nu le ieșea jocul. La noi, până și la un amical cu Albania, începând cu Pițurcă, toți erau crispați și posomorâți. Exact ca (ne)fotbalul pe care-l practică de vreo 15 ani.