Un portret rar al soției lui Henri Matisse, Amélie, realizat de Andre Derain, va fi scos la licitație la New York de casa Chirstie’s și s-a putea vinde cu o sumă ce poate ajunge și chiar depăși 20 de milioane de dolari, spun reprezentanții acesteia, citați de Reuters.
Portretul numit „Madame Matisse”, un ulei pe pânză realizat în 1905, are o valoare estimată de 20 de milioane de dolari. Opera de artă impresionistă va fi scoasă la licitație pe 8 mai, anunță reprezentanții casei de licitații Christie’s.
Aceștia susțin, de asemenea, că lucrarea lui Derain este cea mai importantă operă a artistului francez care a fost scoasă vreodată la licitație. Derain a pictat-o pe soția lui Matisse într-o vară, pe când aceasta se afla în Collioure, Franța.
Tabloul o înfățișează pe Amélie Matisse purtând un chimono, același în care era îmbrăcată și într-un alt portret realizat ei de către Matisse. Ea ține în mână un evantai roșu și stă așezată, sprijinindu-și cotul de o masă.
Înainte de a fi scoasă la licitație, lucrarea va fi expusă în Londra, Moscova și NewYork.
Pe 14 mai, metropola americană va găzdui o altă licitație importantă, de data aceasta a casei Sotheby’s. Vedeta licitației va fi lucrarea „Blue Unconscious”, semnată de Jackson Pollock, care, potrivit reprezentanților casei de licitații, s-ar putea vinde cu o sumă de până la 30 de mii de dolari. Tabloul nu a mai fost scos la licitație de aproape 50 de ani, perioadă în care a stat în aceeași colecție privată, spune Sotheby’s, fără a divulga însă identitatea colecționarului.