Asociația Tinerilor Medici Geriatri din România lansează invitația de participare la un concurs de fotografie artistică intitulat „Portret de vârstnic: Oameni de lângă noi”.
Înscrierile se pot face până pe data de 31 octombrie 2012
Concursul de fotografie adresat tinerilor își propune să aducă în atenția publicului persoanele vârstnice de lângă noi, cu împlinirile sufletești dar și cu nevoile lor, membri ai familiei, oameni implicați în viața comunității sau oameni retrași și îndepărtați.
Cum ne putem apropia de acești oameni? Ce înseamnă ei pentru viața noastră? Cum ne pot ei ajuta sau cum îi putem ajuta noi? Toate aceste lucruri înseamnă solidaritate între generații.
Tinerii fotografi sunt invitați să participe cu fotografii care surprind persoane în vârstă în diverse ipostaze, imagini care invită la reflecție asupra condiției persoanelor vârstnice și a importanței legăturilor între tineri și vârstnici. Sunt acceptate atât fotografiile tip portret, cât și fotografiile de grup.
Înscrierile se pot face până pe data de 31 octombrie 2012, iar jurizarea lucrărilor va avea loc în intervalul 1 – 7 noiembrie a.c., rezultatele fiind anunțate pe data de 10 noiembrie.
Fiecare concurent poate participa cu maxim 3 fotografii
Fotografiile, în format digital, vor fi înscrise în concurs prin postare pe site-ul varste.ro.
Fiecare concurent poate participa cu maxim 3 fotografii care trebuie să respecte următoarele caracteristici:
– formatul de fișier jpg, jpeg, png sau bmp;
– dimensiunea maximă a imaginii 6 MB;
– să nu conțină elemente de identificare ale autorului (watermark-uri, rame, etc);
– fotografiile înscrise vor putea fi editate în limita următoarelor condiții: luminozitate, contrast, saturație, nivele de culoare și crop. Orice alt procedeu de editare în afară de cele enumerate mai sus va duce la descalificarea imaginii respective;
– fotografiile vor fi efectuate cu acordul persoanelor fotografiate și vor respecta dreptul la propria imagine;
În cazul în care concurentul are vârsta sub 18 ani, participarea la concurs este condiționată de acordul părintelui sau ocrotitorului legal.
Premiul I – Diplomă de apreciere și suma de 1.000 RON
Fotografiile vor fi înscrise în concurs prin postare pe situl varste.ro (după înregistrare pe sit se poate accesa meniul Navigare – Adăugare conținut – Concurs foto).
Reprezentanții juriului vor puncta individual cu note între 1 și 10 fiecare lucrare în funcție de următoarele criterii: ilustrarea temei, creativitate și originalitate, compoziție, calitate tehnică, estetica.
Se acordă mai multe premii: Premiul I – Diplomă de apreciere și suma de 1.000 lei, Premiile II si III – diploma de apreciere și accesorii pentru fotografia digitala, Premiul pentru cel mai tânăr participant.
Relații suplimentare – persoană de contact Mihai Zamfir (mihai.zamfir@tinerigeriatri.ro).