Într-unul din birourile Bibliotecii Bucovinei “I.G. Sbiera”, cel pe lângă ușa căruia, de câte ori trec, mi-amintesc de chipul luminos și de glasul blajin al lui Emil Satco, se află pe perete, într-o ramă vișinie, cu chenar negru, parcă îndoliată, portretul unui fost primar al Sucevei. Un primar care, deși a fost în fruntea urbei în trei rânduri, și numai în vremuri de cumpănă, nu are parte încă de un loc (o stradă, o mică piață…) care să-i poarte numele: Epaminonda Voronca.
Portretul din podul casei
Portretul lui Epaminonda Voronca, realizat în pastel uscat (din păcate nefixat, ceea ce a dus la ștergerea numelui autorului), dar în rest destul de bine păstrat, a fost donat bibliotecii sucevene de soția unuia dintre strănepoții primarului.
Ea a descoperit portretul în podul casei în care a locuit Epaminonda Voronca, imobil care se află în Suceava vizavi de Colegiul Tehnic „Samuil Isopescul”.
Elena Ienache (născută Popescu, nepoata de soră a bucovineanului Ilie Dugan-Opaiț, este cea care a păstrat manuscrisul lucrării acestuia – “Date despre monografia comunei Cireș-Opaițeni” – pe care a reușit să-l publice la sfârșitul anului trecut) a fost soția lui Ovid-Ioan Ienache, strănepot al lui Epaminonda Voronca.
Arborele genealogic
Jurist cu studii la Cernăuți (Elena Ienache deține copia unui document care atestă acest lucru), Landesgerichtsrat – consilier al Curții de Justiție, Epaminonda Voronca a avut împreună cu soția sa Amalia-Matilda (fiica medicului Prates, venit din Munchen) zece copii: Mircea, Eugenia, Emilian, Dimitrie, Vespazian, Octavian, Traian, Georges, Corneliu și Elena.
Soțul Elenei Ienache, Ovid-Ioan Ienache, era nepotul Eugeniei.
Pe același palier de rudenie, dar ca nepoată a unei alte fiice a lui Epaminonda Voronca, Elena, se află profesoara octogenară Tațiana Vlad Guga, din Vatra Dornei, care a alcătuit un arbore genealogic al familiei, tabel pe care l-a completat la zi Elena Ienache, cea care a scos la lumină portretul lui Epaminonda Voronca, portret donat cu câțiva ani în urmă, când încă mai trăia Emil Satco, bibliotecii sucevene.
În vremuri de grea încercare
Înscris de trei ori pe lista edililor urbei din holul Primăriei Suceava, Epaminonda Voronca a fost unul dintre cei chemați să conducă destinele orașului în vremuri de grea încercare.
Prima oară s-a aflat în fruntea obștii în anul 1914.
După moartea lui Franz cav. Des Loges, edilul în timpul mandatelor căruia (mandate succesive care s-au extins pe o perioadă de 23 de ani, 1891 – 1914) Suceava a ajuns la demnitatea unei adevărate capitale de district din Ducatul Bucovina, postul a fost încredințat ajutorului de primar, avocatul Ion Luța, care, după doar două luni de zile, a decedat.
Așa cum scria presa vremii (ziarul “Viața Nouă”, nr. 156 din data de 27 iunie 1915), “funcțiunea de primar a fost substituită schimbiș de membrii prezidiului municipal, dl. ing. Leo Fuchs și consilierul Epam. Voronca”.
Grave evenimente
Au fost vremuri tensionate, începuse primul război mondial și aceeași gazetă suceveană (a cărei redacție și administrație se afla pe principala stradă a urbei – Calea Francisc Iosif, nr. 12) semnala cu îngrijorare faptul că „în urma gravelor evenimente, care se desfășoară în nordul țării, apariția jurnalului a fost întreruptă”.
Evenimentele s-au succedat într-adevăr în cascadă și nr. 143 al publicației, care aducea informații de pe frontul european, titra pe prima pagină (ca veste din… România vecină) „Moartea Regelui Carol”, cu amănunte din „Cea din urmă zi – Sinaia 10 octombrie”, semnalând apoi, în numărul următor (144 din 18 octombrie 1914), înmormântarea și proclamarea noului Rege al României, Ferdinand.
În noiembrie, se consemnau lipsurile alimentare din Bucovina, mutarea Tribunalului Țării din Cernăuți la Suceava și se publica „Prea înaltul apel” și „noua chemare la arme în serviciul de glotaș”.
Întreaga autoritate administrativă, juridică și polițienească
Anul 1915 începea și pentru suceveni cu mișcări de trupe.
Către sfârșitul lui decembrie armata rusească a început să înainteze peste apa Siretului și „în ziua Anului Nou a bisericii apusene, pe la 12 ore din amiazăzi, străbătu ca un fulger prin populația îngrozită a Sucevei vestea că drumul ce vine de la Ițcani este negru de căzăcime rusească”.
Cazacii, „cu priviri crunte, cu cușme mari și mițoase, cu iataganele lungi la brâu” au intrat a doua zi în oraș.
„Viața Nouă” scria mai târziu că „pe timpul ocupației rusești, din 2 Ianuarie până în 5 Faur, consilierul Epam. Voronca a întreținut în persoana sa întreaga autoritate administrativă, juridică și polițienească pentru întreg orașul și districtul”.
Consemnând „Schimbarea reprezentanței municipale din orașul Suceava” ca urmare a dispoziției Guvernului provincial din 22 iunie 1915, presa locală îl elogia pe Epaminonda Voronca, primarul care „a știut să salveze populațiunea și avutul ei, nu arareori și cu prețul vieții sale și a înțeles totodată să observe în toate o atitudine eminent patriotică, izbutind bună oară să împiedice ca Rușii să arboreze pe palatul primăriei stindardul rusesc”.
„Cetățenimea Sucevei îi va fi pururea recunoscătoare”
După Unirea Bucovinei cu Țara din anul 1918 Epaminonda Voronca a fost cel de-al doilea primar al Sucevei din România Mare, urmându-i lui Eusebie Popovici, edilul care a întâmpinat intrarea trupelor române în urbe înălțând primul steag tricolor pe turnul primăriei.
Așa cum spune Elena Ienache, „se cuvine să prețuim valoarea și trecutul acestui om”, și acesta este motivul pentru care portretul său se află acum la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”.
O stradă în municipiul Suceava purtând numele lui Epaminonda Voronca ar face ca cele scrise în ziarul local „Viața Nouă” (nr. 156 din data de 27 iunie 1915) să nu fie doar simple vorbe: „Pentru bunele servicii aduse orașului în zile de grea cumpănă, cetățenimea Sucevei îi va fi fostului primar Voronca pururea recunoscătoare”.
Epaminonda Voronca
Epaminonda Voronca s-a născut în Bucovina, la data de 4 noiembrie 1849, în localitatea Cuti, lângă Vijnița.
A urmat liceul la Cernăuți (1862-1870) și a absolvit Dreptul la Universitatea din capitala Ducatului Bucovina în anul 1879.
A fost jurist, avocat, Landesgerichtsrat – consilier al Curții de Justiție și s-a aflat în trei rânduri în fruntea Sucevei: 1914, 1915 și 1919-1920.
A fost căsătorit cu Amalia-Matilda (fiica medicului Prates, venit din Munchen) cu care a avut zece copii.
În anul 1907, după decesul lui Simion Florea Marian, i-a succedat acestuia în funcția de președinte al Societății Școala Română din Suceava.
A decedat în anul 1931 și are locul de veci în cimitirul sucevean „Pacea”.
