Președintele grupării Poli Iași, Sorin Boca, a anunțat ieri că este dispus să-l cedeze pe atacantul Clement Pălimaru la Cetatea Suceava în eventualitatea în care gruparea ieșeană va reuși să-și asigure serviciile vasluianului Marius Matei, operațiune ce este foarte aproape să se realizeze. Cu toate acestea, președintele FC Cetatea, Dumitru Moldovan, apreciază ca fiind reduse șansele ca Pălimaru să ajungă pe Areni.
„Noi am tot insistat pentru Pălimaru, însă cei de la Poli au spus că au nevoie de el. Nici acum, cu câteva zeci de ore înaintea startului sezonului situația jucătorului nu este mai clară, pentru că el este băgat într-o combinație din care mai face parte și vasluianul Matei. În momentul în care conducerea lui Poli va anunța oficial că nu mai are nevoie de serviciile lui Pălimaru, atunci ne vom gândi serios dacă se merită să facem un efort financiar pentru a aduce jucătorul la Suceava”, a declarat Dumitru Moldovan.
Contactat telefonic, atacantul în vârstă de 23 de ani a mărturisit că nu știe nimic despre un posibil transfer al său la Cetatea. „Vă spun sincer, habar nu am de așa ceva. N-am vorbit cu nimeni despre acest subiect, așa că nu are rost să mai discutăm pe tema Cetatea. Eu m-am simțit bine în trecut la Suceava, însă dorința mea cea mai mare acum este să rămân să joc pentru Poli, în Liga I”, a precizat Pălimaru.





