La Biblioteca „G.T. Kirileanu” Vatra Dornei va avea loc joi, 6 iunie 2024, începând cu ora 11:00, evenimentul cultural „Portret de scriitor” – Vasile Aioanei. Scriitorul Vasile Aioanei invită publicul dornean și nu numai la acțiunea culturală de joi, acțiune ce se dorește a fi un schimb cultural de calitate.
Vasile Aioaneis-a născut pe 14 ianuarie 1961, în municipiul Câmpulung Moldovenesc. Este absolvent al Liceului „Ion Luca” din Vatra Dornei, al Facultății de Drept din cadrul Universității „Al.I. Cuza” Iași, cu licență în dreptul civil, și are masterat în economie la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor – Universitatea „Al.I. Cuza” Iași.
A lucrat ca ofițer în cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă din Ministerul Afacerilor Interne – Serviciul de Informații și Protecție Internă Iași, unde a îndeplinit funcții de conducere. S-a pensionat la limită de vârstă în anul 2016, cu gradul profesional de comisar-șef de poliție, și este, din anul 2016, colonel de poliție în rezervă. Este căsătorit și are doi copii.
Debutează literar în anul 2021, în cadrul Cenaclului „Țara de Sus”, cu proză în revista „Însemnări Bucovinene” și Almanahul 2022 al revistei. Publică proză din anul 2022 și în revistele „Surâsul Bucovinei” a Cenaclului „Nectarie” din localitatea Vama și „Moldova Literară” a Societății Scriitorilor Fără Frontiere Iași, iar din anul 2023 în revista „Iașul Cultural” și „Expres Cultural”.
Scoate de sub tipar, în anul în anul 2021, romanul „Casa Ileana, o poveste fără sfârșit…”, în 2022 romanele „Misterul sentimentelor” și „Pedeapsa divină”, iar în anul 2023 romanul „Destine fracturate”. Este membru al Societății Scriitorilor Bucovineni din anul 2023 și al Societății Scriitorilor Fără Frontiere din Iași din anul 2022. Figurează în Enciclopedia scriitorilor bucovineni, întocmită de Biblioteca „I.G. Sbiera” din municipiul Suceava.
De-a lungul anilor, Vasile Aioaneia obținut următoarele premii: Premiul „Ion Creangă” al Revistei „Însemnări Bucovinene”, pentru fiecare dintre romanele „Casa Ileana, o poveste fără sfârșit…”, „Misterul sentimentelor”, „Pedeapsa divină” și „Destine fracturate”; Medalie de argint la Târgul Internațional de Carte „Euroinvent”, ediția 2023, Iași, pentru romanul „Pedeapsa divină”; Medalie de aur la Târgul Internațional de Carte „Euroinvent”, ediția 2023, Iași, pentru romanul „Misterul sentimentelor”; Marele premiu (trofeu) la Târgul Internațional de Carte „Euroinvent”, ediția 2023, Iași, pentru romanul „Casa Ileana, o poveste fără sfârșit…”.
Joi, 6 iunie, la ora 11:00
„Portret de scriitor” – Vasile Aioanei, la Biblioteca „G.T. Kirileanu” Vatra Dornei
