A fost întrebat ava Longhin: care faptă este mai mare dintre faptele cele bune?
Și a zis bătrânul:
“Eu socotesc că după cum mândria este mai mare decât toate patimile (încât a putut surpa și pe unii din cer) tot astfel și smerita cugetare este mai mare decât toate faptele cele bune, căci ea poate să scoată pe om chiar din adâncul iadului, măcar de ar fi el păcătos ca un demon. Pentru aceasta și Domnul mai înainte de toți fericește pe cei săraci cu duhul.”
De vom lua seama la păcatele noastre, atunci nu vom vedea păcatele aproapelui
Zicea ava Moise Arapul:
“De nu ar avea omul în inima lui cum că este păcătos, Dumnezeu nu l-ar asculta pe el!” Atunci l-a întrebat un frate pe bătrân:
“Ce este aceasta a avea în inimă că este păcătos?”
Și a răspuns bătrânul:
“Că cela ce-și poartă păcatele sale, nu vede pe ale aproapelui său! De va pune omul prihana asupra sa (la tot lucrul) și va zice: “Am greșit”, îndată se milostivește Domnul către el, iar sfârșitul a toate este a nu judeca pe aproapele. Căci când mâna Domnului omora pe tot cel dintâi născut al Egiptului, nu se afla nici o casă care să nu aibă mort într-însa”.
Atunci a întrebat fratele ce înseamnă cuvântul acesta. Și a zis bătrânul:
“De vom lua seama la păcatele noastre, atunci nu vom vedea păcatele aproapelui. Căci nebunie este cel ce are mortul său (în casa noastră), să-l lase pe el și să meargă să plângă pe mortul aproapelui.
Iar a muri despre aproapele tău, este a-ți purta păcatele tale și a nu purta grijă de tot omul (că acesta este bun sau acesta este rău).
Să nu faci rău nici unui om, nici să gândești rău în inima ta asupra cuiva. Nici să defaimi pe cineva când face rău, nici să te pleci celui ce face rău aproapelui său. Să nu clevetești pe cineva, ci zi așa:
“Dumnezeu știe pe fiecare!”
Să nu te îndupleci (adică să te învoiești) cu cel ce grăiește de rău, nici te tulbura de clevetirea lui și nici să nu urăști pe cel ce clevetește pe aproapele său.
Și aceasta este aceea, adică: “Nu judecați și nu veți fi judecați!” Să nu ai vrajbă cu cineva și nu ține vrajba în inima ta. Să nu urăști pe cel ce vrăjmășește pe aproapele său și aceasta este pacea. Cu aceasta pe sineți te mângâie. Puțină vreme este osteneala și de-a pururea odihna, cu darul lui Dumnezeu-Cuvântul. Amin.
Cu mult mai plăcut și mai iubit este lui Dumnezeu păcătosul smerit decât dreptul mândru!
S-a năpustit (a năpădit) odinioară demonul asupra lui ava Macarie cu un cuțit, vrând ca să-i taie piciorul. Dar pentru smerita lui cugetare n-a putut să-i facă nimic. Deci a zis demonul către bătrân:
“Câte aveți voi și noi le avem, dar prin smerita cugetare vă deosebiți de noi și cu asta biruiți”.
Zis-a un bătrân:
“Cela ce are smerenie, smerește pe draci, iar cel ce nu are smerenie se batjocorește de ei!”
A fost întrebat de cineva un bătrân:
“Când dobândește sufletul smerenie?” Și a răspuns bătrânul:
“Când omul se îngrijește de răutățile sale!”
Un frate a întrebat pe un bătrân, zicând:
“Ce este sporirea omului cea după Dumnezeu?” Și a răspuns bătrânul:
“Sporirea omului este smerenia, căci pe cât se pogoară cineva prin smerenie, pe atâta se înalță în sporire!”
Dacă smerindu-te pe sineți vei zice cuiva: “Iartă-mă”, atunci arzi pe draci.
Zis-a un bătrân:
“Fiilor, să știți că smerenia pe mulți fără de nici o osteneală i-a mântuit. Și mărturisesc aceasta vameșul și Fiul cel curvar, cari puținele cvinte au grăit către Dumnezeu și s-au mântuit.
Iară ostenelile și faptele bune ale omului mândru îl pierd pe dânsul.
Că osteneala și faptele pe mulți i-au tras la mândrie și au pierit, cum a fost fariseul, care se mândrea cu faptele cele bune. Un frate a întrebat pe un bătrân, zicând: “Ce este smerenia?” Și a zis bătrânul: “Smerenia este ca să se socotească omul pe sine-și mai nevrednic și mai păcătos decât toți și tuturor supus (plecat)”.
Zis-a bătrânul: “Să nu cerci să vezi păcatele străine, ci ale tale păcate și răutăți să le vezi și neîncetat să te rogi lui Dumnezeu pentru iertarea ta!”
Zis-a un bătrân:
“Să știți că alt drum către mântuire nu este, fără decât smerenie, după cum scrie Sfânta Evanghelie pentru vameș.
De va fi cineva neatins de păcate spurcate, nu cumva să se înalțe cu gândul său, socotindu-se pe sine fără de păcat, ci unul ca acela mai mult să se smerească și să se păzească, socotindu-se pe sine mai păcătos decât toți oamenii.
Iar de se va înălța cu gândul său, socotindu-se că el nu este atins de păcate spurcate pentru că nu a căzut nici într-un păcat trupesc și lumesc, de va socoti că este cu totul curat și vrednic totdeauna de împărtășirea Sfintelor Taine, iar pe altul care știe că are vreo cădere îl socotește nevrednic de Sfintele Taine, unul ca acela, cu asemenea gând înalt și fără smerenie, este nevrednic și necurat și urât lui Dumnezeu și în pierzare merge și curățenia lui nu-i va folosi, neavând smerenie! Cu mult mai plăcut și mai iubit este lui Dumnezeu păcătosul smerit decât dreptul mândru!
(sursa: http://sfioaniacobhozevitul.wordpress.com)
